Conceptul calității în educație

Conceptul de calitate are o puternică încărcătură culturală, fiind dependent de valorile promovate de indivizi, grupuri și la nivelul societăţii în ansamblu. Calitatea educaţiei este definită, promovată, asigurată și evaluată pe baza valorilor exprimate la nivel social, al sistemului școlar, al școlii și al comunităţii.

În dicţionarele generale, calitatea este definită drept un nivel sau grad de excelenţă, valoare sau merit, asociat unui anumit obiect, produs, serviciu sau persoană. În primul rând, un lucru “bun”, de calitate, nu are defecte. De aici începe, de fapt, și evoluţia conceptului de “calitate”: activitatea asociată “eliminării produselor cu defecte” se numește, în literatura de specialitate, “inspecţia calităţii”.

În sistemul educaţional, examenele de absolvire sau de admitere reprezintă această modalitate de “eliminare” a absolvenţilor, respectiv a candidaţilor, care nu respectă “specificaţiile”, stabilite la nivel naţional sau local (privind competenţele, cunoștinţele deprinderile etc., care trebuie deţinute), la sfârșitul unui ciclu școlar sau, respectiv, pentru admiterea într-o instituţie de învăţământ.

Această abordare este, în mod evident, neeconomică și ineficientă întrucât aceste “produse” neconforme specificaţiilor sunt deja realizate, iar pentru realizarea lor s-au consumat, deja, resurse. Ca urmare, pentru a avea calitate, dar și pentru a nu consuma în mod inutil resurse, este nevoie ca “eliminarea” produselor cu defecte să fie dublată de măsuri pentru ca aceste defecte să nu mai (re)apară: activitatea asociată detecţiei și eliminării produselor cu defecte și luării măsurilor corective se numește “controlul calităţii”.

În sistemul românesc de învăţământ, inspecţia școlară este sistemul tipic de “control al calităţii”. În funcţie de o anumită tematică și anumite obiective, inspectorul identifică aspectele bune dar și, mai ales, ce anume nu merge cum ar trebui în școală, semnalând aceste aspecte și propunând măsuri corective.

Școlile trebuie diferenţiate, în funcţie de destinaţia  servicului – școlile oferă anumite cunoștinţe, deprinderi și competenţe elevilor unui anumit ciclu/ unei anumite forme de învăţământ. Ca urmare, pentru a defini “defectul” trebui să descriem, foarte precis, cum trebuie să fie servicul respectiv, care sunt caracteristicile sale esenţiale, care îl definesc de alt serviciu.

Aceste descrieri ale  serviciilor poartă numele de “specificaţii”, iar nivelul așteptat de îndeplinire a acestor specificaţii poartă numele de “standarde”.  Ca urmare, un serviciu de calitate este conform cu anumite specificaţii /respectă anumite standarde.

Introducerea sistemelor de inspecţie și control al calităţii nu duce întotdeauna la rezultatele așteptate, întrucât intervenţiile sunt oricum tardive și ulterioare apariţiei deficienţelor. De aceea, cei interesaţi de calitate trebuie să se intereseze în primul rând de prevenirea apariţiei produselor cu defecte.

Lumea a început să înţeleagă un fapt esenţial: calitatea nu trebuie doar urmărită, controlată ci produsă, creată, generată – deci asigurată în și  prin procesele respective.

Activitatea prin care calitatea se generează, se produce, se creează, prevenind, prin acest fapt, apariţia produselor cu “defecte” se numește “asigurarea calităţii”. Asigurarea calităţii este indisolubil legată de “încredere”: asigurarea calităţii cuprinde toate acţiunile planificate și realizate sistematic, care generează încrederea că un anumit produs sau serviciu va satisface cerinţele de calitate. Aplicând această definiţie la serviciile educaţionale, putem spune că elevii, părinţii, ceilalţi beneficiari au (sau vor avea) încredere în școală, dacă și numai dacă educaţia oferită efectiv va fi cea prevăzută în curriculumul pentru nivelul de învăţământ sau tipul respectiv de școală, iar evaluările confirmă acest lucru. De exemplu, dacă noul curriculum stabilește că la sfârșitul clasei a doua, toţi elevii vor fi capabili să citească și să scrie corect, iar evaluarea naţională de la sfârșitul clasei a doua confirmă acest lucru, evident că încrederea părinţilor în școală va crește. La fel, dacă în cazul unui liceu tehnologic, se specifică faptul că absolvenţii vor fi capabili să instaleze corect un aparat de aer condiţionat, iar examenul de absolvire confirmă acest lucru.

Conceptul de “asigurare a calităţii” s-a aplicat în primul rând în economie, deci în organizaţii care aveau ca prim scop profitul: să producă și să vândă cât mai mult și cât mai ieftin, funcţionând, totodată, într-un mediu puternic concurenţial.

