Respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale în predarea disciplinelor tehnologice

Firea omenească îşi are un mers firesc care trebuie cunoscut şi respectat. Se ştie că trecerea la structuri cognitive superioare se face sub impulsul exersării şi învăţării. Realul este asimilat prin intermediul structurilor de cunoaştere deja existente care, la rândul lor, suportă o acomodare permanentă în raport cu datele noi, interiorizate de subiect. Învăţarea se va face în raport cu „zona proximei dezvoltări”, în sensul că se va da elevului maximum din ceea ce el poate să asimileze la un moment dat şi care îi permite dezvoltarea psihică în perspectivă (1).

Asta nu înseamnă că nu se acceptă anumite condiţionări. Tot ce se dă elevilor va fi dimensionat în raport cu psihicul lor: conţinuturile ideatice vor fi relativizate la vârste şi persoane, relaţia dintre profesor şi elev va fi reglată permanent în funcţie de permisivitatea situaţiilor psihologice.

Este bine să pornim instruirea şi educaţia în domeniul disciplinelor tehnologice de la datele educatului, de la natura sa interioară şi să nu depăşim limitele pe care le permit vârsta şi caracteristicile individuale.

Se cunoaşte că inteligenţa este premisă şi rezultat al învăţării, că ea se formează şi se dezvoltă stadial datorită schimburilor permanente în mediul socio-cultural, prin procesul de asimilare-acomodare. Pentru organizarea eficientă a învăţării este necesară cunoaşterea trăsăturilor esenţiale ale structurii şi funcţionalităţii inteligenţei în fiecare stadiu psihogenetic, cunoaşterea posibilităţii grăbirii trecerii dintr-un stadiu în altul cu ajutorul unor strategii adecvate şi cunoaşterea faptului că modificarea structurilor mintale ale copilăriei necesită un timp optim şi antrenament cognitiv fundamentat psihopedagogic.

Există diferenţieri în privinţa învăţării în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale. În stadiul operaţiilor concrete (6-11/12 ani), la disciplina Educație Tehnologică, este specifică învăţarea prin acţiuni concrete, prin manipularea obiectelor, operaţiile mintale fiind sprijinite pe operarea cu reprezentări, iar în stadiul operaţiilor formale, logico-matematice (după 12 ani) este specifică învăţarea prin problematizare, pe căi euristice etc. J. Bruner (1970) afirmă că „nu trebuie să aşteptăm pasivi mo¬mentul apariţiei capacităţilor de asimilare a unor cunoştinţe, ci acest moment trebuie provocat, creat… orice temă poate fi predată efectiv într-o formă intelectuală corectă, oricărui copil, la orice vârstă”, dar precizează că aceste teme pot fi prezentate, fie prin mijloace verbale, fie prin imagini, fie prin mijloace obiectuale.

Înfăptuirea obiectivelor educaţiei intelectuale presupune crearea unor condiţii materiale, laboratoare și cabinete de specialiate, a unei ambianţe şi a unui regim de lucru, care să asigure şanse sporite de reuşită unei activităţi care angajează segmente „la vârf” ale organismului celor care învaţă.

Igiena muncii intelectuale este un alt aspect foarte important în momentul în care se alege ca ora să se desfășoare în laboratorul de protecția mediului, atelierul de mecanică, construcții sau electronică. Se urmăreşte păstrarea sănătăţii fizice şi psihice a elevilor, educarea lor astfel încât să-şi apere ei înşişi sănătatea fizică şi mintală. Atunci când vorbim despre igiena muncii intelectuale se au în vedere doi indicatori de bază: spaţiul în care elevi desfăşoară activitatea intelectuală, precum şi timpul în care are loc aceasta.

Randamentul activităţii intelectuale depinde în foarte mare măsură de perioadele de timp în care aceasta are loc. Este vorba de un regim de activitate echilibrat, atât la nivelul unei zile întregi, cât şi la cel al orarului şcolar zilnic ce se întocmeşte pentru o săptămână întreagă.

Iată, pe scurt, câteva cerinţe de care trebuie să se ţină seama în alcătuirea acestor programe:
activitatea şcolară zilnică a claselor primare să fie stabilită în programul zilnic al şcolii înainte de amiază, când capacitatea de efort intelectual a elevilor este mai mare; aşezarea programului şcolar în perioada amiezii sau după amiază este improprie unei solicitări intelectuale pe o durată de patru ore pentru şcolarii din clasele primare; orarul săptămânal pentru cele cinci zile lucrătoare trebuie astfel conceput încât, în funcţie de numărul de ore pe săptămână stabilit pentru fiecare clasă, disciplinele care solicită un effort intelectual mai mare să fie aşezate în zilele din interiorul săptămânii; în zilele de început şi de sfârşit ale săptămânii să fie introduse discipline care solicită un efort intelectual mai mic;

Orarul zilnic al fiecărei clase trebuie să ţină seama de „curba de efort” a elevilor. În primele ore de curs se trec discipline, pe cât posibil atractive şi interesante pentru elevi, dar care solicită un efort mintal mai mic şi care îi introduc, treptat, într-un ritm mai susţinut de activitate intelectuală, la care vor fi supuşi în orele de mijloc ale programului zilnic. Ultima oră de curs va fi dedicată unor discipline atractive, relaxante, care permit realizarea unei odihne active, după efortul depus în ziua respectivă; atât în timpul zilei de curs, cât şi în cadrul fiecărei lecţii vor fi introduse, la preşcolari şi la şcolarii mici, şi activităţi relaxante, inclusiv sub forma unor jocuri (eventual didactice), care vor asigura alternarea activităţii de învăţare cu cea de joc, fără a prejudicial unitatea fiecărei lecţii, precum şi continuitatea firească şi necesară între activitatea intelectuală şi cea de joc, de divertisment, mai ales că şi aceasta din urmă presupune, deseori şi un real efort intelectual din partea elevilor.

Printr-o riguroasă igienă a activităţii intelectuale la nivelul claselor liceale, se asigură angajarea susţinută a efortului mintal al elevilor, prevenindu-se oboseala prematură şi supraîncărcarea lor.

Respectarea particularităţilor individuale este în consens cu cerinţele unui învăţământ modern şi democratic. Fiecare copil are o individualitate irepetabilă care pretinde o abordare individualizată. Procesele psihice individuale, precum percepţia, gândirea, limbajul, inteligenţa, memoria, afectivitatea formează un ansamblu care diferă de la individ la individ (2).

Profesorul are obligaţia de a ţine cont şi a valorifica în mod diferenţiat aceste calităţi psihice individuale, prin tratare diferenţiată (acţiuni individualizate ce se desfăşoară pe fondul activităţilor frontale; activităţi individualizate în afara lecţiei; activităţi pe grupe de nivel; activităţi în clase speciale; activităţi la cursuri opţionale).

Bibliografie:
1. Cucoş, C., (1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.
2. Dulamă, Maria Eliza, (2000), Strategii didactice, Editura Clusium, Cluj-Napoca.
3. Ionescu, M., (2000), Demersuri creative în predare şi învăţare, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Accesări: 206

Articole asemănătoare