În privinţa metodelor utilizate în evaluarea performanţelor şcolare, literatura de specialitate oferă o diversitate de metode de evaluare, o atenţie deosebită acordându-se gradului de obiectivitate şi de precizie al acestora, îmbinarea lor constituind soluţia optimă pentru eliminarea dezavantajelor apărute drept consecinţă a utilizării exclusive a uneia sau alteia dintre metodele cunoscute.
Diversitatea metodelor a atras după sine variate clasificări, cel mai adesea făcându-se distincţie între metodele tradiţionale, consacrate de uz în timp şi metodele complementare, impuse în practica şcolară în ultima perioadă.
În categoria metodelor tradiţionale de evaluare se înscriu: Verificările (probele orale) – chestionarea, examinarea orală, audierea expunerii, evaluarea reciprocă etc; Verificările (probele scrise) – extemporale, lucrări de control, lucrări semestriale, chestionar, test, referat, temă efectuată acasă; Examinarea prin probe practice – în cazul obiectului limbă română, evaluarea asistată de calculator.
Metodele complementare de evaluare au un potenţial formativ ridicat şi permit o mai bună individualizare a actului educaţional, oferind elevilor posibilitatea de a demonstra că dispun de priceperi, deprinderi şi abilităţi de a opera cu ansamblul de cunoştinţe asimilat. Din această categorie amintim: observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor, investigaţia, proiectul, portofoliul, autoevaluarea, metoda RAI (Răspunde. Aruncă. Interoghează), testul docimologic, jurnalul reflexiv, hărţile conceptuale, studiul de caz, interviul, tehnica 3-2-1, înregistrări audio/video.
Metodele complementare de evaluare asigură o alternativă la metodele tradiţionale, reprezentând opţiuni metodologice şi instrumentale care îmbogăţesc practica evaluării, oferind profesorului informaţii asupra nivelului de pregătire a elevilor ce nu pot fi obţinute prin metodele tradiţionale, datorită faptului că, pe baza ultimelor, nu se pot formula aprecieri cu grad ridicat de obiectivitate asupra performanţelor şi progreselor înregistrate de către elevi. Utilizarea metodelor complementare de evaluare imprimă un pronunţat caracter interactiv actului educaţional, favorizează individualizarea sarcinilor de lucru, valorifică şi stimulează întregul potenţial creativ al elevilor şi creează cadrul optim pentru exersarea abilităţilor intelectuale şi practic-aplicative ale acestora.
Tehnicile de notare au menirea de a declanşa şi de a orienta obţinerea unor informaţii (răspunsuri) în corespondenţă cu obiectivele stabilite, impunându-se folosirea unor instrumente adecvate de evaluare, elaborarea unor probe care să servească cel mai bine obiectivelor anterior precizate. Practica distinge două tipuri de tehnici de evaluare: tehnica de evaluare formală: tehnica alegerii duale, tehnica perechilor, tehnica alegerii multiple, tehnica răspunsului scurt, tehnica întrebărilor structurate, tehnica ordonării (a completării), tehnica de tip rezolvare de situaţii problemă, tehnica eseului structurat, tehnica eseului liber, tehnica sondajului de opinii, tehnica dialogului formal; tehnica de evaluare informală – tehnica dialogului, polemica, tehnica prezentării orale.
Totodată, în teoria şi practica notării s-au încetăţenit trei modele de notare: notarea prin raportarea în grup, notarea prin raportarea la standarde fixe şi notarea individualizată.
- Modelul notării prin raportare în grup se bazează pe aprecierea făcută prin compararea elevilor între ei sau prin raportarea rezultatelor la un anumit standard mediu de expectanţe. Acest nivel de exigenţe aşteptate poate fi dinainte stabilit sau structurat în chip conjunctural, în chiar practica evaluativă, realizată la o anumită clasă.
- Modelul notării prin raportare la standarde unice se bazează pe luarea în calcul a obiectivelor operaţionale ale lecţiei ca sistem fundamental de referinţă.
- Modelul notării individualizate se caracterizează prin încercarea de raportare a rezultatelor obţinute de elevi la alte rezultate individuale, realizate de aceiaşi elevi, în timp. Nota va măsura achiziţii educaţionale prin raportarea lor la alte achiziţii anterioare. Modalitatea individualizată de notare serveşte concretizării unor programe de instruire diferenţiate. Norma de referinţă este unică, iar profesorului îi revine sarcina s-o structureze şi să o actualizeze ori de câte este nevoie.
Evaluarea pe parcursul instruirii oferă profesorului posibilitatea de a opta pentru un instrument de evaluare sau altul, cu condiţia elaborării atente, riguroase şi responsabile a acestuia, urmărind stabilirea şi menţinerea unui echilibru în alcătuirea şi folosirea probelor de evaluare, astfel încât acestea să se caracterizeze prin validitate (calitatea instrumentului de a măsura cu precizie ceea ce autorul lui şi-a propus să măsoare), prin fidelitate (calitatea testului de a produce rezultate constante aceluiaşi grup de elevi, în urma aplicării sale în condiţii identice), prin obiectivitate (calitatea probei de a determina aprecieri identice ale unor evaluatori independenţi) şi prin aplicabilitate (calitatea probei de a fi administrată şi interpretată cu uşurinţă).
