În ultimul timp a devenit din ce în ce mai insistentă întrebarea: „Cum să determinăm copiii să citească?” Ne-o pun părinţii, dar să recunoaştem că ne frământă şi pe noi cadrele didactice. Cu toţii ştim că pe lângă perioada de predare-învățare online, televizorul şi în ultimul timp, din ce în ce mai mult, jocurile pe calculator ocupă cea mai mare parte a timpului liber al elevilor. Concurenţa este puternică, dar noi, dascălii, sprijiniţi de părinţi trebuie să găsim cheile potrivite pentru a deschide porţile ferecate ale sufletelor copiilor care se îndepărtează de citit.
La sfârşitul unei lecţii de limba română, un elev din clasa mea, a II-a, m-a întrebat: „Ce carte pot să citesc, doamna învățătoare?”. Nu este singurul elev care întreabă. De fiecare dată astfel de întrebări mă impresionează plăcut şi mă fac datoare să îi ajut, să le dezvolt gustul pentru lectură.
Prin cele ce urmează, voi căuta să-mi expun punctul de vedere într-o problemă atât de importantă cum este lectura pentru elevi.
În învățământul primar, din clasa a II-a este momentul hotărâtor, când declanșăm gustul pentru lectură. Odată declanşat, el nu mai poate fi oprit şi va înainta cu paşi uriaşi în celelalte clase ale ciclului primar, gimnazial si liceal.
Răspunsurile la întrebările elevilor implică o activitate îndelungată pentru găsirea unor lucrări potrivite cu temperamentul fiecăruia, cu vârsta lor, o activitate permanentă pentru găsirea celor mai eficiente mijloace în scopul dezvoltării gustului pentru citit şi apoi cultivarea gustului pentru lectură. Abia atunci răspunsul poate deveni mulţumitor sau bun, dar niciodată complet. El va fi întotdeauna perfectibil.
Lectura nu trebuie să lipsească din viaţa niciunui elev. Aceasta nu se desfăşoară la întâmplare, ci într-o anumită ordine.
Pentru a avea mai mult timp în atingerea scopului propus, părinţii m-au ajutat şi au optat pentru opţional la clasa a II-a ,, Literatura pentru copii’’. Aici am găsit material adecvat, iar încet, încet am lărgit volumul materialului recomandând ,,biblioteca, locul unde găsim sfârşitul basmului, început în acea oră’’.
Lecturile stabilite le parcurg de regulă în două ore. O lecţură începe întotdeauna cu lectura model, folosind un ton deschis, un ritm lent, marcând fragmentele narative, descriptive, elementele de dialog, evidențiind stările emoţionale. Când rolurile se inversează, cer acelaşi lucru din partea lor, tocmai pentru a-i face să înţeleagă cele citite.
Niciodată nu trec fără a lămuri cuvintele neînţelese. Astfel, prin lectură, ajungem la formarea noţiunilor. La această vârstă, copilul se lasă îndrumat şi de multe ori, dând curs imaginaţiei, găseşte un alt sfârşit operelor începute. Căutarea textului în întregime, citirea integrală a acestuia le dezvoltă dragostea pentru a citi, povestind apoi cele citite fraţilor mai mari, părinţilor sau bunicilor.
Consider momentul acesta hotărâtor pentru dezlipirea copilului de lângă televizor, calculator şi îndreptarea paşilor către cărțile din bibliotecă, un ,,examen’’ şi poate cel mai greu… Trecerea cu succes a acestuia va avea urmări pozitive asupra dezvoltării ulterioare a copilului. Este foarte important ca acest pas să nu fie privit static, prin prisma activităţilor unui singur an, ci și comparativ, pe parcursul celor opt ani petrecuți în școala gimnazială. Se pot stabili comparaţii privind evoluţia copiilor în domeniul dragostei pentru lectură de la clasa a II-a, la a III-a, apoi după terminarea clasei a IV-a, dar şi între generaţii. Numai aşa se pot trage concluzii pentru îmbogăţirea sau împrospătarea metodologiei lecturii.
Trezindu-le interesul pentru citit, îndrumându-i, verificându-i şi stimulându-i, elevii vor simţi o sete permanentă pentru lectură. Singuri vor spune: „Am abondonat televizorul. Folosesc mai puţin calculatorul. Am făcut din carte „prietena mea”, sfatul vi-l urmez cu toată încrederea!’’ Acum, în era digitalizării, ce mai poate să-i apropie pe copiii din învățământul primar de o carte? Desigur imaginile, scrisul mai mare şi apoi întâmplările care să fie specifice copilăriei, universului ludic.
Voi exemplifica câteva din procedeele prin care de-a lungul activității mele la catedră am militat și i-am impulsionat pe copii să descopere frumusețea lecturii:
La întâlnirea cu Moş Crăciun, în clasa a doua, le-am oferit tuturor elevilor mei cartea „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Ea nu trebuie să lipsească din biblioteca nimănui. Elevii au fost încântaţi deoarece cartea avea imagini şi scrisul era mai mare. Am pregătit pentru spectacolul dat în faţa Moşului şi a părinţilor scenete din „Amintiri din copilărie”. Un băieţel blond a fost Nică, un altul mai voinic – moşul din iarmaroc care dorea să cumpere pupăza… O fetiţă a interpretat rolul mamei lui Nică. Astfel, aceste dramatizări hazlii au apropiat mai mult copiii de cartea neîntrecutului povestitor.
