Studiu aplicativ privind utilizarea strategiilor interactive în predarea unităților de saturație verbală la gimnaziu

Învățământul contemporan, sub imperiul paradigmelor educaționale ale mileniului III, impune o reevaluare a raportului dintre cantitatea de informație și calitatea proceselor de gândire activate. În condițiile unei expansiuni informaționale fără precedent, sarcina de a dota elevul cu un volum finit de cunoștințe devine utopică. Astfel, prioritatea se deplasează către obiectivele de dezvoltare intelectuală, care vizează formarea capacităţii de căutare independentă, de procesare critică și de restructurare a informației.

Această schimbare de paradigmă este indisolubil legată de strategiile active și interactive de învățare. În timp ce strategiile tradiționale solicită o participare dominantă a profesorului (expunerea, povestirea), strategiile interactive sunt, prin excelență, binare, presupunând acțiuni intercorelate și o responsabilitate partajată între educator și educabil.

Eficiența unei strategii didactice în abordarea fenomenelor gramaticale – domeniu perceput adesea de către elevi ca fiind arid sau excesiv de abstract – nu rezidă într-o aplicare rigidă a algoritmilor de proiectare, ci în flexibilitatea și adaptabilitatea cu care profesorul parcurge etapele elaborării acesteia. În predarea complementelor și a completivelor aferente, succesul demersului strategic este condiționat de capacitatea cadrului didactic de a transmuta conceptele lingvistice în experiențe de învățare relevante. Astfel, rigoarea științifică a etapelor de elaborare trebuie dublată de o deschidere metodologică ce permite reconfigurarea scenariului didactic în funcție de reacțiile „aici și acum” ale clasei, transformând astfel lecția de gramatică dintr-un inventar de reguli într-un exercițiu viu de gândire logică și comunicare nuanțată.

Implementarea strategiilor interactive în procesul de predare-învățare a limbii române nu constituie doar o opțiune metodologică modernă, ci o necesitate dictată de noul model comunicativ-funcțional. Aceste strategii acționează profund asupra personalității elevului, rolul lor putând fi analizat pe trei dimensiuni esențiale:

1. Dimensiunea cognitivă

În viziunea lui Ioan Nicola, învățarea eficientă presupune o angajare deplină a funcțiilor gândirii. Strategiile interactive au rolul de a scoate elevul din ipostaza de spectator al propriului act de instruire, transformându-l în „explorator” al mecanismelor limbii. În loc să memoreze arid definiția complementului, elevul este pus în situația de a analiza relațiile de subordonare și de a „descoperi” necesitatea semantică a acestuia în cadrul grupului verbal.

2. Dimensiunea afectiv-motivațională

Interactivitatea are capacitatea de a demitiza „ariditatea” gramaticii, transformând ora de curs într-un spațiu al succesului personal și colectiv. Camelia L. Oprea subliniază că strategiile interactive generează o stare de bine psihic, reducând anxietatea legată de teama de a greși în fața clasei. Utilizarea jocului didactic sau a metodei Mozaicului în predarea completivelor stimulează curiozitatea nativă și dorința de afirmare, transformând efortul intelectual într-o experiență plină de satisfacții.

3. Dimensiunea socială

Învățarea limbii este, prin excelență, un act social. Strategiile interactive se fundamentează pe principiul învățării prin cooperare, oferind elevilor cadrul necesar pentru a comunica, a asculta și a respecta opinii divergente. În momentul în care elevii sunt puși să analizeze o frază complexă în grup, ei nu doar rezolvă o sarcină sintactică, ci negociază soluții. Ei trebuie să își argumenteze alegerea unei funcții sintactice (de exemplu, de ce o subordonată este completivă prepozițională și nu indirectă), exersându-și astfel nu doar competențele lingvistice, ci și pe cele de comunicare interpersonală. Această dimensiune socială a strategiilor interactive pregătește elevul pentru integrarea într-o societate bazată pe dialog și colaborare, limba devenind „caracteristica definitorie a identității și un instrument viu de cunoaștere”.

Așadar, prin sinergia acestor trei dimensiuni, strategiile interactive conferă actului didactic o valoare holistică, asigurând nu doar succesul școlar imediat, ci și dezvoltarea armonioasă a personalității elevului în spiritul valorilor culturale și naționale. Rolul strategiilor interactive în activitatea instructiv-educativă depășește simpla facilitare a transmiterii de informații, vizând, în esență, autonomizarea elevului.

În studiul sintaxei, unde relațiile de subordonare pot părea abstracte, interactivitatea oferă suportul necesar pentru ca elevul să devină propriul său arhitect al cunoașterii. Astfel, strategia nu mai este doar un instrument al profesorului, ci devine un mediu de dezvoltare în care eroarea este privită ca o etapă în învățare, iar dialogul argumentat devine principala cale de acces către stăpânirea  nuanțată a limbii române.

