Societatea românească și abandonul școlar

Abandonul nu reprezintă doar o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană, ci  cred că a ajuns la o formă de conduită, care începe să se manifeste de timpuriu la copil și se perpetuă la adultul în devenire. De la a abandona o jucărie care s-a demodat, o carte care te plictisește, se ajunge la abandonarea unui prieten, a familiei, a școlii în particular, a educației în general. Deci, practic, poți să te abandonezi pe tine însuți. Școala însăși, ca instituție, a ajuns să fie abandonată,  să nu mai fie văzută ca o valoare în sine, pentru că, înainte de toate, ea  ierarhizează.

Din ce în ce mai mulți copii, dar și adulți, nu mai văd în școală un viitor, de aceea e abandonată.

Rata  abandonului școlar  reprezintă un  indicator  important  prin care se evaluează  performanţele sistemului educaţional, pe niveluri  de  educație.  Din  altă   perspectivă   de  analiză,  acesta  semnalează şi  unele  aspecte  ale  vieţii  sociale şi  economice,  care  pot  influența accesul populației la educație.

Principalele cauze  pentru producerea acestui fenomen se referă la factori externi şcolii (în principal nivelul socio-economic scăzut al familiei) sau la factori interni (lipsa de adecvare a ofertei şcolii la nevoile şi interesele elevilor din grupul ţintă). De asemenea, am văzut că la fel de importante şi cu impact asupra abandonului şcolar şi absenteismului sunt şi cerinţele educaţionale speciale sau alte caracteristici individuale ale elevilor, precum lipsa interesului faţă de şcoală sau dificultăţile de adaptare la mediul şcolar. Măsurile de intervenţie eficiente trebuie focalizate pe acest complex de cauze şi trebuie adaptate/ personalizate în funcţie de factorii de risc ce afectează fiecare elev în parte.

Există inegalitate şcolară atunci când categorii de elevi vulnerabili (cum sunt copiii din mediul rural, copiii romi, copiii din familii monoparentale, copiii care provin din familii sărace, cu educaţie parentală scăzută) înregistrează rate mai scăzute de participare şcolară, respectiv un nivel mai scăzut al rezultatelor/ competenţelor şcolare comparativ cu colegii lor din medii non-vulnerabile. Datele colectate în ultimele două decenii în România arată, fără echivoc, existenţa inegalităţilor de şanse educaţionale.

Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire social și care pot duce la abandonul școlar. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.

• FACTORII PSIHOLOGICI.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul, agresivitate, sau de cel de „frustare”, de instabilitatea afectivă sau comportamentală.

• FACTORII SOCIALI ŞI ALŢI FACTORI CARE POT PROVOCA ABANONUL ŞCOLAR.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
– Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
– Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon şcolar.
– Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.

Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.

În concluzie, cauzele principale care pot duce la abandonarea de timpuriu a școlii, cum ar fi climatul  familial, cultura de origine, zonele defavorizate, factori de natură socială, economică și educațională, anturajul, au fost supuse atenției publicului larg încă de când acest fenomen și-a făcut apariția în societatea românească. Ele au fost dezbătute pe larg, s-a scris mult pe această temă și au făcut obiectul multor organizații nonguvernamentale.

Eu, ca simplu cadru didactic, am încercat să scot în evidenţă şi  alte posibile cauze, propunând în același timp soluții care stau la îndemâna  profesorului ca educator, dar  şi ca  OM.

Statului român îi revine   principala sarcina de a interveni prin instituțiile pe care le are în subordine, prin schimbări asupra  formelor de învățământ, a curriculumului, a programei școlare, prin aplicarea unor programe naționale, dar și prin modul în care se face evaluare, atât la nivel de an școlar, cât și la nivel de ciclu școlar.

BIBLIOGRAFIE
1. Măsuri de success în prevenirea părăsirii timpurie a școlii-studiu realizat în POSDRU ID 132996
2. Copiii care nu merg la școală – ISE, București 2012

 

prof. Gina-Lili Hriscu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/gina.hriscu

Articole asemănătoare