Dezvoltarea competențelor cheie în cadrul orelor de limba și literatura română

Dezvoltarea unei competențe cheie reprezintă un rezultat al învățării care este perceput ca o serie de abilități, atitudini și cunoștințe ce vor fi formate elevilor și de care ei se vor folosi pe parcursul întregii vieți și în demersul lor de dezvoltare personală. Pentru dezvoltarea unei competențe cheie la elevi, este necesară o abordare din perspective inter și transdisciplinare, care să le asigure învățarea în vederea adaptării în diverse situații din viața reală.

În cadrul suitei de competenţe prezentate în Curriculumul naţional pentru învățământul primar și gimnazial, competenţa de comunicare în limba maternă este o competenţă cheie necesară pentru întreaga existenţă a omului, pentru inserţia lui socială şi desfăşurarea activităţii de comunicare scrisă şi orală și vizează dubla calitate a limbii române, ca disciplină de studiu şi ca limbă de şcolarizare, responsabilă, din această ultimă perspectivă, de succesul şcolar al elevilor la celelalte discipline de studiu.

Cu toate că la obiectul limba și literatura română se urmărește în principal dezvoltarea competenței de comunicare în limba maternă, pentru mine, ca profesor de limba română, este o provocare să îmi planific activitatea didactică din perspectiva celor opt competențe cheie din profilul de formare european. Spre exemplu, la clasa a V-a, la sfârșitul unității Călătoresc prin basme,  în cadrul proiectului de grup Itinerar multicultural, se pot propune diverse activități de învățare, în vederea dezvoltării tuturor celorlalte competențe cheie.

Competențe generale:
– Utilizarea corectă, adecvată şi eficientă a limbii în procesul comunicării orale și scrise;
– Exprimarea identității lingvistice și culturale proprii în context național și internațional.

Competențe specifice:
3.2. Redactarea, individual şi/sau în echipă, a unui text simplu, pe o temă familiară, cu integrarea unor imagini, desene, scheme;
5.2. Identificarea unor valori culturale promovate în textele autorilor români din diferite perioade istorice;

Mod de organizare: 5 grupe a câte 5-6 elevi;
Timp de realizare: 3 săptămâni

Modalitate de realizare: Fiecare grupă primește câte un basm aparținând minorităților naționale și sarcini de lucru precise din partea profesorului. Elevii își împart singuri rolul în grupe, în funcție de preferințele, abilitățile și experiența fiecăruia. Competențe cheie vizate: spirit de iniţiativă şi antreprenoriat, competenţe sociale şi civice.

Cuprinsul portofoliului :

  • Fișa de lectură a basmului dat, insistând pe identificarea asemănărilor și deosebirilor de temă, motive, caracteristici dintre basmele românești citite și basmele minorităților naționale propuse (competențe cheie vizate: comunicarea în limba română, a învăţa să înveţi, sensibilizare şi exprimare culturală) ;
  • Harta narațiunii (harta mentală) realizată manual sau folosind aplicația MindMap;
  • Confecționarea unor obiecte reprezentative/simbol pentru basmul dat, realizate din materiale diverse/ folosind doar trei figuri geometrice (de exemplu: dreptunghi, pătrat și triunghi pentru confecționarea coroanei împărătești); competențe cheie vizate: competenţă digitală, competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii;
  • O prezentare ppt/ prezi în care să prezinte informații despre comunitățile etnice, despre cultura, tradițiile, obiceiurile, sărbătorile acestora; Elevii trebuie să insereze în prezentare imagini, audio, video etc. (competențe cheie vizate: competență digitală, a învăţa să înveţi, sensibilizare şi exprimare culturală).

Timp de evaluare: 2 ore. Modalități de evaluare: interevaluare (pe baza grilei de evaluare), evaluare orală. Fiecare echipă prezintă oral rezultatele proiectului, colegii vor acorda punctaje în funcție de grila de evaluare stabilită, iar profesorul va insista pe observarea valorilor comune propuse de basmele discutate. În această etapă, sunt vizate competențe cheie precum: Comunicare în limbi străine (prin exerciții de pronunțare corectă a numelor proprii de persoană  întâlnite în textele citite), comunicarea în limba română, spirit de inițiativă și antreprenoriat, competențe sociale și civice.

Dacă în colectivul respectiv există elevi aparținând unor etnii diferite, se poate realiza un calendar comun al sărbătorilor, obiceiurilor și tradițiilor populare, promovând astfel identitatea socio-culturală  și contribuind încă o dată la dezvoltarea competențelor cheie precum comunicarea în limbi străine,  sensibilizarea și exprimarea culturală sau competențe sociale şi civice.

 

prof. Daniela Pricopciuc

Școala Gimnazială Nr. 7, Botoșani (Botoşani) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/daniela.pricopciuc

Articole asemănătoare