Agresivitatea este o modalitate obișnuită de adaptare la viața socială. Un om are nevoie de agresivitate pentru a putea reuși în viață, pentru a ieși din situații cu o doză de risc sau a ieși în evidență, pentru a câștiga anumite concursuri, competiții, pentru a fi apreciat etc. Nevoia de a se simți important este chiar mai puternică decât nevoia de a fi iubit, deoarece atunci când omul se simte iubit, acea nevoie de afecțiune este satisfăcută. De asemenea, nevoia de a fi apreciat este mai puternică și decât nevoia de a se simți în siguranță, din același motiv: odată ce te simți în siguranță, nevoia dispare.
În schimb, nevoia de a ne simți apreciați de către ceilalți, nevoia de a ne simți importanți în ochii altcuiva este o nevoie permanentă, constantă, care ne deosebește clar de animale. Este bine de știut că tocmai această nevoie de a ne simți importanți este un impuls pentru a ne dezvolta personal și profesional. Dorința de a ne construi o carieră de vis are la bază, în primul rând, nevoia de a ne simți apreciați de către cei din jurul nostru. A avea o funcție mai înaltă, a câștiga premii, a deține lucruri de valoare, a fi recunoscut pentru eforturile depuse, a câștiga o competiție, a rămâne în memoria oamenilor, toate acestea pleacă de la dorința noastră de a ne simți importanți. Toate aceste lucruri sunt benefice dacă păstrează o anumită limită și nu devin exagerări sau chiar obsesii.
Această dorință de a fi importanți se observă atât în comportamentul copiilor cât și al adulților. Adulții doresc, de multe ori, să iasă în evidență prin intermediul copiilor lor. Îi încurajează sau îi forțează să fie cei mai buni la învățătură, în sporturile pe care le practică, să exceleze în domeniile în care se dovedesc a avea talent.
„Sunt cel mai tare” este replica ce se aude frecvent în dialogurile copiilor. E ceva normal la vârste mici să își dorească să fie mereu ca ei. Totuși, dacă copilul transformă totul într-o competiție, în care să le arate tuturor că el e cel mai tare, iar ceilalți nu sunt în stare de nimic, lucrurile nu mai sunt de neglijat. Narcisismul și superioritatea afișate ostentativ sunt semnalele unui complex de inferioritate și ale unei imagini de sine defectuoase.
Societatea contemporană încurajează competiția și ce este această competiție, dacă nu decât o formă de manifestare a agresivității? Jocurile băieților par să fie încurajate spre agresivitate. Războaie, lupte, arme, jocuri în care există un învingător, orice sport par să aibă și agresivitate. În zilele actuale se condamnă mult și mass-media pentru că exploatează violența. Jocurile video sunt iarăși considerate ca purtătoare ale unui potențial agresiv care dăunează educației și viitorului copilului.
Adesea, competiția obsesivă, doar de dragul competiției, oriunde, oricând și pentru orice, între cât mai mulți, îi culpabilizează și îi traumatizează pe cei implicați (fie adulți sau copii) și face mai mult rău decât bine. Linia de demarcație între competiția productivă și cea nocivă e foarte fină și se trece repede peste ea, dacă nu ești atent, mai ales când competiția are și învingători și învinși. Elogierea excesivă a învingătorilor se poate transforma ușor în culpabilizarea „învinșilor”, mult mai numeroși, chiar dacă nu sunt arătați cu degetul, nominal, unul câte unul. În cazul copiilor acest lucru rezonează foarte mult.
Nu toți oamenii sunt făcuți să fie competitori. Dintre cei mulți care ar putea să fie, pentru că le-o permite mintea, condiția și norocul, nu toți vor să facă acest lucru. Unora nu le place competiția oricând și pentru orice, sau nu vor, pur și simplu. Copiii care se încadrează în această categorie se lovesc însă de insistențele părinților și ajung să se simtă neputincioși și vulnerabili, iar când suferința se amestecă cu furia, pot deveni foarte violenți cu ceilalți.
Un copil înconjurat de iubire e un copil valoros. Iar un copil care știe că are valoare vrea de la viață mai mult decât competiție.
Bibliografie
1. Kohn, A. (1992), No Contest: The Case Against Competition, Houghton Mifflin Company, New York, citită online pe site-ul Amazon.com: Books
2. Mitrofan, I., Mitrofan, N. (1991), Familia de la A la Z. Mic dicționar al vieții de familie, Ed. Științifică, București
3. Pahlavan, F., (2011), Comportamentul agresiv, Ed. Institutul European, Iași
4. Articol psihologie, (2013), Nevoia de competiție, o problemă?,www.gradinite.com, accesat în octombrie 2014 la adresa
www.gradinite.com/site/Articole/detalii/1332-nevoia-de-competitie–o-problema–psihologie.html,