EDICT

Jucăria poate fi definită din mai multe perspective, ȋn definitiv ea fiind un obiect fundamental ȋn dezvoltarea generală a copilului şi liantul acestuia cu ceilalți, un mijloc de găsire a unui teritoriu comun de acțiune ȋn cadrul grupului de copii, dar şi un instantaneu al unei epoci.

– În Dicționarul Explicativ jucăria este „obiect cu care se joacă copiii.
– Din perspectivă psihologică, jucăria este un obiect care produce plăcere și satisfacție prin intermediul simțurilor și poate fi folosită pentru a atinge anumite obiective psihologice (relaxarea, distracția sau terapia).
– Din punct de vedere antropologic, jucăria este un obiect care face parte din cultura și tradițiile unui grup sau a unei societăți și care este utilizat în activități de joacă, pentru a dezvolta abilitățile și relațiile sociale.
– Din perspectivă pedagogică, o jucărie este un instrument educațional care poate fi folosit pentru a sprijini dezvoltarea inteligenței copiilor, cum ar fi: inteligența emoțională, socială, cognitivă și fizică.

Jucăriile au existat de-a lungul întregii istorii umane și s-au dezvoltat în diferite moduri, în funcție de cultura și tehnologia fiecărei perioade istorice:

• Jucăriile din perioada preistorică sunt sculpturi simple din piatră, os sau lemn. În perioada antică, jucăriile erau în general simple și făcute din materiale naturale: păpuși din lut sau animale din lemn.
• Jucăriile medievale erau, de asemenea, simple și făcute din materiale naturale, cum ar fi animale din lemn sau obiecte de joc precum zarurile și cărțile.
• Jucăriile renascentiste erau adesea făcute din metale prețioase, cum ar fi argintul sau aurul şi erau accesibile clasei nobiliare.
• Revoluția industrială aduce jucării mai accesibile și mai variate. Apar jucăriile mecanice, precum mașinuțele de jucărie și păpușile care puteau vorbi. În această perioadă, s-au popularizat și jocurile de masă, cum ar fi șahul sau jocul de Monopoly.
• Jucăriile moderne au devenit tot mai sofisticate, tehnologia permițând dezvoltarea de jucării electronice și digitale, precum consolele de jocuri video și roboții de jucărie. De asemenea, au apărut și jucăriile educative, care sunt concepute pentru a ajuta copiii să învețe lucruri noi și să le dezvolte abilitățile.

Mai mult, jucăria a evoluat odată cu dezvoltarea diferitelor teorii ale educației, specializându-se foarte mult. De la J. Piaget la Erik Erikson, jucăria a dobândit noi semnificații. Ea creează oportunități pentru copii de a-și dezvolta abilitățile sociale și emoționale și de a-și însuși valorile și normele societății în care trăiesc. De la Friedrich Fröbel la Maria Montessori, jucăria, confecţionată din materiale naturale, devine tot mai complexă.

Iată câteva tipuri de jucării prezente în educația Montessori:

• Jucării senzoriale: aceste jucării sunt proiectate pentru a stimula simțurile copiilor și pentru a le dezvolta abilitățile senzoriale. Acestea includ jucării cu diverse texturi, jucării pentru apucat, jucării ce presupun mișcare și jucării pentru  învățarea culorilor.
• Jucării pentru dezvoltarea motorie fină: aceste jucării sunt proiectate pentru a ajuta copiii să-și dezvolte abilitățile motorii fine, cum ar fi apucarea, ținerea și manipularea obiectelor. Aceste jucării includ cuburi pentru construcții, puzzle-uri și jocuri de îmbinare.
• Jucării pentru dezvoltarea logicii şi abilităților matematice: recunoașterea numerelor, adunarea și scăderea. Aceste jucării includ cuburi cu numere și operații, jetoane și puzzle-uri.
• Jucării pentru dezvoltarea limbajului: aceste jucării sunt proiectate pentru a ajuta copiii să-și dezvolte abilitățile de limbaj, cum ar fi recunoașterea literelor, sunetelor și cuvintelor. Aceste jucării includ: jetoane, puzzle-uri cu litere și imagini, jocuri de asociere și cărți de povești.
• Jucării pentru dezvoltarea abilităților sociale: proiectate pentru a ajuta copiii să-și dezvolte abilitățile sociale și emoționale, cum ar fi comunicarea, empatia și înțelegerea. Ele includ jocuri de rol, jucării pentru construcții în echipă și jocuri de colaborare.

Rolul educativ al jucăriei se concretizează în:

• exersarea organelor de simț,
• antrenarea musculaturii fine sau grosiere, prin exersarea mișcărilor de diverse tipuri,
• dezvoltarea gândirii și a operațiilor pre-matematice precum: gruparea, serierea, clasificarea,
• dezvoltarea limbajului și a comunicării orale și scrise,
• dezvoltarea relațiilor cauzale și spațiale dintre obiecte.

