Rolul metodelor interactive de grup în cadrul domeniului Limbă și comunicare

În instruirea interactivă, relaţia didactică este una cvadridimensională, dată de: profesor, elev, colegi şi conţinuturi curriculare. Abordarea şi practicile educaţionale specifice se construiesc ca urmare a analizei relaţiei dintre cei patru poli prezentaţi. Există aşadar patru variabile care dau specificitate instruirii interactive: variabile referitoare la conţinuturile învăţării; variabile referitoare la profesor; variabile referitoare la elev; variabile referitoare la colegii cu care elevul interacţionează.

Principalele elemente care susţin şi dinamizează relaţia didactică, în instruirea interactivă, sunt:

  • intenţia profesorului de a realiza o activitate didactică activizantă, prin formularea de obiective operaţionale care vizează un anumit conţinut curricular;
  • comunicarea obiectivelor operaţionale elevilor în scopul motivării acestora şi a implicării lor active şi interactive în instruire;
  • existenţa unor roluri şi sarcini asumate atât de către profesor cât şi de către elevi;
  • acceptarea regulilor de desfăşurare a activităţii interactive care se stabilesc atât pentru profesor cât şi pentru elevi;
  • oferirea şi obţinerea promptă a feedbackului formativ şi sumativ precum şi realizarea evaluării continue, formative şi formatoare;
  • tactul pedagogic şi competenţele profesionale şi personale ale dascălului;
  • interesul şi motivaţia elevilor pentru învăţare;
  • elemente neprevăzute care pot avea efecte pozitive asupra derulării relaţiei didactice.

Demersurile educative care au la bază o instruire interactivă, trebuie să aibă în vedere anumite modele care reliefează importanţa conceperii unor „sisteme de învăţare activă şi interactivă, în funcţie de imperativele unei instruiri şi formări interactive şi diferenţiate ale elevilor”. În acest sens, se vor avea în vedere:

  • luarea în considerare a resurselor şi caracteristicilor psihologice ale subiecţilor;
  • luarea în considerare a grupelor de nivel existente în clasă;
  • individualizarea şi relativizarea obiectivelor educaţionale;
  • integrarea tehnicilor intelectuale moderne în sistemele de învăţare, utilizarea strategiilor didactice ca sisteme didactice deschise;
  • necesitatea realizării feedbackului formativ şi a evaluării formative şi formatoare;
  • necesitatea realizării feedbackului sumativ, a evaluării sumative, precum şi autoevaluările sumative atât de către profesori cât şi de către elevi.

Utilizarea metodelor interactive de în activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ, având un caracter activ -participativ şi o reală valoare activ-formativă asupra personalităţii copilului.

Metodele interactive de grup dezvoltă inteligenţele multiple, capacităţi specifice inteligenţei lingvistice (ce implică sensibilitatea de a vorbi şi de a scrie; include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic şi pentru a-şi aminti informaţiile), inteligenţa interpersonală (capacitatea de a înţelege intenţiile, motivaţiile, dorinţele celorlalţi, creând oportunităţi în munca colectivă), stimulează şi dezvoltă capacităţi cognitive complexe (gândirea divergentă, gândirea critică, gândirea laterală-capacitatea de a privi şi a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii).

Cu o dirijare adecvată, învăţarea prin cooperare are ca efect şi „educarea stăpânirii de sine şi a unui comportament tolerant faţă de opiniile celorlalţi, înfrângerea subiectivismului şi acceptarea gândirii colective”. Metodele de grup interactive utilizate în activităţi specifice preşcolarilor „vizează și asigură antrenarea și activizarea structurilor cognitive, operatorii și afective… în direcția utilizării potențialului sau psihic, fizic și afectiv”.

Instruirea activă nu este o accepţiune nouă, ea a fost prezentă cu diferite nuanţări în gândirea şi practica pedagogică de la clasici până la modernişti. Astfel, se poate observa că „în elaborările teoretice din domeniul educaţiei, fundamentarea necesităţii şi importanţei activizării subiecţilor educaţiei a început să fie nelipsită şi chiar prioritară, valorizându-se ideea că anumite cunoştinţe nu sunt formative prin ele însele, ci prin procesul parcurs pentru a se ajunge la ele, prin structurile cognitive/intelectuale, acţionale, afective, motivaţionale, voliţionale, etc., pe care le dezvoltă.

Bibliografie:
Boca Miron ,E, 2008.-Documentar metodic pentru activităţile de educare a limbajului la preşcolari, Ed.V&Integral, Bucureşti.
Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M., 2002, Metode interactive de grup – ghid metodic – 60 de metode şi 200 de aplicaţii practice pentru învăţământul preşcolar, Craiova: Editura Arves;
*** 2009, Curriculum pentru învăţământul preşcolar, Bucureşti: Editura Didactica Publishing House.
Bocoș, M.-D., 2013, Instruirea interactivă:repere axiologice şi metodologice, Iași: Editura Polirom;
Tătaru, L., Glava, A., Chiş, O. (coord), 2014, Piramida cunoaşterii. Repere metodice în aplicarea curriculumului preşcolar, Pitești, Editura Diamant;
Oprea, C.L., 2008, Strategii didactice interactive, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.

Accesări: 198

Articole asemănătoare