Geografia este unul dintre cele mai vechi obiecte didactice de învăţământ, care, împreună cu istoria şi limba română, au constituit „trilogia” şcolii ce au demonstrat şi demonstrează în continuare permanenţa poporului român şi vechimea patriei noastre pe aceste locuri carpatice, pontice şi dunărene. Ca obiect de studiu, geografia, alături de celelalte obiecte de învăţământ, contribuie la educaţia intelectuală a elevilor.
Elevii îşi însuşesc un sistem de noţiuni, priceperi şi deprinderi necesare pentru activitatea practică, îşi formează o concepţie ştiinţifică despre lumea înconjurătoare şi în acelaşi timp deprinderi intelectuale de muncă. În procesul înţelegerii, cu ajutorul inducţiei şi deducţiei se fac treceri de la particular la general, de la noţiuni mai puţin generale şi invers.
Pentru a atrage elevii, învățătorul caută şi utilizează cele mai adecvate strategii didactice, ele reprezentând elementul de legătură între componentele procesului de învăţământ: obiective operaţionale, conţinuturi instructiv-educative, resurse umane şi materiale. Rolul strategiilor didactice este acela de a crea un context situaţional, astfel încât cel care învaţă să fie angajat şi să participe în mod activ la realizarea obiectivelor învăţării, să-şi însuşească cunoştinţele în urma unor activităţi proprii, a unei angajări optime a gândirii, a mobilizării funcţiilor emoţional-motivaţionale. Metodele active reprezintă un nivel superior, un salt calitativ pe linia modernizării strategiei didactice. Ele îşi dovedesc eficienţa prin trăsăturile ce le implică: conştientizare, motivare internă, efort susţinut pozitiv-afectiv, afirmarea stilului individual, utilizarea maximă a condiţiilor existente.
Este greşit să afirmăm că metodele didactice tradiţionale nu sunt la fel de eficiente ca cele moderne. Orice metodă are un potenţial formativ şi un potenţial de activizare specific intrinsec, depinzând de personalitatea dascălului şi de ceilalţi factori implicaţi în procesul instructiv-educativ, dacă valenţele ei activizatoare sunt exploatate cu maximă eficienţă. Astfel, în cadrul orelor de geografie, am încercat să personalizez metodele didactice, pentru a obține o participare activă a elevilor în acţiunea de instruire, de formare şi de modelare a propriei personalităţi.
Întrucât acestei discipline îi este rezervat un număr mic de ore în Planul-cadru de învăţământ, iar elevii încep studiul disciplinei fără a fi dobândit concepte esenţiale şi fără a cunoaşte instrumentele necesare studierii geografiei, am fost preocupată să utilizez în lecţii acele strategii care să faciliteze obţinerea celor mai bune rezultate. Am utilizat diverse metode interactive, centrate pe elev și am observat o mai bună implicare din partea elevilor și o mai bună capacitatea de asimilare a noii informații, în cadrul orelor în care am utlizat următoarele metode:
1) Teoria Inteligenţelor Multiple oferă posibilitatea organizării unei instruiri active, interactive, diferenţiate, întrucât sprijină elevii în valorificarea propriilor resurse, în formarea capacităţilor de autoinstruire, le dezvoltă motivaţia pentru învăţarea permanentă.
Exemplu: În lecţia „Carpaţii Meridionali”, clasa a fost organizată pe cinci grupe, în funcţie de tipurile de inteligenţă dezvoltate la elevi, şi au primit următoarele sarcini de lucru:
• Matematicienii au căutat pe hartă şi au scris cu cifre arabe şi romane înălţimile celor mai importanţi munţi din Carpaţii Meridionali, le-au comparat, au alcătuit exerciţii şi probleme cu datele respective;
• Cercetătorii au întocmit o schiţă a lecţiei, pe baza informaţiilor existente în manual, dar şi a celor suplimentare, obţinute din diverse surse: reviste, cărţi, internet;
• Prietenii naturii au lecturat fragmente de text referitoare la mediul natural specific acestei unităţi de relief, la plantele şi animalele existente, la măsurile de ocrotire a acestora şi au realizat un poster cu informaţiile esenţiale;
• Modelatorii au realizat un model din plastilină a regiunii geografice;
• Artiştii au desenat peisaje specifice acestor munţi, prezentând aspecte ale florei şi faunei, curiozităţi ale naturii.