În literatura de specialitate, cea mai frecventă clasificare a itemilor, prin item înţelegându-se întrebarea, formatul acesteia şi răspunsul aşteptat, este după gradul de obiectivitate. Redăm mai jos această clasificare, precum şi o posibilă exemplificare a itemilor, pornind de la un text-suport (Mi-aştept amurgul, de Lucian Blaga) care ar putea constitui un conţinut facultativ de studiat, pe baza acestuia fiind formulate cerinţe de dificultate medie, vizând verificarea capacităţilor de receptare a mesajului scris şi de exprimare scrisă.
TIPURI DE ITEMI (obiectivi, semiobiectivi, subiectivi)
• cu alegere duală
• tip pereche (de asociere)
• cu alegere multiplă • cu răspuns scurt
• de completare
• întrebări structurate • eseu structurat
• eseu nestructurat (liber)
• rezolvarea de situaţii problemă
1. Itemi obiectivi
1.1. Itemi cu alegere duală:
Citeşte cu atenţie afirmaţiile următoare. Dacă le consideri adevărate, încercuieşte litera A, dacă la consideri false, încercuieşte litera F;
A.F. Textul dat aparţine genului liric.
A.F. Textul dat este o descriere a unor stări sufleteşti.
A.F. Modalitatea de expunere folosită este monologul.
A.F. Figura de stil predominantă este personificarea.
1.2. Itemi de asociere (tip pereche):
Scrie în spaţiul punctat din faţa fiecărei cifre din prima coloană litera corespunzătoare antonimului din coloana B.
A B
……1. întuneric a) a descrie
……2. soare b) zi
……3. a apune c) totdeauna
……4. închide d) lumină
……5. noapte e) lună
……6. niciodată f) a răsări
1.3. Itemi cu alegere multiplă:
În textul dat, epitetele sunt:
a) nici unul;
b) unul;
c) două;
d) trei.
2.Itemi semiobiectivi
2.1. Itemi cu răspuns scurt:
Precizează cărui gen literar aparţine textul dat.
2.2. Itemi de completare:
Completează spaţiul punctat cu informaţia corectă. Sentimentul dominant care se desprinde din textul dat este de …………………………………………………………………………
2.3. Întrebări structurate:
Citeşte cu atenţie următorul text:
În bolta înstelată-mi scald privirea – /şi ştiu că şi eu port / în suflet stele multe, multe /şi căi lactee, / minunile întunericului. /Dar nu le văd, / am prea mult soare-n mine / de-aceea nu le văd. / Aştept să îmi apună ziua / şi zarea mea pleoapa să-şi închidă, / mi-aştept amurgul, noaptea şi durerea, / să mi se-ntunece tot cerul / şi să răsară-n mine stelele, / stelele mele, / pe care niciodată / nu le-am văzut. (Mi-aştept amurgul, L. Blaga)
1. Precizează două sentimente pe care le sugerează conţinutul textului de mai sus.
2. Explică într-un singur enunţ, semnificaţia titlului, prin raportare la textul dat.
3. Indică modalitatea de expunere folosită în textul de mai sus.
4. Exprimă-ţi opinia, în 3-4 rânduri, referindu-te la specificul nivelului prozodic al versurilor date.
3. Itemi subiectivi
3.1. Eseul structurat:
Scrie o compunere, de cel mult două pagini, în care să demonstrezi, cu argumente necesare şi suficiente, că opera literară Mi-aştept amurgul de Lucian Blaga aparţine genului liric.
În realizarea compunerii tale, vei respecta următoarele repere:
– menţionarea a cel puţin patru trăsături definitorii ale genului liric;
– argumentarea şi raportarea la textul dat;
– evidenţierea procedeelor / mijloacelor artistice;
– identificarea elementelor specifice diferitelor niveluri ale limbii (fonetic, gramatical, semantic, stilistic);
– respectarea regulilor de redactare a unei compuneri
3.2. Eseul nestructurat (liber):
Pornind de la afirmaţia lui Lucian Blaga, (…) câteodată, datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult, încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare, redactează, în maximum 2 pagini, o compunere în care să evoci, folosind decrierea şi naraţiunea la persoana I, o întâmplare misterioasă care ţi-a marcat copilăria. Dă un titlu sugestiv compunerii tale.
3.3. Folosirea rezolvării de situaţii problemă ni se pare forţată şi nefirească în evaluarea receptării textului liric, această probă putându-se utiliza în cadrul altor discipline, cu specific real, evaluându-se, prin intermediul ei, dezvoltarea creativităţii, a gândirii şi a imaginaţiei, a capacităţii de generalizare şi transfer.
Întrucât în ultima perioadă s-a subliniat necesitatea accentuării preocupărilor evaluatorilor care urmăresc dezvoltarea capacităţii elevilor de (auto)evaluare, canalizarea acţiunilor în scopul de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe, cum să facă, cum să devină, cum să se (auto)evalueze, se impune, cum spuneam la începutul acestui subcapitol, utilizarea combinată a strategiilor, metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de evaluare, astfel încât evaluarea să devină ea însăşi un instrument prin care elevul învaţă să înveţe.
Bibliografie:
Vistian Goia, Didactica limbii şi literaturii române, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002
C. Parfene, Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală, E. Polirom, Iaşi, 1999