A devenit, curând, evident faptul că a avea produse care respectă specificaţiile sau care nu au defecte nu este suficient pentru a le și vinde: produsele respective trebuie să satisfacă anumite nevoi, bine definite – deci produsul trebuie să fie util, să placă, să fie atractiv pentru client. Astfel, în definiţia propusă de Organizaţia Internaţională pentru Standardizare – ISO, calitatea reprezintă totalitatea trăsăturilor și caracteristicilor unui produs sau serviciu care determină capacitatea acestuia de a satisface nevoi afirmate sau implicite.

Definiţia calităţii din Legea calităţii educaţiei reflectă o dualitate (obiectiv – subiectiv) a conceptului:

„Calitatea educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu și ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite așteptările beneficiarilor, precum și standardele de calitate”

Acest lucru este extrem de important pentru sistemul nostru de învăţământ: la noi, încă, se consideră calitatea ca fiind produsă și definită exclusiv de școală ca ofertant de servicii educaţionale. Ca urmare, beneficiarii și clienţii educaţiei nu sunt decât în rare ocazii și doar in extremis consultaţi, iar satisfacţia lor nu este un motiv de preocupare pentru instituţiile publice de educaţie, care nu funcţionează într-un mediu concurenţial.

Calitatea trebuie înţeleasă drept măsura standardizată a excelenţei pe care beneficiarii o stabilesc pentru anumite servicii educaţionale: elevii, părinţii, angajatorii sunt cei care stabilesc cum trebuie să fie un program educaţional de calitate, iar unitatea școlară respectivă trebuie să ofere acel program așa cum a fost el definit de către beneficiari. Deci, calitatea este asigurată de școală dar este definită de beneficiari.

Pentru a asigura calitatea și, implict, încrederea beneficiarilor, principiile calităţii trebuie formulate în mod explicit, întrucât ele orientează managementul concret al calităţii (atât în privinţa respectării standardelor cât și referitor la îndeplinirea și chiar depășirea așteptărilor beneficiarilor). Aceste principii sunt formulate pornind de la valorile fundamentale asumate la nivel de sistem școlar și care, implicit, trebuie să facă parte din cultura organizaţională a fiecărei unităţi școlare.

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar își susţine conceptul privind calitatea asumat (și prezentat mai sus) prin Declaraţia de principii (adoptată în 2005) în care propune o listă de aserţiuni fundamentale care, în viziunea autorilor, ar trebui să fundamenteze educaţia „de calitate“:

  • Educaţia de calitate este centrată pe clienţii și beneficiarii serviciilor  educaţionale. Toate organizaţiile depind de clienţii lor și, ca atare, trebuie să le înţeleagă nevoile curente și de viitor, trebuie să le îndeplinească cererile și să le depășească așteptările.
  • Educaţia de calitate este oferită de instituţii responsabile. Responsabilitatea socială devine fundamentul managementului calităţii la nivelul organizaţiei școlare. Toate instituţiile de educaţie, indiferent de statutul lor juridic, sunt răspunzătoare, în mod public, pentru calitatea serviciilor educaţionale oferite, iar statul, prin instituţiile abilitate de lege, este garantul calităţii educaţiei oferite prin sistemul naţional de învăţământ.
  • Educaţia de calitate este orientată pe rezultate. Rezultatele, înţelese în termeni de „valoare adăugată“ și de „valoare creată“ sunt cele care definesc, cel mai bine, calitatea și excelenţa.
  • Educaţia de calitate respectă autonomia individuală și are la bază autonomia instituţională. Educaţia, la toate nivelurile și prin toate formele, va urmări dezvoltarea autonomiei individuale, a capacităţii de a lua decizii pertinente. Instituţiile de educaţie se vor bucura de o autonomie sporită în elaborarea unei oferte educaţionale adecvate nevoilor individuale și comunitare, autonomie corespunzătoare creșterii răspunderii acestor instituţii pentru calitatea ofertei educaţionale.
  • Educaţia de calitate este promovată de lideri educaţionali. Liderii sunt cei care asigură unitatea și continuitatea scopurilor și a direcţiilor de dezvoltare a organizaţiei, ei creând și menţinând mediul propice pentru participarea la luarea deciziilor a tuturor celor interesaţi și pentru realizarea obiectivelor organizaţionale.
  • Educaţia de calitate asigură participarea actorilor educaţionali și valorizarea resursei umane. Oamenii sunt esenţa oricărei organizaţii. De implicarea lor și de dezvoltarea lor profesională depinde modul în care își folosesc competenţele în beneficiul organizaţiei.
  • Educaţia de calitate se realizează în dialog și prin parteneriat cu instituţii, organizaţii, cu beneficiarii direcţi și indirecţi de educaţie. Sistemul de asigurare a calităţii nu este doar apanajul școlii, întreaga comunitate educaţională fiind implicată în acest proces. Ca urmare, dialogul cu toţi actorii educaţionali va fundamenta dezvoltarea educaţiei la nivel naţional și local.
  • Educaţia de calitate se bazează pe inovaţie și pe diversificare. În interiorul cadrului legal existent, vor fi stimulate abordările educaţionale inovative, originale și creative, aplicarea celor mai noi rezultate ale cercetării în educaţie și a noilor metode și tehnici de educaţie și formare, introducerea noilor tehnologii de informare și comunicare etc.
  • Educaţia de calitate abordează procesul educaţional unitar, în mod sistemic. Un rezultat dorit nu poate fi atins decât dacă activităţile și resursele necesare sunt abordate în mod unitar, iar procesele derulate sunt gândite și manageriate în mod sistemic. Totodată, decizia educaţională de calitate are la bază un sistem pertinent, credibil și transparent de indicatori.
  • Educaţia de calitate are ca obiectiv îmbunătăţirea continuă a performanţelor. Având în vedere ritmul schimbărilor sociale, învăţarea permanentă, inovarea și dezvoltarea continuă devin principii fundamentale ale funcţionării și dezvoltării instituţiilor școlare. Asigurarea calităţii va fi privită ca un proces de învăţare individuală și instituţională, ea  având ca scop identificarea ariilor de dezvoltare și orientarea dezvoltării personale și instituţionale spre direcţii benefice.
  • Educaţia de calitate mizează pe interdependenţa între furnizorii și beneficiarii implicaţi în oferta de educaţie. O organizaţie și furnizorii ei sunt interdependenţi, iar avantajul reciproc întărește capacitatea instituţională de a crea valoare.

