Școala românească – între trecut, prezent și viitor

O temă care ne pune pe gânduri: interferențele trecut-prezent-viitor în școala românească. Despre învățământ, în general, fiecare își dă cu părerea, fie că este în cunoștință de cauza sau nu. Astăzi, școala românească trece din nou prin anumite experimente: mai scoatem o disciplină, introducem alta, mai tăiem din numărul de ore care ni se par prea multe, mai adăugăm ceva în programă pentru că ni se pare că nu se învață destul și, mai trist, mai închidem o școală pentru că este prea costisitor să lucrăm cu elevi puțini sau pur și simplu pentru că nu mai sunt, au plecat cu părinții lor în străinătate în căutarea unei vieți mai bune.

Este ușor să ne dăm cu părerea, dar ne este mai greu să facem ceva. Copiem ceva din sistemul de învățământ francez, mai adăugăm ceva din cel cel japonez, vedem că și cel francez are plusuri și mai luăm un pic și de acolo, apoi le pun cap la cap, asa cum scriem un eseu cu multe alineate, avem grijă să fie așezat bine în pagină, și gata, avem noutăți care sperăm că vor prinde.

Avem așteptări de la societate, avem așteptări de la noi, cadrele didactice, avem așteptări de la elevi, de la părinți, și da, sperăm să se schimbe ceva astfel încât să funcționeze bine sistemul acesta al învățământului românesc.

Am putea, pe de o parte, să ne întoarcem un pic spre trecut și să vedem cum era școala românească în perioada interbelică, cum se construiau școli, cum se preda, ce se studia, cum se implicau părinții în educația copiilor lor, cum se implica societatea, asta doar pentru a ne raporta la trecut pentru a înțelege prezentul. Este doar un exemplu, dar care ar putea fi un punct de plecare. Ce a fost rău, ce nu a funcționat, ce vrem să schimbăm, de ce, cum și ce vrem să educăm?

Pe de altă parte, multe voci ar spune că nu vrem să facem de fapt nimic, doar să ne facem că facem, că nu vrem să avem copii educați și puternici, că este periculos. Și totuși, avem cadre didactice dedicate, avem elevi care doresc să învețe și să devină oameni de valoare, avem părinți implicați.

Desigur, astăzi cu greu mai putem fi originali, în această eră a copy-paste-ului, dar poate că ar trebui să aruncăm o privire trecutului, să luăm ce a fost bun, să lipim de prezent și să vedem cum ne poate fi de folos în viitor. O națiune va sta pe picioarele ei atât timp cât va dori să fie ea însăși, cât își va promova valorile și cât va EDUCA.

 

prof. Valentina-Mihaela Matresu-Binjung

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/valentina.matresubinjung

Articole asemănătoare