Intervențiile psihopedagogice destinate elevilor cu CES, în special celor cu dizabilitate intelectuală ușoară, se bazează pe o serie de tehnici validate științific, adaptate nivelului lor de dezvoltare cognitivă și socio-afectivă (Roșan, 2015; Gherguț, 2016). Literatura de specialitate subliniază faptul că aceste tehnici sunt cu atât mai eficiente cu cât sunt aplicate într-un cadru predictibil, repetitiv și multisenzorial, care facilitează înțelegerea și generalizarea comportamentelor dezirabile (Barkley, 2009).
Punctul de pornire în managementul conduitelor disruptive îl reprezintă evaluarea comportamentală funcțională. Acest demers permite identificarea variabilelor de menținere a comportamentului agresiv – determinând dacă actul violent vizează obținerea atenției, evitarea unei sarcini academice aversive, obținerea unui bun tangibil sau funcționează ca o descărcare senzorială. Configurarea planului de intervenție este direct dependentă de aceste date, scopul fiind înlocuirea conduitei problematice cu un comportament alternativ echivalent din punct de vedere funcțional, dar adaptativ (Cooper, Heron & Heward, 2020).
O tehnică centrală în consiliere pentru reducerea comportamentelor agresive este modelarea comportamentului, una dintre tehnicile centrale atât în literatura internațională, cât și în abordările românești, este considerată un element cheie al prevenirii reacțiilor agresive. Benga și colaboratorii (2015) arată că elevii cu CES învață predominant prin imitație, iar comportamentul adultului devine un reper stabil. Consilierul trebuie să ofere modele clare de reacție calmă, de gestionare a conflictelor și de solicitare adecvată a ajutorului, pentru ca elevul să înțeleagă treptat ce alternative are la dispoziție în momentele de tensiune.
O altă tehnică frecvent utilizată este jocul de rol, care oferă elevilor posibilitatea de a experimenta diverse situații interpersonale într-un mediu sigur și controlat. Jocul de rol facilitează înțelegerea perspectivelor celorlalți, dezvoltarea empatiei și exersarea abilităților de comunicare socială. Conform cercetărilor publicate de Van der Oord (2021), elevii care participă la sesiuni săptămânale de joc de rol prezintă o scădere semnificativă a reacțiilor agresive, deoarece încep să recunoască mai eficient indiciile emoționale și situaționale ce preced conflictul. Prin reconstituirea unor situații familiare – conflicte, neînțelegeri, schimbări bruște de activitate – elevul are șansa de a repeta reacții mai adaptative, într-un mediu controlat. Studiile recente confirmă ceea ce lucrarea românească prezintă de mai multă vreme: jocul de rol facilitează înțelegerea emoțiilor celorlalți, reduce distorsiunile de interpretare a intențiilor colegilor și oferă oportunitatea de a exersa răspunsuri verbale în locul celor agresive.
Poveștile sociale reprezintă un instrument de înaltă eficiență dovedită în modificarea comportamentelor disfuncționale la elevii cu CES. Acestea sunt narațiuni scurte, vizuale și concrete, care explică pas cu pas ce se așteaptă de la elev într-o anumită situație, cum trebuie să reacționeze și ce comportamente sunt potrivite. Într-un studiu realizat de Chan și Fung (2019), aplicarea poveștilor sociale timp de opt săptămâni la elevii cu dizabilități intelectuale ușoare a condus la o scădere cu 30% a comportamentelor agresive și la o creștere a cooperării în activitățile de grup. Eficiența acestor povești derivă din faptul că oferă claritate, predictibilitate și un model vizual pe care elevii îl pot integra în comportamentul lor cotidian.
Tehnicile de autoreglare emoțională ocupă un loc esențial în consilierea psihopedagogică. Exercițiile de respirație controlată, pauzele senzoriale, „colțurile de calm” sau folosirea unor obiecte pentru autoreglare (mingi antistres, materiale tactile) sunt recomandate pentru a reduce tensiunea emoțională și pentru a preveni escaladarea comportamentelor agresive. Într-un studiu recent, Weiss și colaboratorii (2022) au demonstrat că aplicarea constantă a tehnicilor de respirație ghidată reduce reacțiile impulsive cu până la 40% în rândul elevilor cu CES, în special atunci când acestea sunt introduse în mod ritualizat, de mai multe ori pe parcursul zilei.
