Analiză SWOT cu privire la educația incluzivă în România

La baza educației incluzive se află  principiul potrivit căruia educația constituie un aspect fundamental pentru dezvoltarea indivizilor și a societăților.  Educația este factorul principal în asigurarea includerii și independenței tuturor persoanelor, inclusiv a celor cu dizabilități. Influențele sociale, de exemplu familia și prietenii, contribuie de asemenea la atingerea obiectivelor acestei directive care ar trebui să acopere toate etapele vieții, inclusiv educația preșcolară, primară, secundară, liceală și calificarea  profesională, precum și învățarea pe parcursul vieții.

Crearea de oportunități pentru persoanele cu dizabilități de a participa în educația de masă nu este importantă doar pentru acestea, ci contribuie la înțelegerea diversității umane de către persoanele fără dizabilități. Cele mai multe sisteme educaționale furnizează accesul la educația de masă și la structurile educaționale specializate pentru persoanele cu dizabilități. În concordanță cu scopul includerii, structurile de masă și cele specializate trebuie încurajate să colaboreze pentru a sprijini persoanele cu dizabilități din comunitățile locale.

PUNCTE TARI:

  • existența unei legislații, a politicilor și a planurilor pentru prevenirea discriminării copiilor, tinerilor și adulților cu dizabilități prin accesul la toate etapele educației din primii ani de viață până la vârsta adultă (Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile copilului (CDC), adoptată și deschisă spre semnare și ratificare de către Adunarea Generală prin Rezoluția 44/25 din 20 noiembrie 1989, ratificată de România la 25 septembrie 1990, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2000/C364/01), Articolul 14 – Dreptul la educație)
  • accesul persoanelor cu dizabilități la educația de masă;
  • existența unui profesor de sprijin, consilier școlar, logoped;
  • evaluarea timpurie a nevoilor educaționale speciale ale copiilor cu dizabilități în scopul planificării intervențiilor educaționale;
  • susținerea, din partea unor  părinți ai  copiilor cu dizabilități, în procesul educațional;
  • existența unor cursuri de formare pentru cadrele didactice, legate de cerințele educaționale speciale;
  • burse de ajutor social pentru copiii cu cerințe educative speciale, manuale gratuite,  transport școlar gratuit.

PUNCTE SLABE:

  • personal de specialitate insuficient sau deloc, în anumite școli, sprijin individualizat redus;
  • lipsa de formare inițială în  domeniul cerințelor educaționale speciale, a cadrelor didactice și a managerilor școlari;
  • insuficienta cunoaștere a unor tehnici și metode educaționale adecvate persoanelor cu dizabilități, de către cadrele didactice;
  • lipsa dotării cu materiale și echipamente adecvate persoanelor cu dizabilități (mobilier, calculatoare, rampe de acces, etc.);
  • lipsa unui curriculum incluziv, flexibil; a unor planuri educaționale individualizate;
  • inexistența unor standarde minime de evaluare a competențelor dobandite;
  • programe școlare încărcate și complicate, care nu țin cont de nevoile de dezvoltare și educație a copilului;
  • atitudinea negativă a unor cadre didactice față de elevii cu dizabilități;
  • numărul crescut al elevilor din clasă;
  • lipsa unor recompense/aprecieri  sau aspecte  financiare pentru cadrele didactice;
  • lipsuri economice și materiale legate de sistemul general de educație;
  • teama etichetării școlii ca „școală specială”;
  • sprijin insuficient acordat școlilor incluzive și a părinților copiilor cu dizabilități;
  • implicarea redusă sau deloc a părințiilor copiilor cu dizabilități ca parteneri activi în elaborarea planurilor educaționale individualizate;
  • lipsa unei colaborări cu autoritățile publice;
  • inexistența centrelor de resursă  pentru asistența psihopedagogică;
  • sprijinirea redusă sau deloc a tinerilor cu dizabilități pe piața muncii;

OPORTUNITĂȚI:

  • învățarea prin colaborare, ce contribuie la dezvoltarea cognitivă și socio-afectivă a copilului cu dizabilități;
  • munca în echipă, lecții în parteneriat;
  • modificări de percepție la nivel social, cu privire la persoanele cu dizabilități;
  • colaborarea și schimbul de experiență între școli;
  • parteneriate cu fundații, ONG-uri;

AMENINȚĂRI:

  • promovarea scăzută a elevilor cu dizabilități, repetenția;
  • absenteism, abandonul școlar;
  • analfabetism;
  • delincvență, violență, abuz, exploatare.

Bibliografie:
DASEN, P., PERREGAUX, C., REY, M. (1999) – Educația interculturală. Experiențe, politici, strategii, Polirom, Iași
NICOLESCU, B. (1999) – Transdisciplinaritatea, Polirom, Iași

prof. Alina-Ligia Somtelecan

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/alina.somtelecan

Articole asemănătoare