Studiu asupra competențelor digitale ale cadrelor didactice achiziționate în urma participării la programe de formare continuă

Studiul de față și-a propus să evalueze, prin instrumente specifice de colectare a datelor, conform unei metodologii elaborate în acest sens, acele competențele digitale ale cadrelor didactice achiziționate în urma participări la cursurile de formare continuă. De asemenea, ne-a interesat măsura în care acestea sunt integrate în procesul instructiv-educativ, dar și ce competențe și-ar dori ele să dobândească pe viitor prin participarea la programe de formare acreditate. Cercetarea s-a desfășurat în luna ianuarie a anului 2019. Intenționăm să repetăm aplicarea aceluiași instrument de cercetare în contextul educațional actual, vizibil afectat de transferul activității educaționale în mediul online.

Eșantionarea lotului cercetării pentru desfășurarea anchetei pe baza de chestionar s-a realizat prin identificarea categoriilor de populație țintă, pe baza variabilelor de selecție – demografice și de statut și este reprezentat de un număr de 100 cadre didactice din învățământul preuniversitar (învățători, educatoare, profesori), ocupante ale unor posturi la Școala Gimnazială “Mihai Drăgan” din Bacău.

Instrumentul folosit în aplicarea acestei metode este chestionarul online pentru cadre didactice. Chestionarul reprezintă documentul care conține un set de întrebări la care trebuie să răspundă persoana care îl completează; poate fi anonim sau persoana care-l completează poate să se identifice într-un fel sau altul; poate fi trimis spre completare direct sau indirect; poate include câteva tipuri diferite de întrebări, de exemplu, întrebări tip grilă sau întrebări cu răspuns deschis; poate fi mai lung sau mai scurt, dar nu trebuie să necesite mai mult de 15 până la 30 de minute pentru completare.

Când vine vorba de disponibilitatea TIC în școală situația este destul de diversă. Evaluarea generală a TIC în şcoală este surprinzător de pozitivă, 60% dintre profesori considerând dotarea TIC a școlii ca fiind bună sau foarte bună, alţi 25% considerând-o „suficientă” şi 15% insuficientă sau inexistentă. Există evaluări pozitive cu privire la disponibilitatea / accesul la anumite echipamente TIC în şcoli, cum ar fi camere foto digitale, conexiune la internet şi sistemul de eLearning AeL, care sunt mai degrabă disponibile, dar în locații centralizate, cum ar fi laboratoare de calculatoare, secretariat. O majoritate semnificativă, între 25% şi 38%, consideră că aceste echipamente există, dar sunt dificil de accesat de către profesori. Doar câțiva respondenți, în jur de 1% – 9%, spun că aceste echipamente nu există în şcoala lor, exceptând AEL cu 19%. Cu toate acestea, disponibilitatea TIC în sălile de clasă (în special computerele şi conexiunea la Internet) este în mod clar mult mai mică, o majoritate de 60% din cadrele didactice declarând că nu există calculatoare în săli de clasă, dar un procent mult mai mare susține că există sau că este greu accesibilă (39 și respectiv 27%) situație paradoxală datorată probabil routerelor wi-fi existente în unitate.

Observăm astfel că procentul respondenților care au evaluat ca inexistente în sălile de grupă calculatoarele este la fel de mare ca procentul celor care au evaluat pozitiv evaluarea generală, 60% , fapt care poate însemna fie că au luat în calcul prea puțin existența computerelor în această evaluare, fie există un anumit grad de indulgență. Prin urmare, deducem că evaluările pozitive ale disponibilităţii TIC în şcoli se datorează pe de o parte schimbărilor din dotare: comparativ cu numai un deceniu în urmă, când calculatoarele în mare parte lipseau, la o situație în care cele mai multe şcoli au totuşi computere. Pe de alta parte aceste evaluări pozitive se datorează aşteptărilor scăzute privind nivelul adecvat de disponibilitate şi utilizare a calculatoarelor.

