Sindromul hiperchinetic – implicații asupra învățării

În acest articol am ales să vorbesc despre Sindromul hiperchinetic și copiii hiperchinetici, având în vedere că hiperactivitatea a devenit un fenomen ce se manifestă tot mai des în rândul școlarilor; acesta este studiat de specialiști din domenii diferite: medici de diverse specialități, psihologi, psihoterapeuți, pedagogi, asistenți sociali.

Ce cauzează hiperactivitatea?

Deocamdată nu se cunoaște o cauză specifică ei. Mulți cercetători afirmă că este vorba de o serie de deficiențe cerebrale și analizează în detaliu dacă nașterea a fost dificilă, prematură, dacă anterior copiii au suferit boli cerebrale infecțioase sau alte boli. Cercetările lor au fost însă fără rezultat. Gradul de activitate este un factor variabil de la o persoană la alta, fiind determinat până la un punct de familia de proveniență. În prezent nu există modalitatea de a preveni evoluția sugarilor agitați în copii hiperactivi.  Totuși au fost găsite o serie de metode, atât medicale cât și psihologice prin care putem ajuta copiii și părinții să își amelioreze viața comună și să evite o serie de eșecuri ce ar putea conduce la dificultăți mai serioase emoționale și la afectarea personalității.

Ce este hiperactivitatea?

Persoana hiperactivă este acea persoană care este, în general, mai activă decât media, într-un mod lipsit de finalitate, comparativ cu persoane de aceeași vârstă, în situații obișnuite: la masă, la somn, în timpul lecturii, la studiu sau alte activități. Hiperactivul pare mereu în mișcare. Elementul esențial îl constituie un tipar persistent de inatenție și/sau hiperactivitate – impulsivitate. Simptomele sunt prezente înainte de vârsta de 7 ani, inatenția se poate manifesta în situațiile școlare, profesionale, sociale.

Din perspectiva recepției sarcinilor, copilul hiperactiv nu își poate concentra atenția supra detaliilor sau face erori prin neglijență în efectuarea temelor școlare sau alte sarcini. Activitatea sa este adesea dezordonată, efectuată neglijent și fără un plan gândit. Pare adesea că ar fi cu mintea în altă parte ori ca și cum nu ar asculta sau nu ar auzi ceea ce li se spune, trece frecvent de la o activitate neterminată la alta, începe o sarcină, trece la alta, apoi se întoarce la altceva, înainte de a termina vreuna. Adesea nu urmează instrucțiunile sau cererile, sarcinile care cer un efort mental susținut sunt experimentate cu neplăcere ori marcate drept aversive.

Ca manifestări comportamentale, în cazul persoanelor hiperactive întâlnim o aversiune față de activitățile care necesită autoexigență și concentrare, lucrează dezorganizat, materialele folosite pentru îndeplinirea sarcinilor sunt adesea împrăștiate, pierdute, mânuite neglijent și deteriorate. Sunt ușor de distras de stimuli nerelevanți și își întrerup frecvent sarcinile pentru a se ocupa de zgomote sau evenimente banale. Copii hiperactivi au dificultăți în a rămâne așezați, se ridică frecvent în picioare, se răsucesc pe scaun, se joacă cu diverse obiecte, bat din palme, se ridică din bancă. La adolescenți sau la adulți simptomele de hiperactivitate iau forma unor sentimente de neliniște și de dificultate în a se angaja în activități sedentare care trebuie să se desfășoare în liniște.

Implicațiile acestui sindrom: impulsivitatea poate duce la accidente (se ciocnesc de persoanele din jur, se lovesc, apucă o caserolă fierbinte etc), se angajează în activități potențial periculoase  fără a lua în seamă consecințele posibile. În contextul școlii, simptomele se agravează în situații care solicită atenția sau efortul mental susținut ori care sunt lipsite de atractivitate sau de noutate intrinsecă. Semnele tulburării pot fi minime sau absente când copilul primește frecvent recompense pentru un comportament corespunzător, se află sub supraveghere strictă, se află într-o situație nouă, este angajat în activități extrem de interesante ori se află într-o situație de „unu la unu”.

Hiperactivitatea scade de obicei pe măsură ce copilul crește și nu se manifestă în orice situație. De obicei, ea încetează la pubertate. Pronosticul dificultăților de învățare asociate este ceva mai bun, în comparație cu cel al comportamentului antisocial. Modalități de modificare și ameliorare a comportamentului copilului hiperactiv:

  • încurajare constantă, oferirea de recompense, aprecieri permanente;
  • oferirea unor explicații mai detaliate pentru fiecare element nou învățat;
  • repetarea instrucțiunilor de mai multe ori, mai ales când sarcina este complexă;
  • cerem copilului hiperactiv lucruri realiste, într-un moment liniștit;
  • evitarea pe cât posibil a certurilor cu acești copii;
  • stimularea oricărei aptitudini sau talent posibil, pentru a-i înlesni cât mai multe succese;
  • evitarea pedepselor ca atare, învățându-l pe copil cauzele și efectele unei acțiuni;
  • încercați să-l ajutați să facă față modului său dezorganizat de gândire.

Și, cel mai important, nu renunțați niciodată!

 

prof. Cristina Simion

Școala Gimnazială Dan Barbillian, Constanța (Constanţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cristina.simion

Articole asemănătoare