Strategii de promovare a organizațiilor educaționale

În condiţiile actuale, nici o organizaţie nu-şi permite să activeze fără a avea o perspectivă clară, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, care să-i asigure subzistenţa, dar şi raţionalitatea, eficienţa în condiţiile în care mediul ambiant devine tot mai complex şi mai dinamic.
Marketingul în şcolile românesti pare să fie o noutate. Şcoala începe să sufere din cauza lipsei clienţilor şi  lipsei serviciilor educaţionale diversificate, ori acestea poate ar aduce şi ceva bani în perspectivă.

Cum putem folosi marketingul în acest scop? Cum analizăm piaţa şi cum ne construim un plan de marketing? La ce ne folosesc toate acestea?Realizarea unei strategii de marketing urmăreşte cunoaşterea cât mai exactă a pieţei muncii şi a nevoilor beneficiarilor sistemelor de instruire, a nivelului lor de satisfacere, dar şi a competitorilor, a furnizorilor de educaţie.

Comunicarea şi crearea imaginii instituţiei de învăţământ pe piaţa – prin intermediul relaţiilor publice şi publicităţii – în cadrul strategiilor de marketing constituie un obiectiv deosebit de important, deoarece contribuie fundamental la creşterea numărului de solicitări de servicii specifice prestate, dar şi a calităţii percepute a acestora. În termeni de marketing, în promovare sau relaţii cu publicul, directorul este cea mai importantă persoană. Directorul este personificarea şcolii şi a direcţiei pe care doreşte să meargă. El are rolul de a descrie misiunea şcolii ca expresie a intenţiei şi locului în comunitate şi pe scena educaţiei, în general.

Directorul își comunică viziunea sa personalului şcolii. Comunicarea internă este unul din cele mai importante moduri de promovare a şcolii. Este startul într-o strategie de promovare. Directorul va avea nevoie de sprijinul echipei de management din şcoală. Dar viziunea sa va trebui împărtăşită şi aprobată de reprezentanţii în teritoriu ai ministerului. Aceştia din urmă pot ajuta marketingul în şcoală.

În cadrul strategiei de promovare o instituţie de învăţământ adoptă strategii cu privire la:

1. Intensificarea comunicării cu:

  • Beneficiarii principali respectiv cu cei secundari (elevi şi părinţi) prin armonizarea intereselor lor.
  • Opinia publică generală ce se compune din categoriile de public general, care află pe diferite canale (în special din presă, Internet, pliante, broşuri, luări de cuvânt ale personalităţilor) despre existenţa, activitatea şi caracteristicile unităţii şcolare.
  • Mass-media.Publicul local ce este compus din locuitorii din zona unde işi defăşoară activitatea şcoala. Ei pot fi activi sau pasivi, în legătură cu activitatea organizaţiei. Pot fi de exemplu deranjaţi de gălăgia pe care o provoacă elevii în timpul pauzelor. Şcoala trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să se implice în relaţiile cu comunitatea, să desemneze o persoană a cărei sarcină să fie tocmai întreţinerea relaţiei cu vecinii şi să se angajeze în rezolvarea problemelor comunităţii din care face şi ea parte. Aceasta este o atitudine de marketing.

Prin intensificarea comunicării unei şcoli cu toate aceste categorii de public se ajunge la o cunoaştere şi în acelaşi timp o susţinere reciprocă din partea ambelor părţi. Se croieşte astfel o relaţie bine sudată sau chiar mai mult, putem spune că se formează o comunitate socială.

2. Promovarea modelelor de bune practici – reprezintă o una dintre cele mai eficiente şi puţin costisitoare strategii de menţinere a mediului competititv dintr-o organizaţie.

Într-o şcoală promovarea modelelor de bune practici mai ales în cazul cadrelor didactice aduce, în cele din urmă un plus de notorietate, unităţii respective. Cadrele didactice vor fi mult mai stimulate şi mai receptive în adoptarea unor metode şi procedee didactice noi, de actualitate, axate pe nevoile actuale ale elevilor

3. Căutarea de informaţii cu privire la noi metode, tehnici, instrumente, modele.

Teoria informatizării învăţământului evidenţiază resursele pedagogice angajate/angajabile la nivel de politică a educaţiei prin:

