Școala și responsabilitatea socială. Copiii cu nevoi speciale

Copiii care nu pot face faţă cerinţelor şcolare, cei care prezintă diverse forme şi niveluri de eşec  şcolar sunt încă prea puţin cunoscuţi   din punct de vedere psihopedagogic.

În Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, ţara noastră îşi asuma garantarea şi promovarea drepturilor tuturor copiilor, aşa cum sunt ele definite în Convenţie şi în conformitate cu principiile şi normele enunţate de aceasta, inclusiv în privinţa copiilor cu nevoi speciale. În strânsă legătură cu expresia „copii cu nevoi speciale” se afla principiul egalizării şanselor care se referă la procesul prin care diversele sisteme ale societăţii şi mediului, ca, de pildă, serviciile, activităţile, informaţiile, documentarea sunt puse la dispoziţia tuturor şi, în particular, a persoanelor cu nevoi speciale .

Egalizarea şanselor trebuie înţeleasă ca drept al persoanelor si copiilor cu nevoi speciale de a rămâne în comunitate şi de a primi sprijinul necesar în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, a serviciilor sociale şi de încadrare în munca

Psihologul  Abraham Maslow explica piramida  sa prin a afirma că fiinţele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfăcute, şi că nevoile situate pe treptele inferioare ale piramidei trebuie satisfăcute înainte de a se putea ajunge la cele superioare.

Nevoile respective ale oamenilor au în comun faptul că sunt instinctive dar în acelaşi timp se deosebesc prin aceea că au un grad de intensitate diferit, unele fiind mult mai puternice decât altele.

Aceste nevoi principale sunt aşezate la baza piramidei, iar cu cât se urcă spre vârful piramidei, cu atât importanța lor scade, prin raport cu celelalte.  Maslow a teoretizat că nevoile cognitive nesatisfăcute se transformă în nevoi care perpetuează un stil de viață nesănătos. De exemplu, copiii ale căror nevoi de siguranță nu sunt satisfăcute adecvat pot deveni adulți dificili.

Rolul de părinte al unui copil cu CES este deseori stresant şi extreme de dificil. Deşi îşi iubesc copiii, pot reacţiona la stres ţipând  la ei sau tratându-i în moduri în care nu ar trata niciodată pe alții.

De asemenea, fiecare cadru didactic pus în ipostaza de a avea in colectivitatea sa un copil cu dizabilități acţionează diferit. Un punct important al intervenţiei cadrelor didactice îl reprezintă colaborarea cu părinţii şi consilierea acestora, implicarea lor directa în lucrul efectiv cu copiii, nu doar in calitate de observatori ci şi de participanţi activi.

Scopurile principale ale relaţiei dintre şcoală, familie şi comunitate, în vederea integrării copiilor cu nevoi speciale sunt:

  • informarea şi sensibilizarea comunităţii locale cu privire la posibilitatea recuperării, educaţiei chiar şi pentru copiii ce au abandonat şcoala;
  • schimbarea mentalităţii şi atitudinii opiniei publice faţă de copiii cu nevoi speciale;
  • dezvoltarea unei reţele de cooperare în domeniul educaţiei, implicată în procesul de integrare( ex.: poliţia, serviciile sociale, spitale, etc.);
  • implicarea comunităţii în sprijinul acordat copiilor cu nevoi speciale;
  • elaborarea programelor şcolare de informare şi pregătire a comunităţii locale pentru educaţia incluzivă.

Potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite la Drepturile Copilului, nondiscriminarea pe criteriul incapacităţii alături de alte criterii (social, politic, etnic etc.) este fundamentală pentru respectarea integrală şi reală drepturilor copilului.

Bibliografie:
-Ghergut A.,Sinteze de psihopedagogie speciala,Editura Polirom,Iasi,2005
-Vrăşmaş T.,Şcoala şi educaţia pentru toţi,Editura Miniped,Bucureşti,2004
-http.article.famous.why.ro

prof. Nuți Damian

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nuti.damian

Articole asemănătoare