Activitățile de tip outdoor în învățământul preșcolar

Educaţia outdoor este o formă de educaţie care se bazează pe învățarea în aer liber. Realizând o sinteză a lucrărilor şi studiilor de specialitate, am identificat câteva caracteristici cheie ale acestui tip de educaţie.

  • oferă posibilitatea contactului direct cu natura în acelaşi timp fiind şi o modalitate extrem de benefică pentru schimbarea atitudinilor şi comportamentelor faţă de mediu;
  • reprezintă o puternică sursă de experienţe de învăţare – în cadrul unui mediu relexant, liber, procesul de educare devine puternic şi de natură să schimbe comportamente sociale;
  • facilitează procesul de învăţare al elevilor care întâmpină dificultăţi în acest sens – unii elevi care au un nivel scăzut de performanţă şcolară pot deveni mai motivaţi;
  • dezvoltă spiritul de echipă;
  • oferă nenumărate beneficii fizice, emoţionale, mentale ce asigură bunăstarea elevului.

Există o serie de programe de educaţie outdoor care pot fi utile: programe axate pe sănătate şi pe educaţie fizică, pe ştiinţa mediului, etc. Spre exemplu un program de educaţie outdoor axat pe educaţie fizică şi sport ar putea duce la scăderea numărului de elevi cu obezitate (programul ar include exerciţii fizice, plimbări în aer liber, discuţii cu elevi, specialişti, organizarea şi desfăşurarea unor activităţi practic-gospodăreşti – stabilirea unor meniuri sănătoase, etc.).

Un program de educaţie outdoor axat pe ştiinţa mediului va avea ca efect informarea elevilor cu privire la problemele de mediu din comunitatea lor, conştientizarea cu privire la impactul pe care acţiunile lor le au asupra mediului (se pot organiza diferite activităţi relevante în abordarea problemei identificate în funcţie de creativitatea cadrului didactic).

Un aspect important al educaţiei outdoor este acela că poate contribui la creşterea nivelului de bunăstare al copilului. Pe lângă nevoile de bază ale unei persoane, există şi o serie de nevoi la care educaţia outdoor poate răspunde şi anume: nevoia de a fi respectat, de a fi inclus social, de a fi activ şi responsabil, de a se simţi în siguranţă.

Toate nevoile precizate mai sus îşi au rolul şi locul lor în dezvoltarea personală a copilului, dar aş situa pe prim plan nevoia de a fi inclus social – poate cea mai importantă caracteristică a educaţiei outdoor, ea fiind o modalitate de succes, de a depăşi unele dificultăţi ale copilului (psihice, fizice, sociale, emoţionale), copilul să fie inclus social, să simtă că aparţine unei comunităţi. Mediul din interiorul celor 4 pereţi ai clasei este mai degrabă unul competitiv, în timp ce, acel din afara clasei este unul care permite copiilor să se exprime, să relaţioneze cu ceilalţi, să colaboreze.

Dintre formele de  educaţie formală, informală şi non-formală, educaţia outdoor se pliază cel mai bine cu cea non-formală, întrucât ca şi aceasta, educaţia outdoor se bazează foarte mult pe participarea activă şi oferă utilitate practică imediată cunoştinţelor învăţate.

Atât educaţia non-formală cât şi educaţia outdoor pot fi integrate cu succes în educaţia formală cu scopul de a maximiza efectele procesului de învăţământ.

În învăţământul preşcolar, adevărata muncă a educatoarei este în spatele documentului curricular. Nimic nu poate fi mai provocator din punct de vedere profesional decât a te întrece cu programa de studiu utilizată la grupă, găsindu-i noi înţelesuri, abordări, strategii de aplicare, etc.

Voi enumera câteva exemple practice de activităţi care se pot desfăşura în aer liber:

Domeniul Limbă şi Comunicare (DLC)

  • punerea în scenă a unei poveşti (Scufiţa Roşie sau Capra cu trei iezi), după ce în prealabil a fost citită. Se poate solicita preşcolarilor să schimbe firul poveşti (pentru a evita haosul şi dezorganizarea, copiii sunt anunţaţi cu o zi înainte);
  • începerea unei poveşti alegând un obiect din natură (un copac, o floare, etc.) – Poveştile copacilor: aşezaţi grupuri mai mici de copii lângă un copac. Ce sunete se aud? De unde vin? Dacă copacul ar vorbi, ce poveste ar spune?

Există o varietate de activităţi ce pot fi derulate în aer liber în cadrul cărora copiii îşi pot dezvolta imaginaţia, creativitatea, limbajul şi exprimarea.

Domeniul Ştiinţe (DŞ)

Activităţi matematice:

  • adunaţi o grămadă de pietre din care educatorul şi fiecare copil îşi vor alege câte una, comparându-le (cine are piatra cea mai mare/mică);
  • să adune cât mai multe frunze, să le sorteze după culoare, formă, mărime;

Cunoaşterea mediului se pliază cu activităţile ecologice. Totul porneşte de la deprinderile simple: hârtiile, ambalajele nu se aruncă la întâmplare ci se depozitează ordonat în containere speciale. Spaţiile verzi cu flori şi copaci trebuie curăţate, puneţi accent pe condiţiile optime de dezvoltare a unei plante;

Domeniul Estetic şi Creativ (DEC)

Educaţia plastică oferă posibilitatea manifestării depline a creativităţii şi sensibilităţii copilului. Desenele, colajele, afişele cu mesaj ecologic constituie o îmbinare a esteticului cu informaţia ştiinţifică. Prin aceste activităţi, capătă valoare artistică unele obiecte realizate din materiale refolosibile.

Educaţie muzicală

  • organizaţi concursuri muzicale în aer liber sau mergeţi cu copiii la un concert, în acest fel se pot descoperi elevi cu talent care pot urma o carieră în acest domeniu.

Domeniul Om şi Societate (DOS)

  • creaţi un spaţiu de reflecţie în aer liber, lansaţi discuţii despre frumuseţe utilizând elemente din natură: o frunză, o floare etc.;
  • identificaţi o faptă bună făcută de un copil, încurajaţi-i să discute despre ea – de ce e important să faci bine celor din jurul nostru?

Domeniul Psihomotric(DPM)

  • există o varietate de activităţi sportive, diferite exerciţii, toate acestea contribuind la dezvoltarea fizică şi psihică a copilului într-un mod armonios. Acest domeniu se pliază cel mai bine cu acest concept de educaţie outdoor. Unde altundeva poţi desfăşura activitatea de educaţie fizică mai frumos decât în aer liber.

Ar trebui să se considere educaţia outdoor ca parte semnificativă  în sistemul de învăţământ, ca un întreg şir de oportunităţi de învăţare.

Bibliografie:
– Ionescu Miron, Radu Ioan, 2001,  Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca;
– Răileanu Daniela, Grama Filofteia, 2010, Aplicaţiile noului curriculum pentru învăţământul preşcolar, Editura DPH, Bucureşti;
– Glava Adina, Glava Cătălin, 2002, Introducere în pedagogia preşcolară, Editura Dacia, Cluj Napoca.

Accesări: 111

Articole asemănătoare