Abilitățile sociale și emoționale reprezintă resurse importante pe care urmărim să le dezvoltăm la copiii noștri pentru a le asigura adaptarea la viață. Acestea se exersează în cadrul relațiilor pe care copilul le stabilește cu persoanele semnificative din viața lui.
Comportamentele sociale ale copiilor se dobândesc, în cea mai mare măsură prin modelare și învățare explicită a acestora cu sprijinul părinților și educatorilor.
Copilul observă comportamentul adulților și îl imită. Ceea ce înseamnă că atunci când ne propunem să-i învățăm pe copii abilitățile sociale și emoționale, care reprezintă abilitățile de viață autonomă și echilibrată, este necesar să le oferim ca model propriul nostru comportament. Copiii învață din ceea ce facem noi, adulții, și din ceea ce îi învățăm să facă.
Reacțiile noastre cognitive, emoționale și comportamentale modelează atitudinile și comportamentele copiilor.
Cum îi învățăm pe copii empatia?
- Prin observarea și atenția față de nevoile emoționale ale copiilor și învățarea modului de gestionare a distresului;
- Tratând copilul ca un individ cu propriul lui mod de a gândi;
- Folosind orice moment din viața zilnică pentru a modela și a induce emoții de empatie asupra celorlalți;
- Ajutând copiii sa observe ce au ei în comun cu ceilalți copii;
- Învățând copiii să identifice și să depășească barierele în exprimarea empatiei cum ar fi judecata asupra celuilalt;
- Arătând copiilor cum pot să exprime ceea ce își imaginează că simt ceilalți;
- Ajutând copiii să își dezvolte un simț al moralității care să depindă de valorile lor personale și nu de recompense externe sau de pedepse.
Reacția adulților este influențată de semnificația pe care aceștia o acordă comportamentului copilului. De exemplu, confruntați cu comportamentul de aruncare a jucăriilor, adulții reacționează diferit în funcție de interpretarea pe care o fac.
Cei care gândesc că: „Acest copil nu înțelege să nu mai trântească cuburile! Face intenționat ca să mă enerveze!” se vor simți furioși, devin agresivi (smulg jucăriile din mâna copilului, ridică tonul etc.)
Cei care dau o altă interpretare comportamentului: „Copilul se plictisește, nu știe cum să se joace, sau vrea să îmi atragă atenția”, vor rămâne calmi și vor orienta copilul spre alte activități.
Comportamente ale adulților cu risc pentru dezvoltarea convingerilor de tip perfecționist la copii:
- Oferă mesaje frecvente de critică privitor la ceea ce face copilul;
- Oferă mesaje frecvente de critică privitor la ceea ce fac alții;
- Fac multe lucruri în locul copiilor;
- Exprimă așteptări și stabilește standarde de performanță excesiv de ridicate, critica fiind indirectă;
- Compară copiii unii cu alții;
- Pun accent doar pe anumite aspecte ale comportamentului lor în special pe cele care nu sunt adecvate din nevoia de a le modifica imediat;
- Laudă sau recompensează copilul doar când acesta are o performanță școlară;
- Transmite mesaje de genul “Da… Dar…” sau “Este bine… dar…”
- Solicită copilul să refacă lucrările pentru a le face perfect;
- Condiționează dragostea și afecțiunea pentru copil de realizările lui;
- Expun frecvent copilul la pedeapsă și pun accent pe mesaje de învinovățire și rușinare a copilului;
- Nu oferă aprobarea parentală, manifestă inconsistență sau condiționare;
- Oferă propriul model de perfecționism ca model de atitudine și comportament pentru copii.
Bibliografie:
„Creativitate si inteligenta emotionala”, de Mihaela Roco.
„Dezvoltarea competentelor emotionale si sociale la prescolari”, de Catrinel Stefan si Kallay Eva.