Tulburările de vorbire ale preșcolarului și modalități de prevenire, depistare și înlăturare ale acestora

Cauzele defectelor de vorbire pleacă de la cauze organice, funcționale, psiho-neurologice şi psiho-sociale. Lucrarea de faţă își propune o scurtă trecere în revistă a defectelor mai des întâlnite la copiii preșcolari și a modalităților de prevenire, depistare și, eventual, de înlăturare a acestora prin intermediul jocurilor didactice de dezvoltare a limbajului.

În „Sinteze de psihopedagogie specială”, Emil Verza face o clasificare a tulburărilor de limbaj raportându-se la criterii precum: anatomo-fiziologice, etiologic, lingvistic şi psihologic, astfel:

  • Tulburări de pronunție: dislalia, rinolalia şi dizartria;
  • Tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii: bâlbâiala, tahilalia, bradilalia, logonevroza, aftongia şi tulburări pe bază de coree;
  • Tulburări de voce: afonia, distonia şi fonastenia;
  • Tulburări ale limbajului scris-citit: disfexia-alexia, disgrafia-agrafia;
  • Tulburări polimorfe: afazia şi alalia;
  • Tulburări de dezvoltare a limbajului: mutismul psihogen, electiv sau voluntar şi întârzierea în dezvoltarea generală a vorbirii, disfuncțiile verbale din autismul infantil de tip Kanner, din sindroamele handicapului de intelect;
  • Tulburări ale limbajului bazat pe disfuncţiile psihice: dislogia, ecolalia, jargonofazia, bradifazia.

Cele mai des întâlnite defecte de vorbire la copilul preşcolar sunt tulburările de pronunţie: dislalia, rinolalia şi tulburările de ritm şi de fluență a vorbirii: bâlbâiala.

Dislalia este o tulburare de pronunție, articulație, care are diferite forme:

  • dislalie monomorfă – când deficiența de articulaţie se plasează doar la sunete izolate.
  • dislaie polimorfă – când deficienţa de articulaţie se întinde pe mai multe sunete sau chiar silabe.
  • dislalie totală – atunci când sunt afectate toate sunetele şi silabelor.

Dislalia se manifestă prin:

  • omiterea unor sunete: s, z, ş, j – ele nu pot fi pronunţate şi atunci sunt efectiv omise din cuvânt sau vor fi pronunţate doar în combinaţie cu vocale.
  • substituirea, înlocuirea şi inversarea unor sunete: r, c, g, s, z, ş, j şi mai rar a consoanelor m şi n şi a vocalelor: a, e, i, o, u, ă, î.

Printre cauzele dislaliei întâlnim: imitarea unor persoane care manifestă deficit de pronunţie, educaţie deficitară care nu stimulează vorbirea, încurajarea copilului în vorbirea deficitară, diferite anomalii ale aparatului bucal, deficienţe de dezvoltare a inteligenţei sau ale creierului, deficienţe de auz, slaba dezvoltare a auzului fonematic.

Rinolalia este o tulburare de pronunție cauzată de malformaţii ale vălului palatin, polipi şi este caracterizată de nazarea sunetelor.

Tahilalia este caracterizată printr-o vorbire foarte rapidă ce apare la persoanele cu instabilitate nervoasă. Bâlbâiala este una dintre tulburările de ritm şi fluenţă a vorbirii ce apare în perioada de dezvoltare a vorbirii sub acţiunea unor factori de stres, care poate afecta nu doar vorbirea ci întreaga personalitate a copilului. Aceste tulburări de vorbire se manifestă cel mai frecvent până la 3-4 ani şi sunt de natură fiziologică, deoarece aparatul fono-articular nu este suficient dezvoltat. După această vârstă, dacă tulburarea persistă, se impune intervenţie specializată.

Tocmai de aceea, educatoarea are rolul de a desfăşura o activitate de prevenire, depistare şi înlăturare a acestor tulburări, bineînţeles sub îndrumarea unui logoped, dacă aceste tulburări impun un cadru specializat. Ceea ce poate face însă educatoarea se situează în sfera jocului-exerciţiu ce va urmări formarea şi consolidarea unor deprinderi articulatorii corecte şi de formare a auzului fonematic prin exerciţii de gimnastică respiratorie, exerciţii de gimnastică facială, exerciţii de gimnastică linguală şi exerciţii de dezvoltare a auzului fonematic. Jocurile-exerciţiu aplicate copilului preşcolar pleacă de la repetarea unor sunete, silabe, cuvinte, până la corectarea lor, ce au caracter imitativ ce pot fi incluse chiar în jocuri didactice sau jocuri de mişcare precum: „Deschide urechea bine!”, „Ursul şi albinele”, „Spune cum face!”, „Spune mai departe” etc. De la vârsta de 5 ani, pronunţia defectuoasă scade, tocmai de aceea perioada grupei mijlocii este una de importanţă majoră în executarea de exerciții ce vor preveni, şi înlătura aceste defecte de vorbire.

