Comunicarea orală și comunicarea scrisă în ciclul primar

În comunicarea şcolară, un rol fundamental îl are comunicarea orală şi comunicarea scrisă. În curriculumul actual, comunicarea nu mai apare ca o disciplină de sine stătătoare (care asigură o strânsă legătură între cunoştinţele de gramatică, ortografie, punctuaţie, compunere şi comunicare), ci ca un model comunicativ‑funcţional, care înglobează procesele de receptare a mesajului oral şi a celui scris (citirea/ lectura), precum şi pe cele de exprimare orală, respectiv de exprimare scrisă.

Prin noua etapă se reechilibrează pondere a exprimării orale faţă de cea scrisă, precum şi a proceselor de producere a unor mesaje proprii faţă de cele de receptare a mesajelor. Accentul se pune pe centrarea obiectivelor de formare a unor capacităţi proprii de formare a limbii în contexte concrete de comunicare.

De fapt, întreaga activitate ce se desfăşoară la clasă, nu numai la orele de limba română trebuie să concureze la formarea unor trainice deprinderi de exprimare corectă orală şi scrisă. Comunicarea orală are influenţă asupra comunicării scrise, pentru că cei care nu vorbesc corect, nu pot să scrie corect.

De aceea, atenţia învăţătorului se îndreaptă mai mult asupra comunicării scrise, care presupune un efort fizic mai mare şi mai multă rigoare, reieşită din chiar natura canalului de vehiculare a mesajului.

În orele afectate comunicării orale propriu-zise, se urmăreşte formarea unei pronunţări clare şi precise, articularea şi accentuarea corectă a sunetelor (fonemelor) şi a cuvintelor, formarea deprinderilor de a asculta partenerul de conversaţie şi de a dialoga cu acesta etc.

Desigur, între cele două tipuri de comunicare există unele deosebiri, În timp ce în comunicarea orală există un partener, se asigură condiţii temporare sau spaţiale, iar emiţătorul poate apela la gesturi, mimică, limbajul corpului – importante pentru înţelegerea mesajului, în comunicarea scrisă, emiţătorul şi receptorul sunt despărţiţi temporar şi spaţial, nu se poate folosi limbajul nonverbal, lipseşte forma de control prin reacţia spontană a receptorului; „marca emiţătorului”, iar mesajul trebuie astfel construit încât să nu dea naştere la dubii, la interpretări diverse.

În sens nou, curriculumul abordează o mutaţie esenţială la nivelul studierii limbii române în învăţământul primar. În detrimentul compartimentării disciplinei în trei domenii  stabilite-citire, lectură şi comunicare – se propune un nou tip, cel comunicativ-funcţional, adecvat specificului acestui obiect de studiu, ci şi modalităţilor  de structurare la copii a competenţei de comunicare.

În mod sesizabil acest tip admite evoluţia integră a volumului de receptare şi de exprimare orală, respectiv de receptare a mesajului scris („citirea/ lectura”) şi de exprimare scrisă. De altfel, comunicarea nu este altceva decât funcţionarea concretă, în fuziune, a celor patru deprinderi menţionate anterior:
– receptarea mesajului oral;
– exprimarea orală;
– receptarea mesajului scris (citire/ lectură);
– exprimarea scrisă.

Bibliografie
Ardelean, Aurel; Mândruț, Octavian, Didactica formării competenţelor, Editura ”Vasile Goldiș” University Press, Arad,2012.
Berca, Ion, Metodica predării limbii române, E.D.P., Bucureşti, 1972.
Berdescu, G., Ortografia în şcoală, E.D.P., Bucureşti, 1973.

 

prof. Giorgiana-Claudia Georgescu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/giorgiana.georgescu

Articole asemănătoare