„Fiecare copil are dreptul fundamental la educație și fiecărui copil trebuie să i se ofere șansa de a ajunge și de a se putea menține la un nivel acceptabil de învățare.” Aceasta este declarația de la Salamanca privind drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale. Pot fi integrați cu adevărat copiii cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă?
Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne asigurăm că știm ce înseamnă integrarea, ce presupune ea, și anume:
- Educarea copiilor cu CES în grădinițe obișnuite, alături de copii tipici;
- Adaptare curriculară periodică;
- Crearea de planuri individualizate de intervenție în funcție de stadiul de dezvoltare al fiecărui copil, prin implicarea unei echipe formate din educatoare, psiholog, logoped, consilier școlar și părinte;
- Permiterea accesului copiilor cu CES la programul și resursele grădiniței;
- Asigurarea unor programe de sprijin personalizate pentru fiecare copil cu CES;
- Acordarea de sprijin cadrelor didactice în procesul de aplicare și implementare a programelor de integrare.
Dacă toate acestea sunt îndeplinite, putem vorbi despre o integrare reală. Dacă însă se încearcă integrarea copiilor cu CES în grădinițe fără pregătirea și ajutorul necesar, ignorându-se nevoile individuale ale acestora precum și problemele și îngrijorările părinților, se poate ajunge la izolarea lor în raport cu ceilalți copii din grupă și integrarea eșuează, fiind doar un act de prezență fără niciun beneficiu pentru copil. Trebuie avută mare grijă; ei nu trebuie excluși în niciun fel, sau „uitați” într-un colț al clasei, pornindu-se de la ideea că sunt sub nivelul colegilor pe anumite domenii și arii curriculare.
Este necesară și obligatorie adaptarea curriculară și ea depinde de: de tipul și gradul deficienței preșcolarului, de posibilitățile fiecărei școli de a asigura ajutorul fiecărui copil în parte, de pregătirea cadrelor didactice care lucrează cu acești copii. În planul dezvoltării pentru copiii cu CES, curriculum-ul acestora se restrânge pe de o parte, iar pe de altă parte se amplifică prin introducerea unor activităţi suplimentare individualizate, destinate compensării şi recuperării stării de deficienţă. Astfel, programa se reduce din punct de vedere al conţinutului informaţional ce urmează a fi însuşit și în schimb, creşte numărul de activităţi individuale suplimentare, în care urmează să fie inclus preșcolarul cu deficienţă mintală, în scopul recuperării acestuia.
Adaptarea curriculară se realizează în urma evaluărilor psihopedagogice/ evaluărilor iniţiale realizate de profesorul itinerant și de educatoare. Pe baza rezultatelor evaluării, se realizează proiectarea strategiilor educaţionale care li se potrivesc copiilor cu CES. Predarea, învăţarea şi evaluarea se vor realiza respectând principiile integrării şi ale incluziunii și anume: principiul asigurării dezvoltării copilului conform potențialului de care dispune, principiul abordării pozitive (cu focalizare pe punctele tari), principiul adaptării curriculare diferențiate și personalizate, principiul evaluării în raport cu nevoile copilului.
În ceea ce privește activitățile de învățare, pentru copiii cu CES se vor folosi doar conținuturile corespunzătoare potențialului preșcolarului, iar obiectivele vor fi simplificate și adaptate pentru ca acesta să ăși valorifice optim potențialul, respectându-se în același timp principiul accesibilizării.
Resursele materiale vor fi diverse (materiale diferite, fișe de lucru individualizate, mult material concret), iar strategiile didactice, de predare, învățare și evaluare vor fi adaptate întotdeauna nevoilor copiilor. Dintre acestea și-au dovedit eficiența învăţarea pentru dezvoltare personală, învăţarea între colegi, lucru în grup, echipe de învăţare, lauda chiar şi pentru cel mai mic progres obţinut în procesul de învăţare.
Nevoile copiilor cu CES sunt aceleași cu ale celorlați copii și anume respect, înțelegere, afirmare de sine, dar pe lângă acestea există și nevoi specifice, acestea fiind diferite, în funcție de deficiența pe care o au (deficiență de auz, de văz, psihomotrică, tulburare de învățare, intelectuală etc.). Ei vor participa la procesul instructiv-educativ atât cât pot, educatoarele având datoria de a-și adapta metodele pedagogice după caz. Caracterul integrat al învăţământului ne pune în faţă problematica situaţiei în care un copil cu handicap trebuie integrat într-o clasă obişnuită. Există aici pe de o parte de situaţia copilului respectiv, iar pe de altă parte, situaţia clasei în care acel copil este integrat.
Obiectivul urmărit este o bună înţelegere reciprocă a copiilor, în ciuda diferenţelor existente între ei. Pentru copilul cu CES aceasta înseamnă a fi înţeles şi acceptat, cu tot ce are el pozitiv, cu tot ce poate aduce vieţii de grup, în ciuda deficiențelor sale. Această încercare de a stabili o relație normală este benefică şi pentru ceilalţi copii-tipici, care învaţă să respecte dreptul la diferenţă, să fie solidari cu semenii lor care întâmpină dificultăţi în viaţă.
Nu trebuie să-i uităm nicio clipă pe părinții acestor copii, care au nevoie de sprijinul cadrului didactic, al psihologului și al profesorului itinerant și, în plus, de empatie din partea tuturor (educatoare și părinții celorlalți copii). În condiţiile educatiei incluzive, părinţii trebuie să participe direct la viaţa grădinitei şi pot influenţa anumite decizii în ceea ce privește procesul educaţional. Absenţa sau indiferenţa părinţilor în ceea ce priveşte problemele educaţionale ale copilului vine în opoziţie cu ideea de integrare sau incluziune. Părinții trebuie să fie modele de acţiune şi comportament în acceptarea şi susţinerea integrării persoanelor cu cerinţe speciale din comunitățile lor.
În concluzie, putem spune că preșcolarii cu cerințe educaționale speciale nu doar ca pot fi integrați, ci pot fi integrați cu succes în grădiniță și apoi în școală, ajutându-i să devină adulți independenți și împliniți. Dar pentru aceasta cadrul didactic trebuie să dobândească o pregătire adecvată în educația specială, să elaboreze în colaborare cu profesorul itinerant programe individualizate, să poată lucra cu alți specialiști, cu părinții și să fie dispus să lupte permanent pentru reducerea izolării și discriminării copilului cu CES.
Bibliografie
Alois Gherguț, Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluzive în educație, Polirom, 2006
Booth,T., Ainscow, M. (2002), Indexul incluziunii școlare – Promovarea educării şi a participării tuturor copiilor la învățământul de masă, Centre for Studies on Inclusive Education (CSIE).