Instrumente utile pentru învățarea în mediul online

Învățarea in mediul online a ridicat, inițial, o serie de probleme, atât în rândul cadrelor didactice, cât și în rândul elevilor. Perioada, destul de mare, în care am fost nevoiți să lucrăm in sistem online a impus adaptarea, găsirea celor mai bune strategii prin care să conducem elevii  către atingerea competențele prevăzute de programele școlare în vigoare.
În mediul online învăţarea este rezultatul unor interacţiuni ale elevului cu cel care conduce învăţarea, cu dispozitive conectate la internet și cu sursele de informare puse la dispoziţie.

Internetul oferă o varietate de instrumente de invățare. Modul în care profesorul reușește să aleagă cele mai corespunzătoare instrumente de învățare pentru clasa de elevi, să gestioneze aceste instrumente, modul în care reușește să antreneze, să capteze elevii in procesul de învățare și să conducă procesul didactic, vor duce la rezultatele pe care ni le dorim sau la eșec.

Invățarea online presupune o serie de avantaje, dar și dezavantaje. Printre avantaje învățării online, se numără: distribuirea rapidă a materialelor didactice, existența conținuturilor multimedia, folosirea conținuturilor interactive, feed back rapid din partea intregului colectiv.

Descriu în continuare câteva aplicații și resurse utile, în format digital, pe care le folosim la activități:

Padlet (ro.padlet.com) este o platformă unde profesorii pot crea clase, discuta şi adăuga imagini. In padlet poți: să scrii, să înregistrezi, să adaugi un hyperlink, să adaugi o fotografie, să adaugi un document. Ca la majoritatea aplicaţiilor pictograma de setări este locul din care poţi edita fundalul şi schimba caracteristicile paginii. Îţi  poţi face padlet-ul public/ privat/ protejat cu parolă. De asemenea, poţi restricţiona editarea, lăsând padlet-ul în  modul de vizualizare în perioada când nu te afli la oră. Poţi  trimite link-ul în multe modalităţi. Dacă apeşi butonul de distribuire, îl poţi trimite prin email, Tweet sau chiar poţi crea un QR code. Puteţi avea un Padlet al clasei şi puteţi pune link-uri cu orice altceva cum ar fi teme, proiecte sau prezentări, îl puteţi folosi ca pe un canal de discuţii al clasei sau puteţi să îi puneţi pe elevi să lucreze la o problemă şi să pună  rezolvarea acesteia în Padlet-ul clasei.

Tricider (www.tricider.com) este o aplicație ce face mai ușoară luarea deciziilor într-un grup.
Participanții au posibilitatea de a propune idei, a le evalua și a vota, fără a fi nevoie să se afle în același loc. Puteți folosi Tricider: când doriți să faceți un sondaj;când provocați elevii să caute idei pentru proiecte; când creați o dezbatere/ dicuție asupra unui subiect; când asistați la organizarea unui proiect în grup.

Wordwall  (wordwall.net) este cel mai simplu mod de a crea propriile resurse de predare. Introduceți materialul,  modificați aspect, grafică și fonturi. Căutătorul de imagini încorporat găsește și sugerează automat imagini. Creați un produs, il faceți vizibil și distribuiți linkul. Este o aplicație foarte apreciată de către elevi.

Quizizz (quizizz.com ) este un instrument gratuit de evaluare a claselor care permite tuturor elevilor să învețe împreună. Testele pot fi accesate de către elevi de pe telefoanele mobile, tablete, laptop sau calculatoare conectate la Internet.
Datele conţinute în secţiunea Rapoarte pot fi printate direct din aplicaţie, pot fi descărcate într-un fişier excel, pot fi trimise prin email tuturor părinţilor.

Study Stack ( www.studystack.com)  este un instrument gratuit care ajută elevii să memoreze informații în mod distractiv. Elevii și cadrele didactice își pot crea propriile cartonașe sau pot folosi câteva din milioane de cărți flash care au fost deja create de alții. Pentru fiecare set de cartonașe introduse, site-ul web generează automat mai multe moduri în care elevii pot studia și revizui materialul pe care este nevoie să-l învețe, reușind să reducă plictiseala. Metodele adecvate de utilizare pot include: potrivirea cuvintelor și a semnificațiilor lor, găsirea unui sinonim sau antonim, utilizarea imaginilor (dacă este cazul), cuvinte încrucișate sau teste.

Whiteboard (whiteboard.fi) este o tablă interactivă, gratuită, care poate fi utilizată la clasă. Fiecare elev lucrează individual, iar profesorul monitorizează permanent activitatea acestor având un feedback direct.

Aplicațiile necesită deținerea unor conturi, astfel că, după ce au fost create, putem folosi materialele deja create de către colegi sau putem să ne realizăm propriile materiale, adaptate nivelului clasei.

Internetul este foarte util în învățare, celor mici, dar și celor mari.  Este important, în contextual actual, să păstrăm o conexiune intre predarea față in față și folosirea instrumentelor online. Utilizate conștient, aplicațiile online sprijină formarea competențelor specifice la elevi, in mod creativ și interactiv.

Bibliografie

 

prof. Diana-Elena Gheorghică

Școala Gimnazială Nr. 15, Brașov (Braşov) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/diana.gheorghica1

Articole asemănătoare