Depistarea tulburărilor de articulaţie se realizează de către educatoare în mod individual. Educatoarea poate examina, în măsura în care face obiectul competenței ei, auzul copilului urmărind: acuitatea auditivă, înţelegerea vorbirii în ansamblu, recunoaşterea şi reproducerea sunetelor, controlul auditiv al vorbirii, examinarea articulării verbale prin imitaţie de sunete, silabe, cuvinte dar şi prin vorbirea independentă. Examinarea poate fi mascată prin jocuri diferite de pronunţie precum extragerea unor jetoane cu imagini ce vor trebui denumite de către copii, urmărindu-se pronunţia corectă a sunetelor r, s, g, p, c, j, z, sau prin recitare de poezii sau cântece.

Plasarea copilului cu tulburarea de limbaj într-o anumită categorie va oferi şi perspectiva măsurilor ce trebuie urmate ulterior pentru ameliorarea defectului de pronunție, dar de care, după părerea mea, este de competența unui logoped. Cu toate acestea, educatoarea poate contribui la exersarea vorbirii copilului preșcolar, care prezintă dificultăți de vorbire, prin exerciţii generale de gimnastică a: braţelor, gâtului, mâinilor, toracelui etc., exerciții de mobilitate ale aparatului fono-articular: pentru maxilar, limbă, buze şi obraji, exerciţii pentru respirație şi exerciții de dezvoltarea auzului fonematic.

Exercițiile de gimnastică respiratorie pot avea o durată de 4-5 minute şi reluată de 2-3 ori consecutiv, şi constau în exerciţii de insiraţie pe nas şi expiraţie pe gură, chiar şi cu oprirea expiraţiei, mascate sub formă de joc: „Azi e ziua mea!”, „Fulgii zboară!”, „Mirosim florile”, „Umflăm baloane!” etc.

Exercițiile de gimnastică facială constau în exerciţii pentru gimnastica buzelor şi a obrajilor, prin sugerea şi umflarea obrajilor, ţuguierea, întinderea, rotunjirea şi rictusul buzelor, ce pot fi realizate cu emisii de sunete prin jocuri ca: „Peştişorii”, „Piticii râd”, „Calul sforăie”, „Ne spălăm pe dinţi” etc.

Exercițiile de gimnastică linguală cuprind gimnastica limbii, maxilarelor şi a muşchilor mimico-articulari. La fel ca şi celelalte exerciţii, şi aceste pot lua formă de jocuri precum: „Mersul calului”, „Clopoţelul sună”, „Motoreta”, „Rupem crengile”, „Feţe vesele şi feţe triste”, „La fotograf” etc.

Exerciţiile pentru vălul palatin constau în imitarea căscatului, înghiţitului, tuşitul etc.

Exercițiile de dezvoltare a auzului fonematic se realizează prin: imitarea sunetelor din natură, pronunțarea de silabe opuse paronime, diferențierea sunetelor cu punct de articulare apropiat şi sunt utilizate pentru corectarea pentru cele mai des întâlnite sunete care sunt pronunțate defectuos la preşcolarii de grupă mijlocie: sunetele S-Z – varză-vază, vase-vaze; sunetele R-L – rac-lac, ramă-lamă; sunetele Ş-S – coş-cos, paste-paşte; sunetele F-V – fată-vată, far-var; sunetele P-B – pune-bune, pară-bară; sunetele C-T – tare-care, coate-toate. Jocurile cuprind exerciţii de pronunţie a anumitor sunete, onomatopee şi frământări de limbă concentrate pe anumite sunete, silabe.

În concluzie, putem spune că educatoarea are un rol esenţial în prevenirea, depistarea şi înlăturarea tulburărilor de limbaj, având obligaţia de a cunoaşte particularitățile fiecărui copil în parte, de a avea mult tact pedagogic în abordarea activităților de dezvoltare a limbajului, care să ofere copiilor posibilitatea de integrare în colectivitate.

Referințe
Gherguț, Alois (2013). Sinteze de psihopedagogie speciala. Ghid pentru concursuri si examene de obținere a gradelor didactice. Iași: Polirom.

 

prof. Nicoleta Canta

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nicoleta.canta

Articole asemănătoare