Comunicarea vizuală este un alt element important în intervențiile psihopedagogice. Mulți elevi cu dizabilitate intelectuală întâmpină dificultăți în înțelegerea instrucțiunilor verbale complexe, ceea ce poate conduce la frustrare și ulterior la reacții agresive. Utilizarea pictogramelor, a scenariilor ilustrate și a rutinei vizuale ajută la clarificarea așteptărilor și la anticiparea schimbărilor, reducând astfel anxietatea. Conform unui raport al European Agency for Special Needs Education (2022), folosirea suporturilor vizuale în sălile de clasă speciale reduce cu aproximativ 30% incidentele de comportament provocator, deoarece elevii înțeleg mai bine structura activităților și secvența pașilor pe care trebuie să îi urmeze.
Sistemele de recompensare pozitivă sunt, de asemenea, instrumente esențiale în reducerea comportamentelor agresive, așa cum arată Benga și colaboratorii (2015). Recompensele nu au rolul de a „condiționa” mecanic comportamentul, ci de a întări progresul, de a încuraja motivația intrinsecă și de a evidenția comportamentele dezirabile. Studiile realizate de Cooper, Heron și Heward (2020) arată că programele bazate pe recompense consistente și imediat aplicate au o eficiență ridicată la elevii cu dizabilități intelectuale, contribuind la stabilirea unei relații pozitive între elev și adult și la crearea unei imagini de sine mai adaptative. Elevii cu CES au nevoie să experimenteze succesul, iar recompensele – fie ele verbale, simbolice sau materiale – ajută la stabilirea unei relații pozitive cu adultul, la creșterea încrederii și la diminuarea comportamentelor provocatoare. Lucrarea evidențiază faptul că un comportament pozitiv întărit consecvent devine, în timp, mai stabil decât un comportament agresiv care, lăsat nesupravegheat, tinde să se autoîntărească.
În consilierea de grup și în cea individuală se folosesc și tehnici de restructurare cognitivă adaptată nivelului de dezvoltare al elevilor cu CES. Deși varianta standard a terapiei cognitiv-comportamentale este dificil de aplicat la acești elevi, versiunile simplificate – folosind imagini, metafore, scenarii ilustrate și limbaj concret – s-au dovedit eficiente. Un studiu realizat de Humphrey (2020) a arătat că elevii cu dizabilitate intelectuală ușoară pot învăța să recunoască gândurile negative automate și să le înlocuiască cu alternative funcționale, ceea ce duce la o reducere vizibilă a comportamentelor impulsive și la creșterea toleranței la frustrare.
În ansamblu, tehnicile utilizate în consilierea psihopedagogică pentru elevii cu CES au la bază principii validate științific și adaptate particularităților acestui tip de public. Ele contribuie nu doar la reducerea comportamentelor agresive, ci și la creșterea competențelor socio-emoționale, la dezvoltarea autonomiei și la o integrare școlară semnificativ mai eficientă.
Benga și colaboratorii săi (2015) arată că prevenirea tulburărilor de comportament la elevii cu CES presupune dezvoltarea timpurie și continuă a competențelor socio-emoționale, deoarece deficitele de autoreglare, rigiditatea cognitivă și dificultățile de exprimare emoțională sunt factori care cresc vulnerabilitatea la comportamente agresive. Autorii subliniază că intervențiile trebuie să fie graduale, predictibile și multisenzoriale, iar cadrul terapeutic are datoria de a reduce stimuli declanșatori, de a crește toleranța la frustrare și de a consolida relația elev – adult.
Prin urmare, reducerea comportamentelor agresive la elevii cu CES este un proces gradual, care implică înțelegerea funcției comportamentului, dezvoltarea competențelor emoționale și sociale, adaptarea mediului școlar și implementarea unor strategii comportamentale coerente. Atunci când aceste intervenții sunt aplicate consecvent și integrate în practica zilnică, ele contribuie atât la diminuarea agresivității, cât și la îmbunătățirea adaptării școlare și a calității relațiilor interpersonale.
Bibliografie
1. Barkley, R. (2009). Copilul dificil. Manualul terapeutului pentru evaluare și pentru trainingul părinților, Editura ASCR;
2. Baron-Cohen, S. (1995). Mindblindness: Un eseu despre autism și teoria minții. MIT Press.
3. Benga, O, Băban, A., Opre, A. (2015). Strategii de prevenție a problemelor de comportament. Ed. ASCR;
4. Bocoș, M. (2020). Teoria și metodologia instruirii. Editura Paralela 45;
5. Botiş, A. & Tărău A. (2004). Disciplinarea pozitivă. Ed. ASCR;
6. Gherguț, A., Roșan, A. (coord.) (2024). Terapii și intervenții psihopedagogice la persoane cu cerințe educative speciale. Editura Polirom;