Școala românească modernă

Prin definiţie, educaţia, deci şi învăţământul, au un caracter bilateral. Educaţia presupune un subiect şi un obiect al educaţiei, un educator şi un educat. Desigur, un obiectiv prioritar al învăţământului îl constituie trecerea de la un învăţământ cu caracter bilateral la unul unilateral, autodirijat, ca formă superioară a actului de învăţare.

Rolul educatorului nu mai este acela de a-i preda o lecţie unui elev, ci acela de a-l învăța pe elev cum să înveţe, după cum afirma şi Nicolae Iorga: „Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru”. Este necesar ca între educator şi educat să se stabilească o relaţie de tip democratic, bazată pe respect reciproc. Trebuie să avem în vedere că elevii au nevoie de modele, iar profesorul îi învaţă pe elevi nu numai prin ceea ce ştie şi transmite, ci în primul rând prin ceea ce face, prin ceea ce este el ca valoare profesională şi umană. Un educator trebuie să aibă o conduită morală impecabilă, dar şi o conduită profesională bazată pe competenţă. Cu ajutorul acestor abilităţi şi având fixat obiectivul de a fi un îndrumător competent, vom reuşi să realizăm un proces de învăţare eficient şi să dezvoltăm personalitatea educatului.

În ceea ce priveşte relaţiile care se stabilesc între educator şi educat în timpul orei, profesorul trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte. Astfel, profesorul trebuie să trateze just şi imparţial toţi elevii, indiferent de particularităţile lor psihologice, fizice, apartenenţa lor religioasă sau etnică. De asemenea, trebuie să cunoască şi să recunoască diferenţele care pot să existe între elevi, urmărind în permanenţă satisfacerea nevoilor individuale ale acestora.

În acelaşi timp, un profesor trebuie să ajute şi să încurajeze elevii să pună întrebări şi să-şi exprime propriile idei. Pentru a putea forma elevii, dascălul trebuie mai întâi să-i cunoască bine. Această cunoaştere implică o atitudine empatică, o transpunere în viaţa şi lumea lor. Empatia presupune capacitatea intuitivă de pătrundere şi de sesizare a particularităţilor psihice, individuale: profesorul poate prevedea dificultăţile pe care le întâmpină un elev în însuşirea unei noţiuni, dar şi rezultatele care pot fi obţinute.

De asemenea, un rol important îl are caracteristica grupului şcolar. Ioan Nicola subliniază rolul pe care îl are grupul şcolar în dezvoltarea unui copil: „colectivul de elevi ne apare ca fiind un cadru propice care vine în întâmpinarea satisfacerii trebuinţelor de comunitate şi a exprimării sentimentului de apartenenţă”. Un colectiv de elevi are ca principale caracteristici: coeziunea, dinamica şi sintalitatea. Climatul educaţional dintr-o clasă de elevi este dat de tipul relaţiilor sociale din clasă, de comportamentele elevilor în diferite situaţii educative, precum şi de tipul de autoritate exercitat. Se va avea în vedere crearea unui climat deschis şi angajat, caracterizat de colegialitate, cooperare, respect reciproc, familiaritate, susţinere, sinceritate.

Adeseori apar conflicte între elevi, cauzate de atmosfera competitivă, intoleranţă sau lipsa de comunicare. Tocmai de aceea profesorul trebuie să-şi dezvolte abilităţile de rezolvare a conflictelor, să încurajeze cooperarea şi comunicarea, să-i înveţe pe elevi să fie toleranţi şi să respecte diferenţele dintre oameni. Totodată elevii trebuie ajutaţi să înveţe auto-controlul şi să treacă peste situaţiile conflictuale, iar aici rolul profesorului este esenţial, el trebuind să devină un model pentru elevi. Profesorul are rolul de lider în conducerea grupului de elevi, în exercitarea autorităţii, dar şi acela de consilier: el trebuie să fie un bun observator al comportamentului elevilor, un îndrumător, un sfătuitor, acordând mereu sprijin. În acelaşi timp, profesorul trebuie să fie un bun manager, care supraveghează, dirijează şi organizează diversele activităţi, luând decizii pentru menţinerea ordinii în clasă.

Însă în primul rând profesorul trebuie să fie un model, un exemplu pozitiv prin întreaga sa personalitate. Educarea elevilor se va face în spirit cooperant. Elevii trebuie să înţeleagă faptul că omul este o fiinţă socială, care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor comunităţi umane. Tocmai de aceea trebuie să dezvoltăm atitudinea morală a elevilor, astfel încât ei să conştientizeze faptul că sunt parte a unui colectiv. Aceasta presupune formarea conştiinţei şi a conduitei cooperant – participative. Copilul, ca fiinţă socială, simte nevoia stabilirii unor relaţii cu ceilalţi, simte nevoia apartenenţei la un grup. Este important să orientăm aceste relaţii în spiritul cooperării; doar în acest mod vom reuşi să formăm la elevi trăsături de voinţă şi de caracter precum sinceritatea, solidaritatea, compasiunea, principialitatea, cinstea, hotărârea, consecvenţa, tactul sau altruismul. Munca în echipe sau pe grupe sunt activităţi care dezvoltă conduita cooperant – participativă.