Vasile Alecsandri ne-a lăsat câteva pagini emoţionante închinate prieteniei trainice pe care o legase în copilărie cu Vasile Porojan, fiul unui ţigan rob pe moşie. Am citit cu elevii mei lectura în clasă. Verificam citirea la prima vedere, am legat două ore de limba şi literatura română şi fiecare şcolar a reuşit să parcurgă un fragment. Le-am spus că ora viitoare vor putea să-şi adreseze întrebări legate de cele aflate. Au asaltat biblioteca şcolii pentru că doreau să recitească „Vasile Porojan”. Vroiau să devină importanți, să-mi ia locul în cadrul lecţiei, dar şi să nu greşească atunci când erau întrebaţi de un coleg. Și aceasta a fost o modalitate prin care i-am putut determina să intre în minunata împărăţie a cărţilor, stârnindu-le orgoliile.
Pentru a-i apropia mai mult de momentele şi schiţele lui Ion Luca Caragiale, de 1 Iunie și respectiv la serbarea de sfârșit de an școlar, la clasă, le-am propus elevilor mei să punem în scenă „Bubico”, „D-l Goe” şi „Vizită…”. Le-am spus că personajele vor fi interpretate de cei care, în urma lecturilor vor şti să povestească cel mai frumos. Majoritatea au citit şi întrecerea a fost acerbă. Altă dată, le-am alimentat curiozitatea şi cu o vizită la Biblioteca „Ștefan Petică” din Tecuci Aici au aflat o serie de date biografice, au fost fascinaţi de faptul că au văzut cataloagele şi calificativele la diferiţi dramaturgi care nu erau numai de „foarte bine” la limba română. Au aflat că aceşti scriitori în şcoală se remarcase la început la matematică, şi cu toate acestea au devenit unii din cei mai renumiţi dramaturgi.
Este absolut necesar ca în urma lecturilor să purtăm discuţii cu elevii pentru a le clarifica neînţelegerile, pentru a le călăuzi paşii spre ceea ce este bine să facă.
Programa şcolară permite conceperea în mod creator a activităţilor propuse. Gruparea textelor literare în unităţi de învăţare întregite cu lectura literar-suplimentară se constituie ca modalitate a primilor paşi spre cunoaşterea fermecatei case a sintagmei – opera literară. Am ajuns sub acest aspect ca la nivelul clasei a patra să pot vorbi de săptămâna – Eminescu, Sadoveanu, Tudor Arghezi, Caragiale. Astfel, lectura „Cheile” de Tudor Arghezi am studiat-o în aceeaşi săptămână cu „La colţ” de acelaşi autor. Făcând cunoştinţă cu copiii lui Arghezi, elevii au citit şi alte povestiri din „Cartea cu jucării”. Erau curioşi să afle ce alte pozne au mai făcut cei doi, Baruţu şi Miţu. Ne-am reamintit că de fapt Arghezi este şi poet. Câţiva au recitat din „Zdreanţă”, „Stupul lor” etc.
În cadrul săptămânii Sadoveanu, am grupat lecţiile „Domnu’ Trandafir” şi „Cheia”. Aflând că în manual sunt doar fragmente din naraţiunea „Domnu’ Trandafir”, au luat de la bibliotecă povestirea şi au citit-o pentru că am făcut concurs. Au avut de realizat o caracterizare a Domnului Trandafir. Cele mai bune compuneri au fost expuse la colţul „Prietenul lecturii” şi autorii au fost recompensați cu cărți de lectură.
În urma unei bibliografii recomandate, am organizat într-un an școlar, în săptămâna „Școala Altfel” concursul pe echipe „Recunoaşte lectura, autorul şi personajul!”. Acesta s-a desfăşurat în prezenţa părinţilor, fapt ce a stimulat şi mai mult concurenţii. Câștigătorii au primit „Antologia cu texte literare” şi dicţionare şcolăreşti de la un sponsor. Foarte mare le-a fost bucuria…
Lecturile în care apare imaginea copilăriei îi fascinează pe micii şcolari şi îi apropie mai mult de carte. Pentru a-i determina pe copii să devină cititori pasionaţi este necesar să se formeze cu răbdare şi stăruinţă gustul pentru lectură.
Dramatizările, concursurile pe teme literare, vizitele la muzeele şi casele memoriale ale scriitorilor, săptămâni dedicate unor autori, cărţi oferite în dar, libertatea de a-şi adresa întrebări în urma unor lecturi recomandate, discuţiile purtate în jurul conflictelor, ideilor, personajelor povestirilor, sunt doar câteva din cheile cu care putem deschide porţile lecturii.
Găsind strategiile cele mai adecvate, dorinţa pentru pătrunderea universului mirific al cuvintelor nu va mai licări tremurător în sufletele copiilor, iar cartea va putea adesea înlocui televizorul sau jocurile pe calculator.
Să nu uităm cuvintele lui Tudor Vianu care spunea că „O naţiune care nu citeşte, rămâne în stare de inferioritate, fără forţă şi impuls de creaţie, fără sensibilitatea pentru linie şi rază, fără pasiunea pentru gând şi frumuseţe de sus. Cartea e un tonic, miracol şi eternitate”.
Bibliografie
1. Georgeta Corniţă:”Metodica predării şi învăţării limbii şi literaturii române”,Ed. Umbria,1993;
2. Nazareno Padellano:”Şcoala medie şi problemele ei didactice” ,EDP, 1973.