Analfabetismul funcțional reprezintă o provocare majoră a sistemului educațional contemporan, manifestându-se prin dificultatea elevilor de a înțelege sensul informațiilor citite și de a le utiliza în contexte variate. Deși această problemă este adesea asociată cu disciplina limba și literatura română, realitatea didactică demonstrează că analfabetismul funcțional se reflectă în mod pregnant și în cadrul disciplinelor științifice, inclusiv al chimiei. La nivel gimnazial, chimia solicită elevilor nu doar memorarea unor noțiuni, ci mai ales înțelegerea proceselor, interpretarea fenomenelor și aplicarea cunoștințelor în situații concrete, ceea ce o transformă într-un domeniu propice pentru dezvoltarea competențelor de literație funcțională.
În cadrul orelor de chimie, analfabetismul funcțional devine vizibil atunci când elevii pot reproduce definiții, dar nu reușesc să explice un fenomen simplu, să interpreteze un text scurt sau să formuleze o concluzie pe baza unor date oferite. De exemplu, mulți elevi pot defini noțiunea de „amestec”, însă întâmpină dificultăți atunci când li se cere să ofere exemple din viața cotidiană sau să explice de ce un anumit sistem material este sau nu un amestec. Acest decalaj între cunoașterea declarativă și înțelegerea funcțională impune regândirea demersului didactic.
O primă direcție importantă în combaterea analfabetismului funcțional este utilizarea textului științific într-o manieră activă. În locul lecturii pasive a informațiilor din manual, profesorul poate propune texte scurte, adaptate nivelului de vârstă, care să fie analizate împreună cu elevii. Prin identificarea termenilor-cheie, reformularea ideilor cu propriile cuvinte și realizarea de conexiuni cu experiențele cotidiene, elevii sunt stimulați să înțeleagă mesajul textului, nu doar să îl parcurgă vizual. Astfel, lectura devine un instrument de învățare autentică, iar elevii dobândesc treptat capacitatea de a extrage sens dintr-un mesaj științific.
Un rol esențial îl joacă și tipul de întrebări formulate în timpul lecției. Întrebările care solicită explicații, argumentări sau justificări contribuie semnificativ la dezvoltarea gândirii critice. Spre exemplu, solicitarea de a explica de ce arderea este considerată o reacție chimică obligă elevul să analizeze transformările substanțelor implicate și să își organizeze răspunsul într-o formă coerentă. Prin acest tip de demers, elevul este încurajat să gândească științific și să își exprime ideile în propoziții clare, bine structurate.
De asemenea, încurajarea exprimării în propoziții complete reprezintă o practică eficientă în combaterea analfabetismului funcțional. Răspunsurile monosilabice sau formate dintr-un singur cuvânt, frecvent întâlnite în activitatea elevilor, nu reflectă un nivel real de înțelegere. Prin solicitarea explicită a unor răspunsuri explicative, elevii învață să utilizeze limbajul științific corect, dar accesibil, și să își formuleze gândurile într-un mod logic.
Interpretarea datelor experimentale și a informațiilor numerice constituie o altă direcție importantă. Chimia oferă numeroase contexte în care elevii pot lucra cu tabele, grafice sau valori numerice, cum ar fi studiul pH-ului sau al solubilității. Atunci când elevii sunt invitați să interpreteze aceste date și să formuleze concluzii, ei își dezvoltă capacitatea de analiză și înțelegerea relației dintre teorie și practică. Mai mult, această abordare contribuie la formarea unor competențe necesare în viața de zi cu zi, precum luarea deciziilor informate.
În măsura în care ora de chimie este orientată spre explicație, argumentare și aplicare, ea devine un spațiu autentic de formare a competențelor funcționale. Dincolo de acumularea de informații, esențială rămâne capacitatea elevului de a înțelege sensul celor învățate și de a utiliza cunoștințele în contexte reale. Astfel, predarea chimiei poate contribui semnificativ la dezvoltarea unei gândiri coerente, reflexive și aplicative, necesare adaptării la cerințele societății contemporane.