Considerăm că profesorii nu au încă o imagine adecvată a nivelului potrivit de dotare, precum şi al nivelului de utilizare şi de contribuție potențială adusă de tehnologia digitală în învățământ. Este sugestiv mai ales faptul că lipsa de calculatoare în sălile de clasă nu pare să afecteze evaluărilor generale ale profesorilor despre dotarea în şcoală. În cele din urmă, în ceea ce priveşte folosirea TIC descoperim că într-o semnificativă măsură sunt folosite de către profesori calculatoarele. Niciun respondent nu a declarat ca un utilizează computerul şi doar 5% îl folosesc mai rar decât lunar. Este relevant însă să analizăm pentru ce se utilizează TIC. Modelul de utilizare este cel în care TIC este utilizat ca un instrument de suport de back-office pentru educație, în principal pentru: documentare, crearea de materiale educaționale pe hârtie şi de comunicare între profesori. Actul de predare în sine a rămas în mare parte neschimbat de tehnologie. TIC nu este în general utilizat în actul de predare, decât pentru prezentari la clasă și nu pentru predare pe calculator şi nici în comunicarea cu elevi. Cu alte cuvinte, TIC este utilizată mai mult ca tehnologie a informației decât ca tehnologie de comunicare. În cele din urmă, şi îngrijorător, este că, în ciuda existenței laboratorului AEL şi a investiției semnificative implicate de aceasta, platforma este foarte puțin folosită, aproape 30% nici nu au cunoștință de existența ei și 65% declară cu nu utilizează niciodată acest gen de platforme.

Studiul de față își propunea să evalueze competențele TIC ale cadrelor didactice și să evidențieze măsura în care au fost valorificate diferite competențe digitale dobândite de către cadrele didactice, în urma participării la cursuri de formare acreditate. Cei mai mulți profesori sunt destul de încrezători cu privire la propriile abilități TIC. 40 % își evaluează abilitățile TIC bine sau foarte bine iar 30% le consideră a fi suficiente. Concluziile cu privire la competențele TIC ale cadrelor didactice sunt destul de diferite, în funcție de fiecare competență specifică în parte şi în funcţie de cât de mari sunt aşteptările noastre atunci când le evaluăm. În ceea ce privește competențele de bază, cum ar fi lucrul cu fişiere şi documente, documente de imprimare, editare de text, navigare şi căutare pe internet, folosirea e-mailului, o mare majoritate a profesorilor au abilități cel puțin bune, suficiente pentru îndeplinirea operaţiunilor de bază. O majoritate mai mică pot efectua activități, cum ar fi utilizare de programe de prezentare (de exemplu, PowerPoint) sau de a folosi funcționalități Web 2.0, citire bloguri, scriere online, utilizarea rețelelor sociale, pot încărca conținut. În continuare, considerăm abilitățile profesorilor a fi, în general, semnificativ mai scăzute atunci când vine vorba de sarcini de bază în lucrul cu sau administrarea calculatorarelor, sau activităţi mai avansate de birou (editare documente complexe, cu conținut multimedia introdus), sau în lucrul cu foi de calcul. În cele din urmă, destul de puțini profesori sunt familiarizați cu conceptul de e-learning. Chiar dacă majoritatea cadrelor didactice au aceste competențe de bază, există în continuare o minoritate care nu le are, iar o mică minoritate, deşi un chiar nesemnificativă de profesori nu ştiu cum să pornească un calculator sau să utilizeze mouse-ul sau tastatura. Mai mult, atunci când vine vorba de sarcini ceva mai avansate, cum ar fi utilizarea prezentărilor PowerPoint, folosirea foilor de calcul sau a instrumentelor Web 2.0, există un număr semnificativ de cadre didactice cu aptitudini insuficiente.

Ancheta pe bază de chestionar, a evidențiat în ce măsură cadrele didactice dețin anumite competențe digitale, dar acest studiu nu și-a propus doar acest lucru, ci să vadă care și în ce măsură au fost achiziționate în urma participǎrii la cursurile de formare continuă. Profesorii au participat la o gamă largă/ o varietate de cursuri de formare în TIC.

