Valorificarea la clasă a materialelor de istorie locală

O condiție importantă pentru ca materialele de istorie locală să poată fi folosite cu succes în educarea tineretului școlar este aceea de a le cunoaște foarte bine. În acest scop, trebuie desfășurată o intensă activitate de căutare, de cercetare, care trebuie să înceapă, mai întâi, prin studierea materialelor, a studiilor deja apărute, care se refereau la istoria acelor locuri.

Pentru informarea cu materiale inedite de istorie locală este necesar de întreprins o activitate de căutare, cercetare care trebuie să reprezinte o preocupare permanentă a învăţătorului sau profesorului pentru a-şi îmbogăţi datele, informaţiile cu privire la istoricul localităţii. Pentru ca informarea cu materiale de istorie locală să fie cât mai autentică, este indicat să se realizeze seturi de fotografii, fotocopii, culegeri de cântece, poezii, zicători, balade culese de la bătrânii comunităţilor locale.

Pentru ca elevii să poată înţelege materialele de istorie locală, învăţătorul sau profesorul este obligat să desfăşoare o susţinută activitate de pregătire a lor, pentru ca înţelegerea documentelor să nu fie formală, pentru ca elevii, prin cunoştinţele locale, să-şi consolideze cunoştinţele generale de istorie a patriei. Se urmăreşte, astfel, familiarizarea elevilor cu munca de cercetare, cu căile care duc spre anumite adevăruri.
De asemenea, elevii trebuie să caute, să colecţioneze din presă diferote probleme interesante de istorie, pe care să le selecteze în mod cronologic şi problematic. Trebuie obişnuiţi să caute în ziare nu numai date din trecut, ci şi date cu privire la dezvoltarea localităţii sau judeţului contemporan.

Cu ajutorul elevilor se îmbogăţeşte, astfel, colecţia de documente a şcolii, a colţului muzeistic (dacă există), în acest fel atrăgându-i, tot mai mult, spre această ştiinţă plină de noutăţi.

Integrarea elementelor de istorie locală presupune respectarea câtorva cerinţe de ordin pedagogic, reieşite din practica şcolară:

1. Materialul istoric să fie veridic şi clar. Se impune respectarea, cu rigurozitate, a adevărului istoric şi diferenţierea acestuia de informaţia care provine din produse ale creaţiei populare (balade, legende, doine), care împletesc adevărul istoric cu elemente fantastice, în scopul sporirii forţei emoţionale.

2. Perceperea spaţială, de la apropiat la depărtat, ca o cerinţă psihologică a gândirii şcolarului mic. Pentru aceasta se va căuta să nu se piardă din vedere contextul larg (naţional, european) în care a avut loc evenimentul, spre a nu-l singulariza sau aluneca spre amănunt, pierzând din vedere esenţialul.

3. Evitarea excesului de material istoric. În acest sens, trebuie rezumat la strictul necesar şi să se aleagă materialul care a oferit maximum de sugestii.

4. Subordonarea materialului folosit scopului lecţiei. Introducerea elementului de istorie locală reprezintă o cale de a atinge scopul final al lecţiei, şi nicidecum scopul însăşi al acesteia. Elementele de istorie locală nu trebuie să constituie miezul lecţiei, ci să alcătuiască un material ajutător, care să sporească influenţele educative ale acesteia.

5. Prezentarea materialului într-o formă accesibilă şi atrăgătoare. Atunci când se impune, este necesară o operaţie de limpezire a materialului istoric. Este cazul textelor de literatură veche, în care culoarea arhaică împiedică, uneori, integrarea conţinutului de către elevii mici. Pentru a uşura înţelegerea ideii trebuie înlăturate amănuntele nesemnificative, dar numai în situaţia în care veridicitatea celor relatate nu a fost compromisă.

Nu trebuie pierdute din vedere nici pasiunea pentru senzaţional a acestei vârste, precum şi principalul criteriu de selecţie care funcţionează acum: ,,reţin uşor ceea ce mă atrage şi mă interesează”. Prin urmare, prezentarea evenimentelor va îmbrăca forma unei povestiri, în care eroii erau mari personalităţi ale neamului. Faptele lor să fie prezentate în aşa fel ca să emoţioneze şi să trezească admiraţia şi respectul elevilor, dorinţa lor de a nu fi mai prejos decât aceştia şi de a demonstra vrednicia prin faptele personale.

6. Necesitatea contactului direct cu materialul istoric, ori de câte ori este posibil. Cercetarea izvoarelor directe constă în studierea descoperirilor arheologice, a izvoarelor scrise, folclorice şi etnografice referitoare la localitatea natală şi a localităţilor din jur. Pentru reţinerea şi înţelegerea acestor fenomene este indicat a avea discuţii cu istoricii, de la care să se obţină informaţii detaliate, cât mai exacte.

Adunând material din cercetarea unor puncte arheologice, din documente, cărţi (fotografii, fotocopii, notiţe), acesta trebuie grupat în anumite perioade. În primul rând, se alege materialul care se referă la perioada antică. Într-o altă categorie se grupează materialul referitor la epoca medievală. Apoi urmează datele referitoare la revoluţia paşoptistă în Banat, faptele legate de adeziunea bănăţenilor la războiul de independenţă din anii 1877-1878, iar în ultima grupă se includ aspecte legate de cele două războaie mondiale din secolul XX, evenimentele din Decembrie 1989 şi de viaţa locuitorilor din zilele noastre. Materialul pregătit în acest mod se concretizează în mape cu materiale de istorie locală, care se folosesc ori de câte ori este nevoie.

BIBLIOGRAFIE
1. CĂPIŢĂ, Carol, Istorie: didactica istoriei, vol. 1-2, Bucureşti, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, 2005-2006.
2. FELEZEU, Călin, Didactica istoriei, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2000.
3. RANCU-BODROG, Gheorghe, Predarea istoriei românilor în şcoala primară, Drobeta Turnu-Severin, Editura Radical, 2003.

 

prof. Pavel-Rafael Negru

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/pavel.negru

Articole asemănătoare