Selectarea indicatorilor în funcţie de care urmărim creșterea calităţii sunt grupaţi în trei categorii:

  • Indicatori interni – care se referă la “specificaţiile” menţionate mai sus relative la resursele educaţionale (umane și materiale), la procesele de educaţie și viaţa școlară, la curriculum etc.
  • Indicatori de “interfaţă” – care se referă la nivelul de satisfacţie a beneficiarilor direcţi și indirecţi ai educaţiei, la vizibilitatea școlii în comunitate și la parteneriatul dintre școală și comunitate.
  • Indicatori de relevanţă a educaţiei – o categorie apărută relativ recent –, care se referă la utilitatea și relevanţa educaţiei oferite de către școală pentru nevoile prezente și, mai ales, viitoare ale indivizilor și ale comunităţilor, având în vedere și tendinţa vizibilă de globalizare.

Ca exemple de indicatori de relevanţă putem menţiona: nivelul de autonomie și de responsabilizare a elevilor pentru propria lor învăţare, dezvoltarea competenţelor de învăţare pe tot parcursul vieţii și de orientare în societate, procentului absolvenţilor care își continuă studiile, procentul absolvenţilor care își găsesc rapid un loc de muncă, nivelul de participare a tinerilor la viaţa civică etc.

În afara acestora, există și indicatori specifici, determinaţi de condiţiile concrete în care funcţionează școala: de exemplu, unele școli au nevoie să crească participarea la educaţie a unor grupuri dezavantajate (romi etc.); alte școli au probleme cu asigurarea auxiliarelor curriculare; foarte multe școli au probleme legate de calificarea cadrelor didactice; unele licee tehnologice au probleme legate de angajarea absolvenţilor etc. De aceea, școala, împreună cu partenerii ei din comunitate, trebuie să selecteze și să se concentreze asupra acelor indicatori care sunt relevanţi pentru școală și comunitate, în funcţie de priorităţile stabilite prin proiectul de dezvoltare instituţională.

Pentru ca școala să-și realizeze misiunea, este necesar ca tot ceea ce se întâmplă în școală – începând cu procesul de învăţământ (orele de curs și alte activităţi curriculare) și terminând cu activităţile extracurriculare, cu ședinţele de lucru și cu întâlnirile informale cu membrii comunităţii – să fie privit din perspectiva progresului realizat în îndeplinirea misiunii asumate și în atingerea ţintelor stabilite în proiectele și planurile de dezvoltare instituţională.

În concluzie: creșterea calităţii educaţiei trebuie să devină, în mod explicit, baza întregului proces de proiectare/planificare realizat la nivelul unităţii școlare iar, ciclul dezvoltării unităţii școlare trebuie considerat ca un ciclu al calităţii.

Accesări: 479

Articole asemănătoare