Aşadar, trebuie reţinut faptul că educatorul trebuie să inspire încredere, să dezlănţuie energii, să mobilizeze, să deschidă perspective şi să proiecteze idealul ce trebuie atins, lăsând fiecăruia libertatea alegerii şi adaptării acestuia la dimensiunile propriei personalităţi. Educator înseamnă competenţă, sensibilitate, încredere, exemplu; înseamnă capacitatea de a se transpune în situaţia celui educat (empatie), înseamnă înţelegere şi priceperea de a găsi soluţii adecvate pentru fiecare problemă pe care o ridică educarea şi îndrumarea altora. În ceea ce priveşte relaţia profesor – elev, reţinem că, în didactica modernă, spre deosebire de didactica tradiţională, elevul exprimă puncte de vedere proprii, realizează un schimb de idei cu ceilalţi, argumentează, pune şi îşi pune întrebări cu scopul de a înţelege, cooperează în rezolvarea problemelor şi a sarcinilor de lucru; profesorul facilitează şi intermediază învăţarea, ajută elevii să înţeleagă şi să explice punctele de vedere proprii – este partener de învăţare.

„O şcoală modernă” presupune o învăţare interactivă în care elevul să înţeleagă ceea ce învaţă, să exploreze şi să se descurce singur, să-şi însuşească cunoştinţe temeinice pe care să le aplice cu succes în viaţa de familie, în profesie şi în relaţiile dintre oameni. Dacă între familie şi reprezentanţii şcolii, în speţă dirigintele şi profesorii de la clasă, există o legătură bazată pe adevăr şi sinceritate, elevul are de câştigat, cât şi părintele care este interesat de a avea lângă el un om integru şi responsabil. Elevul trebuie încurajat să înveţe şi conştientizat de importanţa studiului în devenirea lui personală ca individ al societăţii, şi prin intermediul familiei, care are o influenţă mai mare decât şcoala asupra elevului.

Eforturile depuse de cadrele didactice pentru ca educaţia să fie constructivă prin metodele interactive trebuie împletite cu îndrumările oferite de familie pentru a susţine învăţarea şi studiul individual. Bineînţeles că acest concept de şcoală românească modernă presupune condiţii de studiu favorabile din toate punctele de vedere pornind de la aparatura atât de necesară cadrelor didactice (laptop, xerox, videoproiector, acces la internet), terminând cu spaţiu ambiental potrivit nevoilor (pupitre mobile, maşini la dispoziţia şcolii pentru a realiza schimb de experienţă cu alte şcoli, vizite de studiu etc.).

O altă idee de luat în calcul cred că ar fi aprecierea în mod real a elevilor români care au capacităţi de învăţare deosebite. Aceştia ar trebui recompensaţi în mod aparte şi chiar oferirea de recompense însemnate care să-i conducă şi pe alţi elevi să le urmeze exemplul (tabere naţionale, burse, aprecierea în cadrul comunităţii şcolii prin organizarea de mese rotunde etc.).

O „şcoală românească modernă” presupune un climat educaţional deschis, stimulant care favorizează cooperarea între elevi, între elevi şi profesori, astfel încât aceştia să-şi poată monitoriza, gestiona şi regla învăţarea, devenind autonomi. Nu în ultimul rând, ar fi necesar ca şcoală să devină un pol de atracţie pentru tinerii care o frecventează prin profesori abilitaţi care să descopere ce atuuri, abilităţi au elevii şi să le dezvolte. De mare şi real folos, prin care şcoala să devină un pol, ar fi existenţa unor terenuri, spaţii cu personal calificat, unde elevii să-şi petreacă timpul liber (teren de tenis, golf, fotbal, săli de şah, popice, cursuri de dans, teatru etc.).

După cum şi Aristotel afirma în antichitate că „Toţi oamenii au de la natură dorinţa de a cunoaşte”, profesorul trebuie să găsească metoda prin care să „exploateze” în mod eficient această dorinţă de cunoaştere. Aici intră în acţiune metodele interactive nou învăţate care îl pun pe elev să gândească efectiv, pregătindu-l pentru a face faţă problemelor din societate.

În concluzie, dezideratul unei şcoli româneşti moderne este ca ea să corespundă cerinţelor societăţii, să valorifice la maximum capacităţile şi calităţile native ale elevilor pentru a-i pregăti cu adevărat pentru piaţa muncii şi pentru viaţă.

Bibliografie
Constantin Cucoş, Pedagogie, Prefaţă de Adrian Neculau, Editura Polirom, Iaşi, 1996
Constantin Cucoş (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi, 1998
Mariana Marinescu, Tendinţe şi orientări în didactica modernă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007

 

prof. Camelia Bădăuță

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/camelia.badauta

Articole asemănătoare