Ce spun cercetătorii despre cooperarea și interacțiunea în cadrul grupului?

Preocupări în extensia învăţării unor forme de învăţare prin cooperare se fac simţite încă de la începutul secolului trecut. Aceste încercări s-au înscris într-o mişcare de reacţie la tendinţele tot mai vizibile de individualizare a învăţământului şi au vizat mai ales efecte educative.
Teoreticienii educaţiei acordă un interes crescut învăţării în colaborare sau prin cooperare, care îi ajută pe membrii acestuia să repete, proceseze şi să-şi extindă cunoştinţele. Pe măsură ce membrii grupului pun întrebări şi oferă explicaţii, ei sunt obligaţi să realizeze conexiuni logice, să-şi organizeze cunoştinţele şi să activeze procesele de revizuire rapidă care susţin procesarea informaţiei şi mecanismele memoriei.

În esenţă, s-a conturat concepţia, potrivit căreia evoluţia cognitivă a copilului nu poate fi disociată de mediul social ( clasă, şcoală) în care acesta este încadrat, că structurile cognitive nu sunt rezultatul doar al maturizării şi exerciţiului individual, ci şi al transmisiei sociale şi al exerciţiului interacţiunii în colectiv.

Piaget, este unul dintre cercetătorii care acordă un rol deosebit de important cooperării, în dezvoltarea intelectuală a copilului. Sub raport intelectual cooperaţia ,,este cea mai aptă să favorizeze schimbul de idei şi discuţia, adică toate conduitele care contribuie la educarea spiritului critic,a obiectivităţii şi a reflexiunii”(Piaget Jean , ,,Psihologie şi pedagogie”-traducere, 1974, pag. 161).

Piaget sugerează că interacţiunile la nivel de grupuri pot crea la nivel cognitiv conflictul şi dezechilibrul care conduc individul la întrebări asupra înţelegerii anterioare a fenomenelor şi îl pot conduce să emită idei noi. El vede “cooperarea” ca “un proces generator de raţiune” şi, deşi diferenţele dintre indivizi au legătură cu “ereditarea biologică” în sensul că “niciodată nu a putut ridica gradul de inteligenţă al unui individ, chiar de nivel mediu sau debil” (Piaget Jean, ,,Psihologie şi pedagogie”-traducere,1974, pag.74), psihologul genevez atribuie o funcţie importantă coordonărilor şi reglărilor sociale precizând că “inteligenţa umană se dezvoltă, la individ în funcţie de interacţiunile sociale, în general prea neglijate.” (Piaget Jean, ,,Psihologie şi pedagogie”-traducere, 1974,  pag.260).

Piaget spune că “că viaţa socială este o condiţie necesară dezvoltării individului în însăşi natura sa, făcându-l să treacă de la starea autistă la starea de personalitate.” ( Piaget Jean, ,,Psihologie şi pedagogie”-traducere, 1974,  pag. 161). Cooperarea indivizilor rămâne “punctul de plecare al unei serii de condiţii importante pentru constituirea şi dezvoltarea logicii.”( Piaget Jean, ,,Psihologie şi pedagogie”-traducere, 1974, pag.194). Cerinţa primordiala a educaţiei progresiviste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificata bazata pe îmbinarea activităţilor de învăţare si de munca independenta, cu activităţile de cooperare, de învăţare in grup si de munca interdependenta.

Vâgotski afirmă că învăţarea se realizează prin interacţiunea cu ceilalţi, prin discuţii. El consideră construirea cunoştinţelor, un proces în spirală, unde indivizii se ajută unii pe alţii să progreseze, însuşirea instrumentelor de acţiune şi de gândire realizându-se printr-o practică de cooperare socială. Pentru Vâgotski, gândirea urmează o dezvoltare de la social către individual, de la activitatea în cooperare spre activitatea autonomă, toate funcţiile bazându-se pe interacţiunile indivizilor. Dezvoltarea intelectuală a individului ar fi rezultatul unei treceri de la o funcţionare interindividuală la o funcţionare intraindividuală. În acest sens Vîgotski afirma că ”un proces interpersonal se transformă într-un proces intrapersonal. Fiecare funcţie apare de două ori în dezvoltarea culturală a copilului: mai întâi la nivel social, şi apoi la nivel individual; mai întâi între indivizi (interpsihologică) şi apoi în copil (intrapsihologică)” (Oprea, Crenguţa-L., ,,Alternative metodologice interactive”, 2000, pag.32).

Relevând importanţa pentru dezvoltarea cognitivă a relaţiilor pe care le stabileşte individul în mediul educativ, Vîgotski consideră că funcţiile psihice superioare sunt rezultatul direct al raporturilor sociale şi interpsihice pe care le-ar interioriza individul: “Toate funcţiile psihice superioare încep ca relaţii efective între indivizi umani ”  (Oprea, Crenguţa-L., ,,Alternative metodologice interactive”, 2000, pag.36).

Abilităţile funcţionării intelectuale se dezvoltă prin interacţiuni sociale imediate. Instrumentele cognitive, abilităţile şi relaţiile interpersonale se realizează practic prin organizarea acestor experienţe sociale interacţionale. Venind în sprijinul promovării cooperării dintre elevi, Vîgotski afirma: “ceea ce un copil poate să facă astăzi colaborând cu celălalt, el poate să facă singur mâine”  (Oprea, Crenguţa-L., ,,Alternative metodologice interactive”, 2000, pag.37 ).

W. Doise şi G. Mugny pun în evidenţă faptul că dimensiunea socială a inteligenţei se formează prin medierea interacţiunii dintre copil şi mediu de către una sau mai multe persoane. Prin intermediul acţiunii sociale, copilul îşi coordonează acţiunile proprii cu ale altor persoane, dar îşi elaborează şi sisteme de coordonare a acţiunilor individuale. Progresul în dezvoltare nu se realizează linear, ci în spirală. Presupune existenţa unor achiziţii anterioare, la fel ca în teoria piagetiană.
Nu orice interacţiune socială duce la progres cognitiv în învăţarea noţiunilor. De exemplu, vorbind de rezolvarea sarcinilor de cooperare, un grup care se organizează spontan progresul tuturor partenerilor este superior faţă de grupul organizat ierarhic, pentru că se reduce schimbul interindividual şi se pune accent pe potenţialul fiecărui participant. De asemenea, prezenţa sau absenţa comunicării verbale influenţează procesul cognitiv. Interdicţia de comunica liber despre un subiect obligă individul să se centreze mai mult asupra sa însuşi şi să se bazeze doar pe cunoştinţele proprii.

Specialişti în psihologia educaţiei – Johnson D. W. şi Johnson R. T. – s-au interesat în mod deosebit de eficacitatea muncii în grup a elevilor şi au ajuns să-i atribuie un rol foarte important, promovând metodele interactive. Pentru ei, participarea angajată a grupurilor de învăţare cooperantă va produce în mod inevitabil conflicte între idei, opinii, concluzii ale membrilor, toate acestea ducând la o învăţarea temeinică a materialului propus.  Ei afirmă că munca în echipă dezvoltă capacitatea elevilor de a lucra împreună.

Bibliografie:
Bocoş, Muşata, Instruirea interactivă, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca, 2002.
Oprea, Crenguţa-L., ,,Alternative metodologice interactive”, 2000.
Piaget Jean, ,,Psihologie şi pedagogie”-traducere, 1974

 

prof. Anca Calinescu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/anca.calinescu

Articole asemănătoare