Pentru a beneficia de ceea ce citim ar trebui să o facem cu voce tare. Cititul cu voce tare este un proces cognitiv distinct, mult mai complex decât cititul în gând, insuflă plăcerea și dorința de a citi, dezvoltă limbajul și vocabularul. Cititul cu voce tare crește nivelul de înțelegere, crește stima de sine și îmbunătățește abilitățile social-emoționale ale cititorilor, în special ele elevilor de gimnaziu.
Cititul cu voce tare este cea mai importantă activitate pentru succesul cititului. In mediul școlar, elevilor le este oferită o demonstrație fluentă de lectură de către profesor, recompensele lecturii venind ulterior pentru toți cei implicați în acest proces. În plus, este dezvoltat interesul ascultătorului pentru cărți și dorința de a putea citi. Indiferent ce vârstă am avea, putem să avem parte de toate aceste beneficii când vine vorba despre cititul unei cărți cu voce tare.
Atunci când citim cu voce tare, folosim o mulțime de capacități: concentrarea, pronunția, ritmul, înțelegerea și interpretarea textului. Sunt multe cuvinte și alăturări de sunete/ cuvinte care pot ridica probleme de obicei atunci când elevii sunt rugați să citească un fragment de text sau un text întreg în clasă.
În schimb, când citim cu voce tare, capacitatea de a interpreta dialogurile, acțiunea sau gândurile unui personaj se schimbă față de atunci când citim în gând, monoton. Cititul cu voce tare antrenează mintea, dar și vocea realizându-se astfel o legătură între acestea.
Profesorii buni știu că trebuie să le ceară elevilor să citească frecvent cu voce tare, dar trebuie să gestioneze procesul astfel încât să asigure expresivitatea, responsabilitatea și implicare lor. Consider că lectura este indispensabilă pentru studiu și pentru învățare.
Se știe că lectura independentă, în gând , este importantă, dar nu este suficientă dacă ne propunem să-i facem pe elevi să citească texte cu anumite grade de dificultate. Depinde la ce clase predăm. Cititul are beneficii multiple pentru dezvoltarea ulterioară a elevilor, și după terminarea școlii.
Provocările specifice cititului cu voce tare în sala de clasă
De multe ori s-a vehiculat ideea ca profesorii să evite cititul cu voce tare, ca motive fiind invocate preocupările legate de avantaje și cele legate de stima de sine.
– Unii profesori numesc un singur elev să citească cu voce tare în timpul lecției și atunci, poate, ceilalti elevi citesc în rând cu el, dacă este vorba de o clasă bună și activă. Insă dacă clasa este una pasivă, ar putea fi vorba despre o gestionare deficitară a timpului. Când elevii citesc în același ritm, este sigur că se va obține un avantaj în învățarea tuturor.
– Alți profesori consideră că elevilor nu ar trebui să li se ceară să citească în clasă cu voce tare, pentru că pot interveni dificultăți care provoacă rușine. În clasele bune, cred că nu există astfel de probleme, elevii putând să-și gestioneze emoțiile și să devină din ce în ce mai buni la cititul cu voce tare, expresiv și din plăcere. Unul dintre motivele pentru care elevii nu citesc bine cu voce tare este pentru că nu citesc mult sau mai deloc. Copiii trebuie încurajați să citescă pentru a deveni mai buni. Dacă însă îi lăsăm cu o carte în mână să citească liniștiți, în ritmul lor, putem avea surpriza să-i vedem că se uită pierduți la cartea din fața lor, cu gândul în altă parte sau citesc deficitar. Când citesc în gând, nu știm exact dacă citesc într-un mod eficient pentru ei sau dacă înțeleg ceea ce citesc. De-a lungul carierei mele am observat că elevii știu să citească, dar de multe ori nu înțeleg ce citesc și nu pot interpreta textele pe care le au în față. Este un lucru îngrijorător, din păcate tot mai evident în învățâmântul actual.
Doug Lemov, în cartea sa Cum să predai ca un campion 2.0, vorbește despre o tehnică numită Controlați jocul, cu referire la cititul cu voce tare. El oferă niște idei legate de acest aspect pentru a ușura activitatea profesorilor la clasă. Fiecare profesor are stilul său de predare, însă atunci când vorbim de lectură lucrurile ar trebui să stea la fel pentru a putea obține interesul și atenția elevilor. Conform acestei tehnici, „profesorii le cer elevilor să citească, cu voce tare, în mod ideal cu un strop de expresivitate, ocazional solicitând recitirea anumitor pasaje, pentru a sublinia atunci când lectura a fost realizată bine… Pe măsură ce le cereți elevilor să citească în public, puteți transforma această activitate într-una extrem de productivă.”
La orele de literatură, cititul cu voce tare este un aspect esențial. Îmi place să le citesc elevilor pentru a le oferi un model de lectură, un exemplu pentru expresivitatea pe care o astept din partea lor și să-i numesc să citescă la rândul lor paragrafe din textele propuse în manual, pe fișele de lucru sau pe tabla interactivă. Le citesc pesajele care pot părea mai dificile pentru ei sau pe cele pe care vreau să le scot în evidență. Alteori încep eu lectura textului și pun pe altcineva să continue, intervenind cu explicații acolo unde este cazul. De obicei, păstrez „durata imprevizibilă” atunci când îi pun să citească, deoarece consider că astfel sunt toți atenți și participă la actul lecturii, indiferent de talentul fiecăruia de a citi mai bine sau mai slab. Îi pot numi să citească aleatoriu, o frază sau două, fără a-i face să se teamă sau să devină anxioși. Teama de a nu greși în fața clasei declanșează un răspuns de stres (ex. palpitații, nod în gât, tremuratul vocii), ceea ce blochează fluiditatea cititului. De multe ori, unii elevi simt o presiune când trebuie să citească, deoarece cred că, dacă vor greși, vor atrage comentariile răutăcioase sau râsete din partea colegilor. Blocajele în lectura cu voce tare pot interveni când e vorba despre texte la prima vedere sau texte cu arhaisme, regionalisme sau neologisme, termeni tehnici sau nume străine care pun elevii în dificultatea de a le înțelege.
Doug Lemov mai amintește în cartea sa și de „lectura independentă responsabilă” pe care o consideră importantă, dar pe care o recomandă după ce profesorii își pun anumite întrebări, cum ar fi: Cine citește? Cine înțelege? Ce nu înțeleg ei? Se știe că elevii au diverse niveluri de citire, de întelegere a ceea ce citesc. Talentul profesorului se vede acum în modul în care sugerează „doze tot mai mari de lectură independentă” elevilor săi, fiind sigur că aceștia vor reuși să se descurce cât mai bine.
Concluzii
Cititul cu voce tare rămâne una dintre activitățile care dezvoltă o cultură a citirii expresive, a plăcerii de a ține în mână o carte, de a interpreta un text, de a citi cu bucurie și cu entuziasm, de a ne învinge teama de a vorbi în public.
Bibliografie
Doug Lemov, Cum să predai ca un campion 2.0, Editura Trei, 2021.