Crearea unui mediu școlar sigur și prietenos este esențială pentru asigurarea succesului incluziunii educaționale a copiilor cu cerințe speciale, incluziv a celor cu dizabilități. Adaptarea mediului școlar poate fi un pas important în direcția aceasta.
Există câteva considerații privind adaptarea mediului pentru a fi mai incluziv și accesibil: eliminarea barierelor arhitecturale – este important să se facă modificări în clădirea școlii pentru a elimina orice obstacole fizice care pot împiedica accesul copiilor cu dizabilități. Aceasta poate include eliminarea pragurilor, crearea pantelor de acces pentru scaune cu rotile și instalarea barelor de sprijin pentru a oferi sprijin suplimentar.
Asigurarea unei iluminări și niveluri de zgomot adecvate este o altă măsură utilă; este esențial să se ofere un mediu de învățare care să fie adaptat nevoilor copiilor cu dizabilități. Acest lucru poate include reglarea nivelului de lumină și a nivelului de zgomot în funcție de necesitățile individuale ale copiilor.
Adaptarea mobilierului: mobilierul ar trebui să fie adaptat pentru a se potrivi nevoilor copiilor cu dizabilități. Aceasta poate însemna furnizarea de scaune și mese reglabile în înălțime sau cu alte caracteristici speciale pentru a permite copiilor să se simtă confortabil și să poată participa activ la activitățile școlare.
O altă transformare foarte importantă este accesibilizarea dotărilor și resurselor educaționale: este important ca echipamentele, materialele și alte resurse educaționale să fie accesibile copiilor cu dizabilități. Acest lucru poate include adaptarea tehnologiei, utilizarea materialelor didactice adaptate și asigurarea unui acces echitabil la toate resursele educaționale necesare.
Principiile de bază ale adaptării mediului școlar la nevoile copiilor cu dizabilități sunt derivate din modelul social al abordării dizabilității. Acest model se concentrează pe crearea unui mediu care să permită participarea și activitatea copiilor, eliminând barierele și promovând incluziunea. Adaptarea mediului este unul dintre aspectele cheie ale acestei abordări, contribuind la crearea unui mediu sigur, prietenos și propice în care toți copiii se pot dezvolta la potențialul lor maxim.
Principalele caracteristici ale unui mediu educațional incluziv sunt:
1. Siguranța: Un mediu educațional incluziv trebuie să ofere un sentiment de siguranță și protecție pentru toți copiii. Acest lucru poate însemna oferirea unor structuri fizice sigure, precum și crearea unui climat emoțional pozitiv și non-violent în care toți copiii să aibă încredere.
2. Accesibilitatea: Mediul educațional trebuie să fie accesibil pentru toți copiii, indiferent de nevoile lor. Acest lucru poate include facilități și echipamente adaptate pentru copiii cu dizabilități fizice, senzoriale sau intelectuale. De exemplu, ar putea fi necesare rampe pentru accesul în clădiri, tehnologie asistivă pentru copiii cu dizabilități vizuale sau auditive, sau adaptări ale materialelor de învățare pentru copiii cu nevoi speciale.
3. Conveniența: Un mediu educațional incluziv ar trebui să fie convenabil și ușor de utilizat pentru toți copiii. Acest lucru poate însemna organizarea spațiilor de învățare într-un mod intuitiv, astfel încât copiii să poată găsi resursele și echipamentele necesare fără dificultate.
4. Flexibilitatea: Un mediu educațional incluziv trebuie să fie flexibil și să se adapteze nevoilor individuale ale copiilor. Aceasta poate implica oferirea unor opțiuni alternative de învățare, diverse metode și strategii de predare și evaluare, pentru a permite fiecărui copil să-și dezvolte potențialul în mod unic.
5. Adaptabilitatea: Un mediu educațional incluziv trebuie să fie capabil să se adapteze schimbărilor și să răspundă nevoilor în evoluție ale copiilor. Acest lucru poate implica actualizarea și ajustarea constantă a resurselor, programelor și metodelor de predare pentru a se potrivi cu noile descoperiri și cerințe.
6. Durabilitatea: Un mediu educațional incluziv trebuie să fie durabil din punct de vedere social, economic și ecologic. Aceasta înseamnă să promovăm practici și resurse sustenabile, să cultivăm respectul față de mediul înconjurător și să promovăm egalitatea și drepturile umane.
7. Lejeritatea în utilizare: Mediul educațional incluziv trebuie să fie ușor de utilizat și să ofere suport adecvat pentru toți copiii. Acest lucru poate însemna furnizarea de instrucțiuni clare și resurse relevante, precum și furnizarea de asistență și sprijin atunci când este nevoie.