Cursurile cele mai accesate au fost cele de formare în AeL, care au fost parte dintr-un program la nivel național, la care au participat peste 50% din profesori. O a doua categorie de cursuri în TIC sunt cele de la CNFP. Concluzia generală legată de competențele analizate este că ele au fost formate în mare sau foarte mare măsură în proporție de 75-81%, fapt care subliniază utilitatea cursurilor din domeniu acreditate.

Cursurile care au vizat formarea de competențe digitale au fost evaluate în proporție de aprox. 90% într-un mod pozitiv în ceea ce privește utilitatea informațiilor transmise și al modului în care aceste cursuri răspund nevoilor de formare profesională. Rezultatele nu au fost atât de pozitive în ceea ce privește gradul de noutate al informațiilor și caracterul aplicativ, la care s-au înregistrat 41-44% răspunsuri negative.

Existența setului de abilități și competențe digitale nu garantează din păcate și faptul că acestea vor fi valorificate prin utilizarea în mod curent în activitatea didactică, utilizarea TIC fiind condiționată de factori multipli, așa cum arată diagrama de mai jos.

Încercarea de a evidenția obiectivele de formare ale cadrelor didactice în domeniul TIC s-a concretizat într-o radiografiere a nevoilor de formare. Pe primul loc în topul preferințelor se află obiectivul de dezvoltare a deprinderilor de utilizare a echipamentelor digitale în procesul instructiv-educativ, urmat de dezvoltarea comunicării în mediul digital, ocupând 83%, urmat de dorința de a dezvolta capacitatea de a crea conținuturi digitale cu scop educativ.

Pe baza celor discutate mai sus, putem spune că, în timp ce TIC sunt utilizate într-o anumită măsură pentru pregătirea şi susținerea actului de predare, acestea nu sunt utilizate în procesul de predare în sine. Pentru ca utilizarea TIC să fie eficientă şi să aibă un impact semnificativ asupra actului de învățământ, este necesară atât o îmbunătățire cantitativă, dar şi calitativă a utilizării TIC în procesul de predare. Din punct de vedere cantitativ este loc pentru a se mări disponibilitatea şi utilizarea TIC. Mai important însă, din punct de vedere calitativ, este trecerea la folosirea pe scară largă a TIC într-un un mod în care TIC să fie prezentă în mai multe aspecte ale educației, în special în furnizarea de conținut educațional (în sălile de clasă sau în afara acestora), pentru gestionarea procesului educativ, etc. Pentru a atinge acest obiectiv trebuie acționat la nivelul atitudinilor şi competențelor profesorilor, precum şi al dotării TIC în şcoli. În plus, intersectând toate domeniile de mai sus, trebuie să se facă îmbunătățiri în managementul educației.

Bibliografie
Chelcea, Septimiu. (2007). Metodologia cercetării sociologice – Metode cantitative si calitative. București: Ed. Economică.
Farla, Ton; Ciolan, Lucian; Romiță, Iucu( 2007). Analiza nevoilor de formare: ghid pentru pregătirea, implementarea şi interpretarea datelor analizei de nevoi de formare în şcoli. București: Editura Atelier Didactic
Jigău, M. ( 2009). Formarea profesională continuă în România. București: Editura AFIR
Ogrezeanu, A., (2012), Competențele, accesul, utilizarea şi atitudinile față de TIC ale profesorilor din învățământul secundar din România, Raport de analiză a nevoilor de formare Proiect: eProf, POSDRU/87/1.3/S/64227
Trucano, Michael. (2005). Knowledge maps : ICTs in education – what do we know about the effective uses of information and communication technologies in education in developing countries?. infoDev Knowledge Map; infoDev ICT and Education Series. Washington, DC : WorldBankGroup. documents.worldbank.org/curated/en/2005/01/18247269/knowledge-maps-ictseducation

 

prof. Andreea-Elena Dorin

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/andreea.dorin

Articole asemănătoare