O posibilă clasificare a jucăriilor, exprimată în studiile de specialitate, ar fi următoarea:

• jucării care dezvoltă motricitatea precum: mingile, baloanele, cercurile, popicele etc. Acestea dezvoltă motricitatea fină, adică musculatura mică a mâinilor, dar și motricitatea globală, adică folosirea întregului corp (târârea, cățărarea, săritura, mersul, alergatul).
• jucării care dezvoltă creativitatea și imaginația: creioanele de colorat, plastilină, acuarele, instrumentele muzicale, jocuri de construcție, jocuri-puzzle.
• jucării care dezvoltă capacitățile senzoriale și intelectuale: jocurile de asamblare, jocurile de Lotto sau Domino, jocurile de ordonare cu jetoane, jocuri de construcție.
• jucării care dezvoltă afectivitatea: păpuși, figurine, animale de pluș etc.
• jucării care dezvoltă imitația: casa păpușilor, mașinile, costume ce încurajează jocul “de-a doctorul”,” de-a magazinul, de-a școala, de- a grădinița etc.

Jocul este o experiență universală, naturală, specifică perioadei copilăriei. El este atât o formă de activitate individuală cât şi una de grup şi încurajează nu numai o explorare a mediului înconjurător ci și o sondare a propriei persoane, intermediind procesul de intercunoaștere, de autocunoaștere a propriilor forțe și limitări, deoarece „copilul caută ȋn joc o încercare capabilă de a-i permite să-și afirme Eul său.” (1, p. 33) Totodată, jocul este un proces interdisciplinar și încurajează toate tipurile de inteligență: lingvistică, logico-matematică, spațială, corporal- kinestezică, personală și socială, muzicală.

Claparède a definit jocul ca fiind o activitate liberă și spontană, desfășurată de obicei într-un mediu plăcut, care nu este obligatorie și care se referă, de obicei, la o activitate imitativă sau de creație. După Claparède, printre funcțiile jocului se numără:

• Funcția educativă: jocul poate fi utilizat ca un mijloc de a învăța copiii lucruri noi. Copiii pot învăța despre lumea înconjurătoare prin intermediul jocului, cum ar fi cum să comunice cu ceilalți copii.
• Funcția recreativă: jocul poate fi folosit pentru a oferi copiilor o pauză de la activitățile academice sau de la alte sarcini obositoare, poate fi o modalitate de a se distra și de a-și petrece timpul liber.
• Funcția socială: jocul poate fi folosit pentru a dezvolta abilitățile sociale și de comunicare ale copiilor. Prin joc, aceștia învăța să coopereze, să negocieze și să își dezvolte empatia.
• Funcția terapeutică: jocul poate fi folosit pentru a ajuta copiii să își depășească problemele emoționale sau psihologice, o modalitate de detensionare și de relaxare.

Jocul se poate desfășura cu ajutorul jucăriilor sau în absența acestora, dar prezența lor în acțiunile copiilor aduce o multitudine de beneficii ȋn procesul de achiziție a unor cunoștințe și de dezvoltare a unor aptitudini.

Noul curriculum pune accent pe jocul liber sau pe jocul ales de copii în centrele de activitate, iar rolul educatoarei în joc devine acela de observator (cu ce se joacă copilul, ce jocuri şi parteneri selectează). Uneori, educatoarea poate să sugereze tema de joc, poate da indicații de complicare a jocului, se poate transpune într-un personaj pentru a se integra în joc, sau poate să încurajeze cooperarea între copii și socializarea acestora.

În grădiniță, jocul capătă și un aspect didactic, având o  structură formativă, iar jucăria devine mijloc de învățământ, ajutând la atingerea unor obiective operaționale şi la formarea unor competențe, la exersarea unor abilități şi la facilitarea coeziunii grupului. Jocurile distractive din cadrul jocurilor şi activităților liber-alese, realizate cu întregul efectiv al clasei, detensionează atmosfera și anulează diferențele dintre micro-grupurile de preșcolari, facilitând coeziunea şi îmbrățișarea diversității.

Totodată, educatoarea trebuie să selecteze jucăriile nu numai după competențele pe care urmărește să le formeze, dar trebuie să ţină seama şi de factorii ergonomici şi de particularitățile de vârstă ale preșcolarilor. Astfel, jucăriile din grădiniță trebuie să treacă testul timpului, să fie durabile, divers colorate, din materiale care să nu pună ȋn pericol siguranța fizică a copiilor şi care să le acorde libertatea de experimentare şi exprimare.

În concluzie, jucăria ȋn grădiniță capătă funcții specializate pentru fiecare din activitățile ȋn care este implicată şi devine resursă materială importantă pentru cadrul didactic şi pentru proiectarea activităților didactice, selectarea atentă a acestora, alături de celelalte materiale didactice, conducând la succesul desfășurării procesului instructiv-educativ.

Bibliografie

1. É. CLAPARÈDE, Psihologia copilului şi pedagogie experimentală, E.D.P., București,1975
2. J. CHATEAU,  Copilul şi jocul. Rolul pedagogic al jocului, E.D.P. București, 1976
3. Fröbel, Pedagogics of the kindergarten (or his ideas concerning the play and the playthings of the child),  D. Appleton and Co., New York, 1909
4. K, GROOSE, The play of man, D. Appleton and Co.,New York, 1912
5. M. MONTESSORI, Descoperirea copilului, E.D.P., București, 1977
6. N. CARABET, Rolul jucăriei și jocului în dezvoltarea holistică a copilului, ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/59-70_2.pdf