Autenticitatea unui reportaj – tipuri de narațiune

Reportajul este un text aflat la granița dintre literatură și jurnalism, o formă de scriitură cu un limbaj și un ton atractiv, scopul fiind ca în urma lecturii cititorul să își formuleze propriile concluzii, după studierea a mai multor puncte de vedere.

Autenticitatea unui reportaj este dată de utilizarea persoanei I în redactarea acestuia, care, alături de descrieri detaliate și explicații, oferă un ton impresionist scrierii. Astfel, faptele scrise și descrise sunt apropiate și mai mult de lector, aspectul literar al  textului fiind și mai ușor observabil. Jurnalismul presupune un pact al adevărului, realizat între reporter și cititor. Acest adevăr așteptat devine uneori complicat de înțeles, mai ales în cazul scrierii la persoana I. Cititorul nu doar că trebuie să creadă în această voce care narează, ci trebuie să se convingă pe sine că textul și informațiile sunt redate cu acuratețe. Reporterul își reclamă autenticitatea sa și a discursului său prin posibilitatea de a fi verificat. Jurnalismul la persoana I este deseori întâmpinat cu scepticism, deoarece cititorul presupune că textul nu este complet obiectiv, strecurându-se printre rândurile sale detalii ce țin de părerea celui care scrie. Obiectivitatea, păstrarea acurateții stilului și a adevărului sunt concepte fundamentale ale jurnalismului, așteptate de cititori, indiferent dacă textul este scris la persoana I sau a III-a. Conceptul de obiectivitate a rămas dintotdeauna o problemă cheie a jurnalismului și s-a complicat, mai ales, odată cu avântul reportajului spre literatură. Termenul obiectivitate trebuie analizat, în ceea ce privește jurnalismul, în relație cu termenul sinceritate, de aici luând naștere, de fapt, autenticitatea. Pentru a spori obiectivitatea jurnaliștii redau totul faptic, fără comentarii, oferind posibilitatea unei verificări. Acuratețea sporește ideea de adevăr, alături de relevanță – selectarea informațiilor distinctive, care ajută publicul să își formeze o idee. ”Telling the truth is one of journalism’s main societal function; however, a journalist writing in first-person must demonstrate that he or she is trustworthy. In effect, the first-person writer must demonstrate he or she is authentic.”   („A spune adevărul este una din funcțiile sociale principale ale jurnalismului; totuși, un jurnnalist care csrie la persoana I trebuie să demonstreze că este demn de încredere. De fapt, scriitorul la persoana I trebuie să demonstreze că este autentic.” trad. n.)

De-a lungul timpului, în istoria reportajului nu s-au manifestat schimbări importante în ceea ce privește utilizarea persoanei I sau a II-a. Ambele tipuri de pronume erau deja foarte cunoscute în ficțiunea secolului XVIII și folosirea lor a rămas obișnuită până în prezent. În reportajele ce aparțin secolului al XVIII-lea folosirea pronumelor de persoana I era destul de comună, în favoarea utilizării persoanei a II-a, care se întâlnea mai rar. Scrierile academice, chiar și literatura, au suferit numeroase schimbări în ceea ce privește alternarea persoanelor, dar reportajul ori a rămas consecvent, ori a suferit mici și foarte rare modificări. Text asumat, caracterizat de rigoare, exercițiu și studiu, reportajul este un gen clasic care cercetează limitele adevărului, fără a-l suprapune noțiunii de obiectivism. Chiar dacă scopul final al unui reportaj este obiectivitatea, aceasta provine, în final, nu din forma de a scrie sau din categoria gramaticală pronominală utilizată, ci din acuratețe, concretitudine și redarea exactă a faptelor concrete, categorii pe care reportajul nu doar le folosește, ci le și depășește. Astfel, reportajul reconstruiește realitatea utilizând detaliul semnificativ, depășind textul pentru a ajunge la ceea ce înseamnă poveste. Prin poveste ,,intrăm într-o logică de o noutate acută, născută din cele mai recente cercetări și invenții din domeniile comunicării, relațiilor cu presa, marketingului, și, evident, presei înseși. Deși considerate deseori ca fiind în opoziție, comunicarea, marketingul și presa sunt focalizate, în acest moment, spre o valoare comună, gustată intens de public: storytelling-ul. Transformarea ideii în narațiune. Integrarea unui produs într-o poveste. Vânzarea unei doctrine politice sau economice printr-un demers narativ. “

În ceea ce privește reportajul, pentru a defini povestea nu trebuie apelate categorii precum ficțiunea sau fantasticul întâlnit în basme. Story-ul este o întâmplare ce poate fi povestită, adică o realitate ce se poate transpune în narațiune, un recit, ,,un mecanism transistoric și transcultural de a exprima, într-o logică secvențială, un anumit fapt petrecut în realitatea imediată.”   Un story trebuie să fie capabil să condenseze o poveste, o informație, un mesaj, toate acestea pe lângă capabilitatea de a accede la orizontul de așteptare al cititorului, al consumatorului de reportaj. Pentru ca o poveste să devină reportaj, important nu este suportul tehnic de care acesta dispune. Nu faptul că este difuzat prin televiziune, internet sau presă scrisă definește dacă este bine realizat, ci emoția transmisă, receptarea totală, adaptabilitatea și originalitatea viziunii narative sunt reperele urmate de un reportaj. Suportul tehnic este doar o ipostază a nucleului narativ, și așa cum menționează și Radu Ciubotea în lucrarea Reportajul. Tehnici de redactare, important este drumul spre text, de la care ulterior pot porni ecranizări, ilustrări etc.

O trăsătură importantă a reportajului este dată de conexiunile pe care textul acestuia le stabilește cu lectorul, transferul de cuvinte, de informație și capacitatea acestuia de a părea veridic, actual și autentic. În spiritul literaturii, povestea trebuie construită în spiritul romantismului, adică accentuându-se dramele mediului social și în spiritul romanului de aventuri, asemănător scrierilor lui Alexandre Dumas și Jules Verne. Astfel, situându-se între basm și story, reportajul aduce tensiune, suspans, curaj și emoție artistică.

Bibliografie
Radu Ciubotea, Reportajul. Tehnici de redactare, Editura Cartier, Chișinău, 2012
Tess Malone, The autenthic ,,I”: Authenticity in firts-person narrative journalism, mospace.umsystem.edu/xmlui/bitstream/handle/10355/44304/research.pdf?sequence=1

 

Articole asemănătoare