Analiza comparativă a impactului profesorului de sprijin în dezvoltarea cognitivă a elevilor cu CES (Studiu)

Articolul prezintă un studiu comparativ privind impactul profesorului de sprijin/itinerant asupra dezvoltării cognitive a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) integrați în școlile de masă. Pornind de la premisa că educația incluzivă presupune valorificarea resurselor umane specializate ale școlii, cercetarea analizează diferențele de performanță școlară – în ariile de limbaj și comunicare, respectiv competențe matematice – între un eșantion experimental de 30 de elevi cu CES asistați de un cadru didactic itinerant și un eșantion de control de 30 de elevi aflați în școli fără un astfel de sprijin. Datele obținute prin probe standardizate aplicate individual demonstrează că prezența profesorului de sprijin generează progrese cognitive semnificative: 40% dintre elevii asistați ating performanțe înalte în aria lingvistică, față de 16,67% în eșantionul de control, iar 53,33% înregistrează rezultate ridicate la competențe matematice, față de un procent critic de performanțe scăzute în grupul neasistat. Studiul susține necesitatea extinderii și consolidării rețelei de profesori de sprijin ca factor esențial al calității educației incluzive.

Abordare conceptuală și contextualizare

Educația incluzivă constituie o provocare pentru școala obișnuită, pusă în situația de a-și exploata resursele existente, mai ales cele umane, pentru a susține participarea la procesul de învățământ a tuturor elevilor din comunitatea locală. Studiul de față își propune să investigheze din punct de vedere empiric eficiența intervenției profesorului de sprijin/itinerant în diminuarea disparităților de achiziție cognitivă la elevii cu cerințe educaționale speciale (CES). Demersul analizează comparativ performanțele școlare ale subiecților care beneficiază de un curriculum adaptat și asistență de specialitate, raportate la cele ale elevilor integrați în medii școlare lipsite de suportul unui cadru didactic itinerant (școli fără profesori de sprijin).

Cadrul metodologic al cercetării

Obiectivele cercetării:

• Obiectivul general (Og): Studierea și evaluarea impactului multidimensional exercitat de cadrul didactic de sprijin asupra procesului de integrare școlară a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES).
• Obiectivul specific 1 (Os1): Analiza comparativă a performanțelor cognitive și de limbaj între grupuri de elevi cu CES asistați, respectiv neasistați de personal de sprijin.
• Obiectivul specific 2 (Os2): Analizarea și cartografierea principalelor dificultăți și bariere structurale ce survin în cadrul procesului de integrare a copiilor cu CES.

Ipotezele cercetării:

• Ipoteza de lucru 1 (I1): Dacă elevul cu CES beneficiază de suport din partea cadrului didactic de sprijin, atunci se prezumă că vor exista performanțe superioare în plan cognitiv, comparativ cu elevii cu CES lipsiți de sprijin de specialitate.
• Ipoteza de lucru 2 (I2): Dacă elevul cu CES are achiziționate cunoștințe legate de abilități funcționale, trebuințe elementare și elemente de comunicare adaptativă, atunci se prezumă că acesta se poate integra optim atât pe plan școlar, alături de ceilalți copii, cât și social, în comunitate.

Pentru realizarea cercetării s-au configurat două eșantioane paralele de copii cu CES: unul beneficiind de sprijin din partea profesorului itinerant (eșantionul experimental, N=30), iar cel de-al doilea fiind lipsit de acest suport (eșantionul de control, N=30). Pentru a cunoaște în profunzime posibilitățile reale ale copiilor, subiecții solicitați au fost examinați individual cu un complex de probe standardizate ce au vizat diferite domenii și arii ale procesului investigat.

