Absenteism şi abandon şcolar

Abandonul şcolar reprezintă o conduită de evaziune definitivă, care constă în încetarea frecventării şcolii şi părăsirea sistemul instructiv-educativ. Această conduită este precedată de cea de absenteism.

Din cauza faptului că o dată pierdută legatura cu şcoala elevului îi este din ce în ce mai greu să revină la îndatoririle avute înainte, prevenţia abandonului şcolar trebuie să funcţioneze de la primele semne. Astfel trebuie să se ia măsuri de la primele absenţe repetate  – discuţii în particular cu elevul şi apoi cu parinţii acestuia, în încercarea de a-l readuce pe calea frecventării cursurilor. Această “consiliere” se poate efectua şi în ora de dirigenţie sau în alte momente care ar permite dialogul liber, neîngrădit profesor – elev.

O parte dintre devierile comportamentale manifestate în mediul şcolar, printre care se numără şi absenteismul şi abandonul şcolar, se află în legătură cu greşelile de educaţie ale cadrelor didactice şi cu stabilirea relaţiilor incorecte între elevi. Ele pot fi prevenite printr-o organizare corectă a vieţii şi a raporturilor intraşcolare, deoarece un bun climat şcolar influenţează totdeauna pozitiv sfera emoţională a stării psihice a elevului. Educarea conştiinţei şi a conduitei morale nu e posibilă fără încredere, relaţii principiale, disciplină bună şi evitarea oricăror traume psihice. Activitatea de prevenţie a absenteismului şi abandonului şcolar este legată nu numai de igiena activităţii intelectuale, dar, în egală măsură, şi de asigurarea unei dezvoltări echilibrate a vieţii afective în cadrul relaţiilor intraşcolare. Greşelile de educaţie privind sfera afectivă, comise în perioada formării personalitaţii, întarzie maturizarea trăsăturilor pozitive de caracter şi, prin aceasta, generează deficienţe în reglarea  manifestărilor emoţionale în procesul de integrare socială. Părerea profesorului cântăreşte adesea greu, dar important este ca elevul să fie convins de lipsa unui viitor în cazul renunţării la şcoală, astfel încât schimbarea, decizia finală, să vină din interiorul acestuia.

Organizarea în şcoală a unui regim de activitate disciplinată prin supraveghere şi control, prin gradarea sarcinilor, prin neadmiterea abaterilor, a dezordinii, precum şi prin cultivarea constantă a acţiunii ferme, perseverente, principiale şi prompte a colectivului de elevi, cu scopul menţinerii unui nivel ridicat de ordine şi muncă, are o mare importanţa în prevenirea situaţiilor de absenteism şi abandon şcolar. O altă soluţie ar putea fi şi crearea unor clase de adaptare, în care cei vizaţi să fie supuşi unui program diferit, mai uşor, în trepte, astfel încât să-şi dea seama în final de necesitatea continuării studiilor.

Familia are şi ea o covârşitoare importanţă în luarea acestei decizii. Ea trebuie să-l sprijine permanent pe cel care are tendinţa de abandon, să-l înţeleagă şi, cel mai important, să nu ia măsuri drastice, severe, împotriva acestuia. În anumite cazuri, chiar şi familia poate fi consiliată pentru formarea unei atitudini potrivite, pozitive, care să se aplice cu succes în astfel de situaţii. Vizita dirigintelui/consilierului şcolar acasă la elev, poate crea premisele unui dialog mai liber, unei relaţii mai apropiate, bazate pe sinceritate şi încredere reciprocă. Sporirea numărului de activităţi comune şcoală – familie, realizarea unor proiecte împreună, sunt foarte importante pentru ca elevul să înţeleagă că ambele instituţii – atât şcoala, cât şi familia – actionează doar în interesul său. Multe studii au ajuns la concluzia că diminuarea abandonului şcolar se poate face prin îmbunătăţirea parteneriatului şcoală – familie. În unele şcoli se recurge chiar la asigurarea mijlocului de transport necesar elevului pentru a ajunge la şcoală.

Prevenţia devianţei în mediul şcolar, determinată de: insuficienta pregătire anterioară a elevului în procesul instructiv-educativ, de defecte in organizarea regimului de zi, de conflicte relaţionale, de reacţii afective, este perfect posibilă cu ajutorul unui consilier şcolar bine pregătit.

BIBLIOGRAFIE
1.  Abric, J., Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iasi,2002;
2. Baban, A., Consiliere educaţională, Editura Ardealul,Cluj-Napoca,2001.
3.  Iacob, L., Comunicarea didactică , în Psihologie şcolară (coordonator A.Cosmovici, L. Iacob), Editura Polirom, Iaşi, 1998.
4.  Liliana Ezechil, Comunicarea educaţională în context şcolar, Editura Didactică şi  Pedagogică, Bucureşti, 2002.
5.  Leroy, G, Dialogul în educaţie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.
6.  Popescu- Neveanu, P. , Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Editura Albatros, 1978
7.  Pânişoară, Ion –Ovidiu, Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi, 2004.
8.  Săucan- D. Şt., Specificitatea comunicării didactice în contextul comunicării  interumane, în Competenţa didactică, Editura ALL Educaţional, Bucureşti, 1999.

 

prof. Simona-Maria Puțura

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/simona.putura

Articole asemănătoare