Însuşirea limbajului este o activitate care presupune un efort îndelungat din partea individului. Aceasta este pentru că tehnica de recepţionare şi de exprimare a comunicării este una din cele mai complicate priceperi omeneşti. Ţinându-se cont de dificultăţile coordonării mişcărilor foarte fine ale aparatului fonoarticulator un anumit procent al semenilor noştri nu reuşesc să stăpânească tehnica vorbirii, de aceea prezintă tulburări de limbaj.
Tulburări de limbaj se diferenţiază de particularităţile vorbirii individuale, şi de particularităţile psihofiziologice de vârstă (unii oameni vorbesc nuanţat, expresiv, alţii au o vorbire mai puţin inteligibilă, obositoare, prea şoptită). Este absolut necesar să se facă o delimitare precisă între particularităţile individuale ale limbajului şi tulburările de limbaj. Primul indiciu pe baza căruia putem suspecta un copil ca având tulburări de limbaj este frecvenţa mult mai mare a dificultăţilor de exprimare faţă de posibilităţile medii pentru vârsta lui. În acest sens tulburările în vorbire trebuie să fie tratate cât mai timpuriu după apariţia lor.
În categoria tulburărilor de limbaj se cuprind toate deficienţele de înţelegere şi exprimare orală, de scriere şi citire, de mimică şi articulare. Prin tulburări ale limbajului înţelegem toate abaterile de la limbajul normal. Ursula Şchiopu propune o astfel de definire a tulburărilor de limbaj. Comunicarea verbală depinde de trei funcţii: (Pichon):
• Funcţia apetitivă – a vrea să vorbeşti;
• Funcţia ordonatoare pentru a asimila şi a organiza sistemul de semne folosit de cei din jur;
• Funcţia de realizare care permite transmiterea la altul, prin intermediul cuvântului vorbit sau scris.
Tulburările de limbaj rezultă din împiedicarea uneia din cele trei funcţii, fapt ce determină o tulburare particulară caracteristică.
Tulburările funcţiilor apetitive: mutismul(total sau selectiv şi tulburări cauzate de întârzierea dezvoltării acestei funcţii, pot fi mai frecvente la copii.)
Tulburările funcţiilor ordinatoare se exprimă prin întârzierea vorbirii sau tulburarea vorbirii primare, tulburare de limbaj de tipul bâlbăielii.
Tulburările funcţiei de realizare (anomalii sale leziuni ,,instrumentale”, senzoriale sau motrice) se obiectivează în dislalii, dizartrii şi alte tulburări de articulare sau deficienţe de pronunţie.(apud Jurcău Emilia, Jurcău Nicolae ,,Cum vorbesc copii noştri” Cluj – Napoca 1989).
În logopedie, se folosesc patru tipuri de clasificări a tulburărilor de limbaj:
I. Clasificarea clinico-pedagogică;
II. Clasificarea psihologo-pedagogică;
III. Clasificarea pedagogică;
IV. Clasificarea logopedică.
Clasificarea clinico-pedagogică.: se bazează pe tradiţionala legătură a logopediei cu medicina şi este orientată spre corectarea defectelor vorbirii, spre cultivarea atitudinii diferenţiate către lichidarea lor şi e îndreptată spre aprecierea maximă a tipurilor şi formelor de tulburări. Ea se orientează asupra unui ansamblu de criterii psiholingvistici şi clinici.
Felurile de tulburări de limbaj numite în clasificarea clinico – pedagogică:
Tulburări de limbaj
Oral Scris
Tulburări a părţii expresive Polimorfe
disfonia alalia alexia
bradilalia afazia dislexia
tahilalia agrafia
dislalia disgrafia
rinolalia
dizartria
Clasificarea psihologo- pedagogică se bazează pe selectarea semnelor deficienţilor verbali, care sunt importante în realizarea procesului instructiv – educativ al elevilor.
Clasificarea pedagogică: majoritatea copiilor în momentul instruirii în şcoală posedă latura fonetică verbală, au un vocabular bogat şi au capacitatea de a alcătui propoziţii corecte din punct de vedere gramatical. Însă procesul de însuşire a limbii nu la toţi are loc la fel.
Tulburările limbajului sunt diverse. În conformitate cu atitudinea pedagogică tulburări de limbaj pot fi clasificate în trei grupe:
Tulburări ale limbajului:tulburări fonetice, tulburări fonetico-fonematice și tulburarea globală de limbaj. Clasificarea logopedică: criteriile în funcţie de care se clasifică tulburările de limbaj (Guţu M. 1978):
a) Criteriul anatomo-fiziologic:
– tulburări ale analizatorului verbomotor,
– tulburări centrale sau periferice,
– tulburări organice sau funcţionale.
b) Criteriul structurii lingvistice afectate:
– tulburările de voce,
– tulburările de ritm şi fluenţă,
– tulburări ale structurii fonetico-fonematice,
– tulburări complexe lexico-gramaticale,
– tulburări ale limbajului scris.
c) Criteriul periodizării în funcţie de apariţia tulburărilor de limbaj:
– perioada preverbală (până la 2 ani),
– perioada de dezvoltare a vorbirii (2-6 ani),
– perioada verbală (peste 6 ani).
d) Criteriul psihologic:
– gradul de dezvoltare a funcţiei comunicative a limbajului,
– devieri de conduită şi tulburări de personalitate.
Tabloul tulburărilor de limbaj:
1) tulburări de pronunţie:
– dislalia,
– rinolalia,
– dizartria.
2) tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii:
– bâlbâiala,
– logonevroza,
– tahilalia,
– bradilalia,
– aftongia,
– tulburări pe bază de coree
3) tulburări de voce:
– afonia,
– disfonia,
– fonastenia.
4) tulburări ale limbajului citit-scris:
– alexia,
– dislexia,
– agrafia,
– disgrafia.
5) tulburări polimorfe de limbaj:
– alalia,
– afazia.
6) tulburări de dezvoltare a limbajului:
– mutism psihogen (care poate fi acut sau cronic, general sau electiv)
– întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii.