Creativ sau critic în cadrul orelor de limba română?

Părerea generală e că a fi creativ înseamnă a fi artist, a avea talent și a crea lucruri frumoase. Dar creativitatea nu înseamnă doar artă făcuta cu talent și nu înseamnă neapărat frumos. Creativitatea înseamnă să găsești soluții la probleme și să depășești obstacolele întâlnite în cale. Poți fi o persoană creativă chiar dacă nu ai vreun talent sau vreo abilitate ieșită din comun.

În cadrul orelor de limba română, creativitatea poate fi cultivată prin implementarea metodelor moderne de predare într-un procent covârșitor, neuitând nici de metodele și procedeele tradiționale: comunicarea, conversația, analiza lingvistică, fonetică, morfologică, lexicală, sintactică, ortografică. Profesorul poate fi un mediator, iar lecțiile pot deveni experiențe de învățare care să stimuleze imaginația și creativitatea elevilor. Se dorește a fi stimulate componentele creativității: ingeniozitatea, spontaneitatea, flexibilitatea, noutatea prin aplicații stimulative, interesante, plăcute elevilor.

Elevii trebuie învăţaţi să gândească creativ dar și critic, constructiv, eficient. Capacitatea de a gândi critic se dobândeşte în timp, permiţând elevilor să se manifeste spontan, atunci când se creează o situaţie de învăţare. Ei nu trebuie să se simtă jenați sau să le fie groază de reacţia celor din jur la părerile lor. Din contră, elevii ar trebui să aibă încredere în puterea lor de analiză și de reflecţie.

Interactivitatea presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare. Prin aceasta se produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, se creează situaţii de învăţare centrate pe nevoia de cooperare a copiilor, pe participarea lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul grupurilor. Învăţând să colaboreze unii cu alții, elevii vor observa că scopurile personale ale fiecăruia pot fi realizate într-un efort în echipă, că succesul grupului depinde de contribuţia fiecărui membru al său.[1]

Ofer spre exemplificare una dintre metodele interactive de predare-învăţare ce poate fi folosita cu scopul dezvoltării gândirii gândirii creative dar și a celei critice. Această metodă a pălăriilor gânditoare contribuie la stimularea creativității participanților. Ea se bazează pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă. Sunt șase pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru. Membrii grupului îşi aleg pălăriile şi vor interpreta astfel rolul precis, aşa cum consideră mai bine.

Rolurile se pot inversa, participanţii sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul. Pălăria albă oferă o privire obiectivă asupra informaţiilor, este neutră și concentrată pe fapte obiective şi pe imagini clare. Pălărie roşie dă libertate imaginaţiei şi sentimentelor, generând o perspectivă emoţională asupra evenimentelor. Roşu poate însemna și eliberarea stărilor afective. Pălăria neagră exprimă avertismentul, judecata și oferă o perspectivă întunecată, tristă, sumbră asupra situaţiei care se dezbate . Este perspectiva gândirii negative, pesimiste. Pălăria galbenă generează o perspectivă pozitivă şi constructivă asupra unei situaţii. Culoarea galbenă simbolizează strălucirea soarelui, optimismul. Este gândirea optimistă, construită pe un fundament logic. Pălăria verde exprimă ideile noi și stimulează gândirea creativă. Este verdele proaspăt al ierbii, al vegetaţiei din timpul verii. Este simbolul fertilităţii, al producţiei de idei noi, inovative. Pălăria albastră exprimă controlul dat de o gândire rece. Cel ce o poartă, supraveghează şi dirijează bunul mers al activităţii ,având preocuparea de a controla şi de a organiza.

Participanţii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei culori şi să-şi reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea fiecăreia.

Exemplu de buna practică: Pupăza din tei, de Ion Creangă, folosind metoda pălăriilor. Se împart cele 6 pălării gânditoare elevilor şi se oferă cazul supus discuţiei pentru ca fiecare să-şi pregătească ideile. Pălăria poate fi purtată individual – şi atunci elevul respectiv îi îndeplineşte rolul – sau mai mulţi elevi pot răspunde sub aceeaşi pălărie. În acest caz, elevii grupului care interpreteazărolul unei pălării gânditoare cooperează în asigurarea celei mai bune interpretări. Ei pot purta fiecare câte o pălărie de aceeaşi culoare, fiind conştienţi de faptul că: pălăria albastră – clarifică, pălăria albă – informează, pălăria verde – generează ideile noi, pălăria galbenă – aduce beneficii, pălăria neagră – identifică greșelile, pălăria roşie – spune ce simte despre un eveniment.

Pălăria albă, povestitorul, va rezolva sarcini de lucru precum: 1. Prezentaţi date despre viaţa şi opera lui Ion Creangă. 2. Realizează, în cel mult zece rânduri, o prezentarea fragmentului din Amintiri din copilărie de Ion Creangă.

Pălăria albastră este pe post de moderator. Pălăria verde este creatorul și i se poate solicită să: 1. Imaginează-ţi alte două situaţii posibile în iarmaroc.

Pălăria galbenă aduce beneficiile: 1. Încercaţi sǎ justificaţi comportamentul lui Nică. 2. De ce crezi cǎ autorul a creat un astfel de personaj?

Pălăria neagră va critica absolut orice din opera literara: 1. Ce nu ţi-a plăcut sau ce fapte dezaprobi ? 2. Scoate în relief greşelile făcute de Nică.

Pălăria roșie e psihologul grupului de elevi: 1. Imaginați -vă cǎ sunteţi personajul principal. Alcǎtuiţi un monolog în care sǎ prezentaţi faptele din punctul vostru de vedere. 2. Ce v-a plǎcut cel mai mult din aceastǎ operă? De ce?

Un învăţământ modern va permite iniţiativa, spontaneitatea, creativitatea elevului, dar şi dirijarea, îndrumarea sa spre existenţa unor relaţii de cooperare între profesori şi elevi. Acesta este elementul esenţial al învăţământului modern. Creativitatea nu are limite, trebuie doar să o stimulăm, să o activăm pentru a urmări formarea competențelor și performanțelor dorite la elevii nostri.

Bibliografie
1. Parfene Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Iași, Editura Polirom, 1999.
2. Goia Vistian, Frăgătoiu Ion, Metodica predării limbii și literaturii române, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995.
3. Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, București, Editura Minerva, 1988.

 

prof. Isabella Marinela Moisan

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/isabela.moisan

Articole asemănătoare