În accepţiunea Comisiei Europene, competenţele cheie reprezintă „un pachet transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe, deprinderi (abilităţi) şi atitudini de care au nevoie toţi indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru incluziune socială şi inserţie profesională. Acestea trebuie dezvoltate până la finalizarea educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca un fundament pentru învăţarea în continuare, ca parte a învăţării pe parcursul întregii vieţi”.
Conform Curriculumului Naţional, competenţa școlară este definită ca „un ansamblu/ sistem integrat de cunoștinţe, capacităţi, deprinderi și atitudini dobîndite de elevi prin învăţare și mobilizate în contexte specifice de realizare, adaptate vîrstei elevului și nivelului cognitiv al acestuia, în vederea rezolvării unor probleme cu care acesta se poate confrunta în viaţa reală.”
Într-o definire în termeni simpli, competența este dată de acea capacitate a individului de a rezolva problemele cotidiene utilizând cunoștințele și atitudinile dobândite anterior. Sintetizând, competenţele = c1 (cunoştinţe) + c2 (capacităţi)+ c3 (comportamente).
Potrivit profesorilor Dan Potolea și Steliana Toma, în formarea unei competențe trebuie luați în seamă toți cei șase factori: cunoștințe, abilități, trăsături de personalitate, context, sarcină, grad de responsabilitate și autonomie dar și interacțiunile lor funcționale. Din analiza acestei definiții putem rezuma următoarele concluzii:
- competențele se definesc printr-un sistem de cunoștințe abilități și atitudini;
- competențele au un caracter transdisciplinar;
- competențele trebuie să reprezinte baza educației permanente;
- competențele reprezintă finalitățile sistemului de învățământ obligatoriu;
- competențele trebuie să acționeze ca fundament pentru învățare ca parte a educației pe tot parcursul vieții.
Competențele generale se definesc pe fiecare obiect de studiu, au un grad mare de generalitate și complexitate și se formează pe toată durata școlarității. Competențele specifice se definesc pe obiect de studiu și se formează pe durata unui an școlar și sunt deduse din competențele generale fiind etape în dobândirea acestora. Competențele au rolul de a crește valoarea folosirii resurselor pentru că le ordonează, le pun în relație astfel încât ele să se completeze și să se potențeze reciproc structurându-le într-un sistem mai bogat decât simpla lor reunire aditivă.
Competențele cheie la școlarii mici
Competențele cheie, care au ca reper competențele specifice, exercită o influență pozitivă în procesul de predare-învățare-evaluare. Pentru aceasta însă, este nevoie ca programele școlare să aibă o nouă structură în care să se precizeze clar ce trebuie pentru fiecare competență: cunoștințele care trebuie predate elevilor, ce abilități trebuie formate, nivelul de valoare (standardul de performanță) la care trebuie să se raporteze atât elevul cât și profesorul, precum și un modul de teme pentru abordarea integrată. Această structură este utilă profesorului, pentru că îl sprijină în a-și organiza procesul de învățământ și evaluarea tuturor segmentelor acestuia.
Competențele cheie au un caracter teoretic, un grad mare de generalitate și cuprind cunoștințe, abilități (aptitudini, deprinderi) și atitudini. În Legea Educației Naționale nr. 1/ 2011, la articolul 68 sunt stipulate în formularea și ordonarea următoare: „Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe 8 domenii de competenţe-cheie care determină profilul de formare a elevului:
1. Competenţe de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale– Comunicarea este abilitatea de a exprima și interpreta gânduri sentimente pe cale orală și scrisă și de a interacțiuna în diverse contexte sociale și cuturale. Copiii înregistrează în perioada școlarității mici importante progrese atât din punct de vedere al dezvoltării fizice cât și la nivel intelectual, iar tipul de activitate fundamental este învățarea organizată. Școala este mediul în care elevii dobândesc cunoștințe noi, se formează deprinderi priceperi pe care copilul nu le-ar putea dobândi fără sprijinul unui cadru didactic.
2. Competenţe de comunicare în limbi străine – Comunicarea într-o limbă străină este abilitatea de a exprima și interpreta gânduri sentimente pe cale orală și scrisă și de a interacțiuna în diverse contexte sociale și cuturale în funcție de dorințele și nevoile individului. Această competență apelează și la abilități de mediere și înțelegere culturală, nevelul performanței va varia între cele patru dimensiuni, între limbi diferite și cu specificul moștenirii individuale a cadrului lingvistic.
3. Competențe de bază de matematică, științe și tehnologie – Alfabetizarea matematică este abilitatea de a efectua operații matematice de adunare scădere, înmulțire și împărțire mintal sau în scris în vederea rezolvării de probleme din viața de zi cu zi. Accentul se pune în special pe activitatea în sine și nu pe rezultatul obținut, pe abilitatea de a folosi cunoștințele dobândite pentru a explica lumea reală. Competența tehnologică poate fi văzută ca înțelegerea și folosirea cunoștințelor în vederea modificării cadrului natural în funcție de nevoile individuale.
4. Competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere – Competența digitală înseamnă folosirea mijloacelor media electronice (abilități TIC) în mediul instituționalizat sau în timpul liber, cu scopul de a schimba informații, de a participa în diferite rețele de comunicare prin intermediul internetului.
5. Competenţe sociale şi civice – Competențele sociale și civice cuprind toate formele comportamentale care îl ajută pe individ să fie capabil să relaționeze cu persoanele din jurul lui, să rezolve anumite situații conflictuale, să participe eficient și constructiv la viața socială.
6. Competenţe antreprenoriale – înseamnă capacitatea individului de a induce anumite schimbări dar și abilitatea de a le primi și adapta la schimbările aduse de anumiți factori externi. Antreprenoriatul mai înseamnă și asumarea unor responsabilități pentru acțiunile cuiva, dezvoltarea unei strategii stabilirea de obiective și realizarea acestora dar și motivarea reușitei.
7. Competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală – Exprimarea culturală cuprinde aprecierea importanţei exprimării creative a emoțiilor, ideilor, experienţelor prin intermediul diferitelor domenii: literatură, muzică, teatru, artă etc.
8. Competente pentru „a învăța să inveți” – „A învăţa să înveţi” înseamnă disponibilitatea individului de a-și organiza propria activitate de învățare individual sau în colaborare cu cei din jur. Aceasta se realizează în funcție de abilitatea individului de a-și organiza judicios timpul, de a achiziționa informații de a le organiza și sistematiza eficient și de a le folosi în diferite contexte de viață. „A învăţa să înveţi” contribuție esențial la un management performant al traseului profesional.
Bibliografie
Dimitriu-Tiron E., Dimensiunile educaţiei contemporane, Iași, Institutul European, 2006, pag. 34
Jinga, I., Educaţia şi viaţa cotidiană, Bucureşti, EDP, R.A., 2005, pag. 23
Hussar E., Aprodu D., Şcoala incluzivă – şcoală europeană: concepte, metode, practici, Bacău, Editura C.C.D. Bacău, 2008, pag. 45