Un proverb românesc ne spune: „Cartea face omul – om, ca altoiul pomul — pom”. Aceasta înseamnă recunoașterea faptului că ajungerea la adevărata și deplina condiție de om se realizează prin intermediul cărților, că prin ele se moștenește de la înaintași și se transmite urmașilor patrimoniul culturii și al civilizației naționale, al culturii și al civilizației universale.
Eveniment cultural – constituind altădată un privilegiu – lectura cărţilor devine în zilele noastre o activitate la îndemâna tuturor, şi după cum o impun cerinţele societăţii, ea trebuie să se constituie într-o activitate cotidiană fundamentală, deoarece contribuie la îmbogaţirea vieţii fiecăruia dintre noi. Dar, pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică si, mai mult, ca plăcerea de a citi să devină o necesitate dorită şi trăită, ea trebuie cultivată înainte chiar de învăţarea alfabetului, prin preocuparea permanentă a părinţilor de a-i obişnui cu frumuseţea inegalabilă a lecturilor.
Este foarte important ca ai noştri copii să aiba „cultura lecturii” inoculată încă de timpuriu, părintele dându-i propriul exemplu prin aşezarea, cât mai des posibil, într-un fotoliu cu o carte bună în faţă. Cel mic va fi tentat în primul rând să imite gestual părintele, mai apoi se va întreba ce citeste maturul din faţa lui, ca, în final, să descopere odată cu însuşirea “tainelor alfabetului” marele univers pe care-l ascunde plăcerea de a lectura. Dar avem din păcate si exemplificarea opusă; dacă un copil a văzut că părinţii, fraţii mai mari, rudele nu citesc, el de ce să citească ? Dacă acasă la el nu există nicio carte, el de ce să cumpere cărţi ?
În 2006, Parlamentul European şi Consiliul UE au adoptat o Recomandare cu privire la stabilirea de competenţe cheie pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţi, cu scopul de a ne integra cât mai armonios în societatea în care trăim şi de a rezolva problemele pe care societatea ni le pune în faţă. Una dintre aceste competențe este cea de comunicare în limba maternă şi ea presupune:
- capacitatea de a comunica în scris şi verbal, de a înţelege şi a-i face pe alţii să inţeleagă diferite mesaje în situaţii variate
- capacitatea de a citi şi de a înţelege diferite texte adoptând strategia potrivită scopului citirii (informare / instruire / de plăcere) şi diferitelor tipuri de text
- capacitatea de a scrie texte pentru o varietate de scopuri; monitorizarea procesului de scriere, de la „draft” ( şablon) până la „bun de tipar”
- capacitatea de a distinge informația relevantă de cea nerelevantă
- capacitatea de a-ţi formula propriile argumente într-o manieră convingătoare şi a lua în considerare alte puncte de vedere exprimate atât verbal cât şi în scris.
Este unanim recunoscut faptul că foarte multe conflicte sau neînțelegeri apar din cauza unui deficit de comunicare. Aceasta înseamnă că, cu cât vom sti mai bine să comunicăm, cu atât mai multe şanse avem de a preîntâmpina conflictele.
Competenţa cheie de comunicare în limba maternă este un ţel care trebuie atins la finele învățământului obligatoriu. Ea se formează şi se atinge treptat prin competenţele generale şi specifice limbii şi literaturii române şi prin intermediul obiectivelor operaţionale stabilite pe parcursul lecţiei.
Bibliografie
Alina Pamfil, Limba şi literatura română în şcoala primară – perspective complementare, ed. Paralela 45, Piteşti 2009
Ioan Şerdean, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1993
Elena-Simona Bernat, Tehnica învăţării eficente, Presa Universitară Clujeană,Cluj-Napoca 2003