  • valorificarea noilor tehnologii în direcţia procesării, esenţializării şi amplificării activităţii intelectuale la parametrii de eficienţă individuală şi socială;
  • dezvoltarea unui sistem de autoinstruire eficientă, (auto)perfectibilă în diferite condiţii şi situaţii de timp şi spaţiu;
  • promovarea unei educaţii/instruiri individualizate în contextul (auto)evaluării formative/continue a rezultatelor acţiunii didactice/educative care reflectă calitatea corelaţiei funcţional-structurale dintre subiectul şi obiectul educaţiei;
  • stimularea creativităţii „actorilor educaţiei”;
  • antrenarea tuturor dimensiunilor educaţiei (intelectuală-morală-tehnologică-estetică-fizică) în contextul unor acţiuni de instruire formală-nonformală-informală, integrate/integrabile în sensul educaţiei permanente

4. Stimularea implicării, a dialogului şi a democraţiei

Într-o şcoală un loc promordial îl ocupă menţinerea şi stimularea democraţiei prin diverse şedinţe la care participă toate cadrele didactice ale şcoli respective. În timpul acestor şedinţe se doreşte să se obţină anumite soluţii pentru problemele apărute. Găsirea de soluţii se face prin  discuţii deschise – fiecare cadru didactic este lăsat să îşi exprime liber opinia cu privire la problemele pe care Instituţia le întâmpină. Stimularea dialogului se realizează prin participarea cadrelor didactice la diferite proiecte, conferinţe, simpozioane etc, iar stimularea implicării personalului prin diverse activităţi şcolare şi extraşcolare

Şcoala  îşi rezolvă multe dintre problemele dificile cu care se confruntă colaborând cu factori instituţionali locali.

O atenţie deosebită este acordată implicării familiilor elevilor şi agenţilor economici (în special în cazul grupurilor şcolare) prin elaborare de strategii separate:

În continuare voi prezenta câteva strategii de colaborare abordate de instituțiile de îmvățământ.

Strategii de colaborare si comunicare cu familiile elevilor

Copiii ai căror părinţi se implică şi ţin o strânsă colaborare cu şcoala obţin performanţe, superioare. Pe de altă parte, copiii din cămine şi cartiere considerate „defavorizate social” se confruntă cu probleme sociale, care au efecte negative asupra reuşitelor lor educaţionale. Când părinţii colaborează cu profesorii se obţin efecte benefice legate de atitudinile elevilor privind şcoala, temele, realizările şcolare şi aspiraţiile şcolare. Implicarea părinţilor în educarea copiilor lor şi încurajarea studiilor superioare depinde de părerea lor despre modul în care o persoană poate să îşi câstige un statut social satisfăcător.

Strategii de colaborare şi comunicare cu agenţii economici locali

Practicarea parteneriatului educativ dintre școlile publice şi agenţii economici locali există de mult timp în lume. Modalităţile în care agenţii economici au înteles să sprijine şcolile au fost foarte diverse.

În unele locuri, agenţii economici au sponsorizat pregătirea directorilor de şcoli şi crearea unei bănci de date care să permită conectarea şcolii la resursele informaţionale ale comunităţii locale. Alţii au oferit consiliere profesională pentru elevi şi au furnizat şcolilor echipamente pentru laboratoare şi calculatoare. Au fost sponsorizate programe care să permită reducerea numărului de elevi în sălile de clasă sau au fost oferite profesorilor sponsorizări pentru participarea la diferite conferinţe sau mese rotunde legate de perfecţionarea lor profesională. Au fost şi cazuri când s-au instalat telefoane în sălile de clasă, astfel încât părinţii să poată comunica cu profesorii în mod direct. Unele companii private au oferit elevilor posibilitatea de a utiliza, sâmbăta, laboratoarele firmei , sub supravegherea profesorilor de ştiinţe, în cadrul unor lecţii care aveau nevoie de asemenea resurse.

În concluzie, strategiile de promovare educaționale utilizate de instituțiile de învățământ sunt utilizate în scopul creșterii interesului pentru activitatea desfășurată din școli din partea beneficiarilor și a comunității.

Bibliografie
1. Ilieş, L., Managementul calităţii totale, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2003;
2. Iosifescu, Ș., Calitatea educației- concept, principii, metodologii-, București, 2007
3. Jinga, I: Managementul învăţământului, Editura ASE Bucureşti, 2003

 

prof. Maria Boborel

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/maria.boborel

Articole asemănătoare