Strategii de activizare a gândirii critice în predarea complementelor

Metoda problematizării se dovedește deosebit de eficientă în analiza structurilor sintactice ambigue, mai ales în situații în care forma gramaticală poate induce în eroare. La nivel gimnazial, una dintre dificultățile frecvente este confundarea subiectului cu complementul direct în propoziții cu topică inversată, întâlnite adesea în limbajul cotidian sau în texte literare.

Situație-problemă: „Geamul l-a spart mingea.”
Profesorul adresează elevilor întrebări menite să declanșeze gândirea logică: Cine este „motorul” sau autorul mișcării? * Cine suportă efectul acțiunii (cine este „victima”)?
Elevii sunt ghidați să observe că, deși „geamul” apare înaintea verbului și poate părea subiect prin poziția sa, agentul real al acțiunii este mingea, iar „geamul” este elementul care suportă consecința, având funcția de complement direct (marcat și prin reluarea cu pronumele personal „l-”). Discuția poate fi extinsă prin reformulări și compararea cu o construcție  pasivă:
„Copilul a spart geamul.” vs. „Geamul a fost spart de minge.”

Prin comparația structurilor, elevii descoperă rolul agentului și al obiectului în raport cu verbul, înțelegând că funcția sintactică nu este determinată de ordinea cuvintelor, ci de relația semantică și gramaticală dintre părțile de propoziție.

Astfel, problematizarea îi transformă pe elevi în „detectivi ai limbii”, care analizează acțiunea, identifică agentul și obiectul și ajung singuri la concluzii corecte, dezvoltându-și atât gândirea logică, cât și competența de analiză și interpretare critică a mesajului.

Metoda ciorchinelui (clustering) este utilizată pentru a evidenția conexiunile dintre diversele tipuri de complemente și regentul lor. Ea permite elevilor să vizualizeze structura ramificată a sintaxei.

Aplicație practică: În faza de consolidare a cunoștințelor despre complemente, elevii primesc ca  nucleu sintagma „Complementul prepozițional”. Din acesta, vor ramifica „sateliții”: întrebări specifice (despre cine?, cu ce?), cazuri impuse de prepoziție (acuzativ, genitiv, dativ) și verbe regente frecvente. Această hartă mentală previne confuzia între funcții sintactice similare.

Diagrama Venn este una dintre cele mai eficiente strategii pentru activizarea gândirii critice atunci când se urmărește diferențierea unor concepte care prezintă trăsături comune, dar și puncte de divergență.

Aplicație practică: Se utilizează pentru a clarifica distincția dintre complementul indirect (în dativ) și complementul prepozițional. Elevii notează în intersecția cercurilor elementele comune (ambele sunt părți secundare, ambele determină un verb), iar în zonele exterioare notează diferențele: prezența sau absența prepoziției, întrebarea specifică și cazul gramatical.

Metoda Știu / Vreau să știu / Am învățat (Ș/V/Î). Această strategie ghidează elevul prin propriul proces de învățare, stimulând metacogniția (capacitatea de a reflecta asupra a ceea ce știe și a ceea ce a învățat).

Aplicație practică: În momentul trecerii de la complementul în propoziție la completiva aferentă în frază, elevii completează coloana „Știu” cu regulile de bază ale complementului direct. În coloana „Vreau să știu” își formulează curiozitățile (ex: „Cum recunosc o subordonată completivă dacă verbul este la un mod nepersonal?”). La finalul lecției, coloana „Am învățat” servește drept instrument de autoevaluare a progresului.

Tehnica „Gândește / Lucrează în perechi / Comunică” (Think-Pair-Share). Rolul acestei strategii este de a genera „conflictul socio-cognitiv”, forțând elevul să își argumenteze critic punctul de vedere în fața unui partener.

Aplicație practică: Se oferă spre analiză enunțuri ambigue (ex: „Se gândește la plecare” – unde „la plecare” poate fi interpretat circumstanțial sau prepozițional). Elevul analizează singur (Think), discută opțiunea cu colegul de bancă (Pair) și prezintă clasei soluția negociată (Share), argumentând pe baza relației semantice cu verbul regent.

Strategiile de activizare a gândirii critice transformă ora de gramatică dintr-un inventar de reguli într-un laborator de cercetare. Așa cum subliniază Alina Pamfil, aceste tehnici permit elevului să stăpânească limba ca pe un sistem viu, dezvoltându-i capacitatea de a face față situațiilor de comunicare complexe prin argumentare și rigoare logică.

Cercetarea pedagogică de față pornește de la necesitatea optimizării procesului de predare-învățare a sintaxei propoziției și a frazei, cu accent pe unitățile de saturație verbală (complementele direct, indirect, prepozițional și de agent). În contextul actual, s-a observat că formalismul gramatical tradițional produce dificultăți de identificare și utilizare corectă a acestor funcții, elevii apelând adesea la memorarea întrebărilor în detrimentul analizei logico-semantice.

Ipoteza cercetării: Dacă în procesul de predare-învățare a complementelor și a completivelor aferente se utilizează cu prioritate strategii didactice interactive (Modelul E-R-R, Tehnica Cubului, Problematizarea), atunci nivelul de performanță al elevilor în identificarea raporturilor de subordonare și în utilizarea funcțională a limbii va crește semnificativ față de utilizarea exclusivă a metodelor expozitive.