În plus, un mediu educațional incluziv ar trebui să promoveze stimularea intelectuală prin crearea unor spații de învățare inspiraționale.
În conformitate cu Ghidul UNESCO Îmbrățișând diversitatea. Set de instrumente pentru crearea mediilor incluzive, prietenoase învățării (Embracing Diversity: Toolkit for Creating Inclusive, LearningFreiendly Environments)[i][1], mediul educațional – formal și non-formal – trebuie să fie prietenos învățării, ceea ce înseamnă că este prietenos copiilor, dar și învățătorilor, pentru că aceștia alcătuiesc o comunitate educațională integral.
Deficiența de vedere este inclusă, cum este și firesc, în cadrul deficiențelor senzoriale datorate afectării organelor de simţ. Persoanele cu deficienţe de vedere se caracterizează prin vedere slabă sau vedere parțială, iar în unele cazuri chiar orbire totală. Acestea produc un dezechilibru la nivel comportamental, ceea ce infuențează negativ relațiile subiectului cu mediul înconjurător. Deseori, copiii cu deficiențe de vedere manifestă interes senzorial sporit, fiind tentați, în special, de atingerea materialelor cu structură diferită. Iată un șir de strategii de suport pentru incluziunea copiilor cu dizabilități de vedere în mediul fizic: marcarea scărilor și traseelor în interiorul școlii; folosirea culorii galben pentru marcarea punctelor de reper (scări, prag, regiunea mânerului ușii etc.), pot fi utilizate inscripții perforate în sistemul Braille.
Copilul cu vedere slabă să fie asigurat cu mijloace de iluminare artificială, lampă de masă, lupă, monitor. Aceşti copii întâmpină dificultăți în cunoașterea realității și a spațiului ambiant, de aceea se recomandă adaptări și în sala de grupă/clasă, care stimulează percepția vizuală și ajută copilul să se integreze și să participe la activitățile desfășurate.
Școala trebuie să identifice locul și să instaleze copilul acolo de unde acesta vede cel mai bine. S-ar putea să existe un loc optim pentru copil în grupă/ clasă, de exemplu într-un loc cu lumină bună, nu prea strălucitoare, la o distanță și într-un anumit unghi dispus față de tablă. Lumina nu trebuie să se reflecte pe tablă, iar ceea ce se scrie cu cretă trebuie să fie foarte vizibil. Este necesar să fie reduse reflexele de lumină: să se folosească draperiile, dar să se asigure iluminarea artificială uniformă; să se folosească material cu suprafață mată pentru a acoperi mesele și vopsea mată unicoloră pentru pereți. Trebuie delimitate diferite porțiuni ale încăperii prin obiecte care pot fi identificate ușor la atingere.
În plus, trebuie marcate ariile de activitate ale copiilor cu etichete scrise sau imagini în relief în loc de imagini sau scris obișnuit. Acestea pot fi confecționate, decupând figuri/ litere din hârtie abrazivă sau carton și lipindu-le cu bandă abrazivă de rafturi. Pe tablă se vor scrie litere și cifre cât mai mari posibil și vizibil sau se vor utiliza alte dispozitive și materiale suplimentare. Se recomandă folosirea cretei colorate. Trebuie să i se permită copilului să vină foarte aproape de tablă sau de alte materiale vizuale pentru a vedea mai bine. Este util să fie elaborate materiale didactice care pot fi citite cu ușurință sau se pot mări pentru o percepere eficientă; materialele didactice trebuie să fie cu suprafață mată. Să se folosească culori aprinse/ stridente fluorescente, pentru atragerea atenției, cum ar fi roșul, galbenul, rozul, portocaliul în timpul activităților sau pentru a modifica jucăriile ce vor solicita văzul. Fișele de lucru trebuie să aibă linii clare pe care va scrie copilul. De asemenea, trebuie încurajat copilul să folosească orice auxiliar necesar, cum ar fi lupa sau reportofonul.
O problemă cu care se confruntă școlile românești o reprezintă incapacitatea de a se adapta cerințelor educației incluzive, începând cu mentalitatea conducătorilor instituției, a unor cadre didactice, a unor părinți și elevi și terminând cu infrastructura rigidă, învechită în care nu s-a mai investit pentru o schimbare esențială.
Bibliografie
1. Coord. L. Șoitu, Cerințe educaționale speciale pentru toți: Ghid de bune practici. Iași, Institutul European, 2013;
2. Gherguț, A., Educația incluzivă și pedagogia diversității, Iași, Polirom, 2016;
3. Educație incluzivă, Unitate de curs, Ediţie revăzută şi completată, Chișinău, 2017.