Analiza datelor și interpretarea rezultatelor empirice

1. Aria de evaluare: Limbaj și comunicare

Rezultatele obținute la fișele de evaluare dedicate ariei de limbaj și comunicare indică o asimetrie clară în favoarea școlilor care dispun de profesor itinerant. Distribuția cantitativă a scorurilor brute și a ponderilor procentuale aferente celor două eșantioane este sistematizată mai jos:

Datele relevă faptul că, la nivelul eșantionului experimental, un segment semnificativ de 40,00% dintre elevi se situează în zona performanțelor înalte (scoruri între 8 și 10 puncte). În mod contrastant, în cadrul eșantionului de control, doar 16,67% dintre subiecți ating acest prag, majoritatea covârșitoare a acestora concentrându-se în jumătatea inferioară a scalei (scoruri între 3 și 5 puncte, cumulând un total de 50,00%). Acest decalaj evident demonstrează eficiența programelor corectiv-compensatorii aplicate de profesorul de sprijin.

2. Aria de evaluare: Capacități matematice

Evaluarea axată pe competențele logico-matematice reconfirmă curba ascendentă a progresului înregistrat de subiecții asistați educațional. Rezultatele comparative structurate din fișele de evaluare sunt prezentate în tabelul următor:

Se constată o polarizare clară a rezultatelor: mai mult de jumătate din eșantionul experimental (53,33%) cumulează performanțe ridicate, reflectând o stăpânire funcțională a operațiilor matematice de bază. La polul opus, eșantionul de control prezintă o aglomerare critică de 66,66% în zona rezultatelor nesatisfăcătoare sau de graniță (scoruri de 3, 4 și 5 puncte).

Concluzii și implicații pedagogice

• Intervenția cadrului didactic de sprijin constituie un factor principal al recuperării elevilor cu CES din școlile incluzive, dar și punctul-cheie al adoptării unor comportamente sociale de lungă durată.
• Copiii care au format eșantionul experimental al cercetării și au beneficiat în mod direct de ajutorul profesorului de sprijin au obținut progrese substanțiale în plan cognitiv și academic, progrese care trebuie luate în considerare în fundamentarea politicilor educaționale actuale.
• Prin activitatea terapeutică și didactică pe care o desfășoară profesorul de sprijin, se recuperează anumite deficiențe ale copiilor cu CES, contribuindu-se structural la dezvoltarea capacităților psihice ale copilului. Acest demers urmărește extinderea, lărgirea și îmbogățirea sistemului de percepție și reprezentare prin metode și procedee psihopedagogice individualizate.
• Profesorul – menținând vie speranța reușitei – trebuie să se plieze cu flexibilitate după fiecare caz clinic și educațional, adaptându-și și flexibilizându-și demersul didactic general pentru satisfacerea deplină a cerințelor educative ale fiecărui elev luat în parte și ale tuturor la un loc.

Rezultatele cercetării confirmă că intervenția profesorului de sprijin/itinerant reprezintă un factor determinant în recuperarea și progresul cognitiv al elevilor cu CES integrați în școlile obișnuite. Diferențele sistematice înregistrate între eșantionul experimental și cel de control – atât în aria limbajului și comunicării, cât și a competențelor matematice – nu pot fi atribuite întâmplării, ci reflectă eficiența programelor corectiv-compensatorii personalizate, ale căror efecte se extind dincolo de achizițiile academice, contribuind la formarea comportamentelor adaptative și la integrarea socială durabilă a copilului cu CES.

La nivelul implicațiilor sistemice, studiul de față constituie un argument empiric în favoarea consolidării și extinderii rețelei județene de profesori de sprijin și itineranți. Datele obținute recomandă factorilor de decizie educațională să recunoască explicit rolul acestui cadru didactic specializat nu ca resursă suplimentară opțională, ci ca element structural al oricărei școli care aplică principiile incluziunii reale. Totodată, continuarea cercetărilor longitudinale în domeniu ar permite o fundamentare mai solidă a politicilor de alocare a resurselor umane de specialitate în unitățile de învățământ.

Referințe

Gherguț, A. (2001). Psihopedagogia persoanelor cu cerințe educative speciale. Editura Polirom.

Mușu, I. (Coord.). (2001). Ghid de predare-învățare pentru copiii cu cerințe educative speciale. Editura Spiru Haret.

Popovici, D. V. (1999). Elemente de psihopedagogia integrării. Editura Pro Humanitate.