Obiectivele cercetării:

Pentru verificarea ipotezei, am stabilit următoarele obiective operaționale:

• Evaluarea nivelului inițial al elevilor privind recunoașterea complementelor și a completivelor în texte la prima vedere.
• Proiectarea și implementarea unor secvențe didactice bazate pe modelul comunicativ-funcțional, utilizând strategii active care să stimuleze gândirea critică.
• Monitorizarea progresului elevilor pe parcursul unității de învățare prin probe de evaluare continuă.
• Analiza comparativă a datelor obținute la testul inițial și cel final pentru a valida eficiența strategiilor aplicate.

Metode de cercetare utilizate:

• Observația participativă: înregistrarea reacțiilor elevilor în timpul utilizării metodelor de grup.
• Experimentul pedagogic: aplicarea variabilei independente (metodele interactive) și măsurarea variabilei dependente (performanța elevilor).
• Metoda testelor docimologice: aplicarea probelor scrise (inițială, formativă, sumativă).
• Metoda statistic-matematică: prelucrarea datelor și reprezentarea grafică a rezultatelor.

Eșantionul de elevi: Cercetarea a fost realizată la clasa a VIII-a , pe un eșantion de 29 de elevi, în anul școlar 2024-2025. Clasa prezintă un nivel de pregătire eterogen, ceea ce a permis observarea  modului în care strategiile interactive sprijină atât elevii cu performanțe înalte, cât și pe cei care întâmpină dificultăți de învățare.

Etapele cercetării pedagogice:

1. Etapa pre-experimentală (testul inițial)

Scopul acestei etape a fost „diagnosticarea” bagajului de cunoștințe privind subordonarea verbală. Testul a vizat recunoașterea complementului direct și a celui prepozițional, precum și abilitatea de a distinge între un obiect (complement) și un subiect în structuri ambigue.

Rezultate anticipate: Dificultăți majore în identificarea complementului prepozițional (confundat cu circumstanțialele de loc/timp) și erori în identificarea complementului de agent în construcții pasive.

2. Etapa experimentală (intervenția didactică)

Pe parcursul a 6 ore dedicate unității de învățare „Completivele”, am aplicat următoarele scenarii bazate pe strategii interactive:

• Realizarea sensului prin problematizare: Elevii au fost puși în fața unor enunțuri în care același cuvânt schimba funcția sintactică (Subiect vs. Cd). S-a utilizat metoda „Gândirii cu voce tare” (Giasson) pentru a modela procesul de diagnosticare a raporturilor sintactice.
• Consolidarea prin Tehnica Cubului: Lotul de elevi a fost împărțit în 6 grupe, fiecare primind o sarcină specifică pentru complementul prepozițional: Descrie (forma), Compară (cu circumstanțialul), Asociază (cu regenți specifici), Analizează (topica), Aplică (construcția enunțurilor),  Argumentează (necesitatea lui în text).
• Evaluarea prin Diagrama Venn: Compararea completivei directe cu cea indirectă, evidențiind joncțiunile comune și diferențele de saturație semantică.

3. Etapa post-experimentală (testul final)

Testul final a urmărit aceleași competențe ca testul inițial, dar cu un grad sporit de dificultate, incluzând exerciții de expansiune și contragere (trecerea de la complement la completivă).

Analiza și interpretarea datelor

Pentru o analiză riguroasă, rezultatele au fost cuantificate pe baza unor itemi de evaluare. Nivel de atingere a obiectivului:

Interpretarea calitativă: S-a observat că cea mai mare creștere a performanței a avut loc în cazul complementului de agent și al complementului prepozițional. Utilizarea metodelor active a permis elevilor să înțeleagă că prepoziția în Cprep este o marcă a subordonării, nu un indicator de circumstanță. De asemenea, lucrul în echipă a redus anxietatea față de gramatică, elevii devenind mai reflexivi în alegerea joncțiunilor pentru completive.

Concluziile cercetării: Rezultatele obținute validează ipoteza cercetării. Trecerea de la „a învăța despre limbă” la „a acționa asupra limbii” prin strategii interactive a condus la o asimilare conștientă și durabilă a noțiunilor. Elevii au demonstrat o capacitate superioară de analiză sintactică  și, mai ales, o îmbunătățire a exprimării proprii, prin utilizarea corectă a completivelor în fraze complexe.

Cercetarea confirmă faptul că profesorul de limba română trebuie să acționeze ca un facilitator al învățării, oferind elevilor „instrumentele de diagnostic” necesare pentru a naviga în siguranță prin structurile complexe ale sintaxei actuale.

Bibliografie
Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Piteşti, 2007.
Crenguța Lăcrămioara Oprea, Strategii didactice interactive, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006.
Ioan Cerghit, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii, Editura Aramis, Bucureşti, 2002.
Ioan Nicola, Tratat de pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.