Puterea poveștilor, la fiecare grupă de vârstă, este un domeniu care preocupă mediul educațional, deoarece povestea are o influență foarte mare în dezvoltarea emoțională, cognitivă, socială a viitorului adult. În dicționarul limbii române, povestea este definită ca narațiune care cuprinde fapte posibile sau reale, în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare sau întâmplări reale în care binele triumfă. Povestea este și o relatare a faptelor, a peripețiilor, a vieții cuiva.
Lectura împreună cu copiii este importantă pentru aceștia de la o vârstă fragedă, însă părinții nu conștientizează faptul că chiar și dialogurile de zi cu zi pe care le au despre experiențele copiilor sau despre istoria familiei sunt importante pentru dezvoltarea lor. Dezvoltarea memoriei autobiografice se realizează cu ajutorul amintirilor, iar fuziunea identitară a copilului se solidifică prin dialogul permanent cu aceștia. Acest lucru trebuie să facă referire la activitățile lui din perioade recente sau mai îndepărtate, la percepția lui despre lumea înconjurătoare
Primul pas către apropierea de lumea magică a poveștilor în copilăria mică poate fi împărtășirea poveștii prin interacțiune și conversație, modalități prin care copilul învață să aibă întrebări în legătură cu povești de familie și să spună povești legate de propria experiență.
Poveștile sunt importante la toate vârstele, începând de la bebeluși și apoi perioada antepreșcolară. Ei reacționează la expresiile faciale ale părinților, aud, învață sunete, apoi cuvinte și răspund la emoțiile părinților când aud istorisiri, povești din mediul familiar acestora.
În etapa preșcolară, poveștile influențează masiv dezvoltarea limbajului. Din istorisirile părinților și din grădiniță, își însușesc un vocabular nou, diferit de conversațiile zilnice pe care le poartă în familie sau cu co-vârstnicii. În stadiul școlarității mici, copiii învață să citească și, din acest motiv, părinții nu le mai citesc așa mult. Însă și acum, cititul de către o altă persoană are beneficiu prin faptul că aud povești mai complicate decât pot citi ei singuri, iar atenția este focusată pe vocabular și înțelegerea mesajului. Acum este vârsta „poveștilor de familie”, când propria copilărie este raportată la cea a membrilor familiei.
După vârsta de 9 ani, copiii devin mai rapizi, mai curioși și se desprind de lumea basmelor, a personajelor fantastice și vor să afle povești reale, întâmplări de la anumite evenimente, amintiri din vacanțe și întâmplări din trecut. În acest stadiu, poveștile contribuie la îmbogățirea conceptului de sine, la autocunoaștere, la înțelegerea și verbalizarea emoțiilor, la simțul apartenenței. Poveștile cu mesaje morale au impact foarte mare în modelarea comportamentului și a atitudinii față de mediu și față de societate. Indiferent de tipul poveștii, faptul că binele învinge răul, că există un happy-end, îi dă copilului sentimentul de siguranță și de încredere.
Cu elevii din acest segment de vârstă am creat „Cartea familiei”, prilej cu care fiecare și-a realizat propria carte în care a inserat file pe care a scris mici întâmplări, povestioare din viața membrilor familiei- părinți, frați, bunici, veri, etc. În acest mod, copiii au șansa să-i intervieveze pe aceștia despre experiențele lor, iar apoi pe baza informațiilor să își creeze propriile cărți. Copiii vor să știe și să istorisească ce se întâmplă în mediul familial și să fie recunoscuți ca părți importante ale acestuia.
În urma fiecărui eveniment extrașcolar pe care l-am organizat cu elevii, am folosit tehnica construirii poveștilor împreună. Astfel, așezați în formație ce cerc, povestim pe rând despre un eveniment la care am participat. Că este o excursie, un spectacol de teatru, un târg de mărțișoare, un proiect în comunitate, construim împreună povestea, istorisind faptele, impresiile trăite, astfel că pe lângă faptul că se consolidează informațiile, se aude vocea fiecăruia, voce cu care se conectează la grup și la experiența trăită împreună, percepută de fiecare în modul său.
În cartea „Spune-mi o poveste, te rooog!”, mesajul autoarei Elaine Reese este că „poveștile sunt vitale pentru dezvoltarea copiilor, fie pentru echilibrul lor emoțional, de bogăția limbii, de capacitatea de adaptare sau de sentimentul de apartenență.” Că suntem dascăli sau părinți, este important să le citim copiilor, să le dezvoltăm plăcerea de a citi o carte sau de a istorisi povești împreună.