2) Metoda SINELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii şi Gândirii) promovează o implicare cognitivă activă şi monitorizarea înţelegerii conţinutului de idei de către elevi, solicitându-le ca, pe parcursul lecturării textului, să facă, pe marginea lui, următoarele semne: „” – informaţie cunoscută, „+” – informaţie necunoscută, „-” – informaţie contradictorie cu ceea ce ştiu ei, „?” – informaţie care necesită documentare.
3) Observarea sistematică şi independentă. Subiectul investighează realitatea înconjurătoare, având un scop bine determinat. Se urmăreşte formarea spiritului de observaţie şi a capacităţilor de cercetare ştiinţifică la elevi.
Exemplu: Elevii au întocmit un calendar al naturii, pe o perioadă determinată, descriind temperatura, precipitaţiile, vântul.
4) Învăţarea cu ajutorul fişelor de lucru. Prin fişele de lucru, se operaţionalizează eficient unele sarcini de lucru şi se individualizează instruirea, prin luarea în considerare a ritmului de lucru propriu fiecărui elev. Am întocmit numeroase fişe de lucru, cu sarcini variate: încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect; colorează şi notează pe harta alăturată…; precizează valoarea de adevăr a propoziţiilor următoare…; completează spaţiile punctate cu denumirile potrivite…; enumeraţi, cu ajutorul hărţii…; caracterizează, în câteva rânduri, unitatea de relief…; marchează răspunsurile corecte; completează rebusul… etc.
5) Metoda „Ştiu/Vreau să ştiu/Am învăţat” am utilizat-o, în special, la acele lecţii în care ştiam că elevii posedă destul de multe informaţii despre subiectul ce urma a fi tratat.
Exemplu: „Marea Neagră”. Elevii au consemnat în prima rubrică, dintr-un tabel cu trei coloane, ceea ce ştiau despre Marea Neagră, în a doua rubrică, ce doreau să ştie despre acest subiect, iar, în cea de a treia, au consemnat informaţiile noi, după studierea textului primit.
6) Metoda ciorchinelui evidenţiază, într-o reţea, conexiunile dintre ideile despre un subiect. Am utilizat tehnica în mod individual, în grupuri sau cu întreaga clasă. Elevii au scris toate cuvintele sau sintagmele care le-au venit în minte, în legătură cu sintagma/cuvântul-cheie scris în mijlocul foii/tablei, fără a face judecăţi de valoare asupra lor.
7) Învăţarea bazată pe jocuri didactice presupune participarea activă şi interactivă a elevilor în procesul de învăţare, în contexte ce îmbină sarcinile instructive şi formative cu elemente de joc. Fazele principale, ce se parcurg în instruirea bazată pe jocuri, sunt: pregătirea jocului şi a materialului necesar, pregătirea clasei, desfăşurarea jocului. Buna desfăşurare a unui joc este condiţionată de parcurgerea următoarelor etape: anunţarea titlului şi a scopului jocului, prezentarea regulilor, executarea jocului şi încheierea lui, însoţită de concluzii şi aprecieri.
Exemple de jocuri:
• Rebusuri geografice pe diferite teme, construite de învăţător sau de către elevi;
• „Recunoaşte elementul geografic” – elevii extrag biletele pe care sunt scrise caracteristicile unui element geografic. Ei trebuie să-l recunoască şi să-l localizeze pe hartă;
• „Loto geografic” – elevii au cartonaşe pe care sunt desenate semne convenţionale. Pe o fişă primită de fiecare elev, fişă ce conţine un text cu conţinut geografic, trebuie să înlocuiască numele obiectelor geografice cu semnul convenţional corespunzător. Jocul poate fi complicat dacă li se cere să reprezinte grafic, sau prin desen, datele cuprinse în text: „Şoseaua străbate oraşul din direcţia sud spre nord. În partea de est a şoselei, se află clădirea şcolii, iar, în partea de vest, se află un lac. În partea cea mai nordică, drumul trece peste un pod aşezat pe râul ce curge din direcţia est spre vest.
Concluzionând, prin utilizarea strategiilor de învăţare active, elevii s-au implicat în mod activ în învăţare, au adăugat informaţii noi la cunoştinţele lor anterioare, interacţionând unii cu alţii, au dobândit abilităţi de comunicare. În clasă, s-a creat un mediu educaţional activizant şi interactiv care i-a stimulat pe elevi, i-a responsabilizat, i-a făcut să muncească cu plăcere.
Bibliografie
• Bocoş, Muşata (2002), Instruire interactivă, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
• Dulama, Maria Eliza (2002), Modele, strategii şi tehnici didactice activizante cu aplicaţii în geografie, Editura Clusium, Cluj-Napoca.
• Flueraş, V. (2005), Teoria şi practica învăţării prin cooperare, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-