Rolul și importanța științelor în ceea ce privește modelarea și transformarea societății (societăților) este evident și, totodată, de netăgăduit. Descoperirile științifice și-au amprenta de-a lungul timpului nu doar asupra gradului de confort cât și asupra modului în care indivizii acționează, relaționează, asupra modului concret în care se desfășoară viața cotidiană. Când facem referire la științe ne referim nu doar la științele exacte (matematică, fizică, chimie, etc.) sau la științele naturii (biologie, geologie, etc.) cât și la științele socio-umane (sau umaniste). Pornim de la premisa că o societate dată este asemenea unui organism viu, în evoluție și continuă schimbare. Pornim de la această premisă nu doar din perspectivă sociologică, referindu-ne aici la evoluția societăților, așa cum este explicată de Auguste Comte prin legea celor trei stadii sau de Karl Marx, Herbert Spencer și Max Weber, cei care întemeiază sociologia ca știință și caută explicații pentru modul de funcționare a societăților.
Luăm ca punct de reper și alternativele (mai înaintate cronologic) oferite de filosofii din Grecia Antică. Ne referim cu precădere la Aristotel și reprezentarea statului din perspectiva acestuia. Statul este considerat anterior individului, căci „întregul trebuie să existe înaintea părții” ((Aristotel, Politica, Ed. Iri, București, 2001, p. 37), în plus: „Deși fiecare «ins» separat nu este autarhic, totuși el este asemenea părților față de întreg; iar cel incapabil să existe într-o comunitate, sau care nu are nevoie s-o facă din cauza autarhiei sale, nu este o parte a cetății, ci este o fiară sau un zeu.” (Aristotel, Politica, Ed. Iri, București, 2001, p. 39).
Dincolo de relația dintre individ-societate(stat) , relația dintre știință și modul de funcționare a unei societăți, per ansamblul ei, considerăm că este nu doar evidentă ci și un fapt determinant, hotărâtor și un raport care trebuie luat în considerare, de fiecare dată când analizăm modurile de funcționare ale unei societăți.
Din perspectiva istorică a dezvoltării societăților se poate remarca cum revoluțiile tehnice/ industriale (precedate de diferite descoperiri științifice) au determinat re-configurarea în profunzime a modului acestora de funcționare. În paralel, acestea și-au pus amprenta și asupra indivizilor umani, asupra „lumii subiective”, vieții private a acestuia, spațiului intim, dar și asupra modului în care acesta a fost „nevoit” să se adapteze la schimbările înconjurătoare survenite. Exemplele în acest sens sunt nenumărate: de la revoluția industrială, apariția electricității, mașinilor, aparatelor de zbor, computerelor până la apariția primului robot capabil de a comunica independent cu oamenii sau la tehnica medicală folosită în prezent pentru diferitele intervenții chirurgicale, etc. Descoperirile științifice au modelează societatea în sensul că produc schimbări de paradigmă. O nouă paradigmă presupune o nouă/noi reconfigurări ale tuturor aspectelor din societate. Schimbările implicate se referă la relațiile interumane, la modul de comunicare, la sistemele economice și circuitele financiare, la modul de funcționare și organizare a societății, la capacitățile de adaptare ale indivizilor la noua paradigmă.
Modul rapid în care s-a dezvoltat știința în ultimul secol, descoperirile și noile produse tehnice folosite în societate, din ce în ce mai rapid, implică automat o necesitate tot mai profundă a indivizilor de a se adapta la aceste noi modalități de „existență” în cotidianitate și traiul zilnic.
Impactul asupra modului în care funcționează societatea, în urma noilor descoperiri și tehnologizării masive a societății se reflectă cel mai puternic asupra modului în care individul, ca membru al societății, este „nevoit” să se reconfigureze pe sine – în sensul de a continua să funcționeze într-un mod adecvat în societatea respectivă. Nevoia de specializare tot mai mare a tot mai multor domenii de activitate implică un efort tot mai mare din partea indivizilor de aprofundare a studiilor. Toate acestea pe fondul unor schimbări tot mai rapide și mai puternice referitoare la modul de funcționare a societății. Un exemplu concret în acest sens îl putem da în ceea ce privește nevoia societății umane de a folosi tot mai mult surse alternative de energie. Noile modalități de folosire a unor surse alternative de energie implică folosirea de panouri solare (panouri fotovoltaice), eoliene, structuri pentru obținerea energiei geotermale, etc. Aplicarea și folosirea acestor resurse implică atât folosirea unei resurse umane specializate, cât și (pe termen scurt și lung) modificări ale sistemului de funcționare social. Energia eoliană implică alte costuri, este mult mai puțin poluantă, de asemenea, costurile folosirii sunt mult mai mici. Impactul și ramificațiile asupra tot ce înseamnă societate sunt evidente.
În același timp, tehnologizarea societății implică și necesitatea unei „contrabalansări” în sensul de atragere a atenției asupra conceptului de „umanitate” și tot ceea ce implică acesta în ceea ce privește indivizii umani.
Nevoia de reflexie asupra propriilor trăiri, emoții, conținut psihologic, valorile și principiile după care o persoană se ghidează în viață sunt tot mai mult supuse unor provocări inerente datorate schimbărilor la nivel global. Rolul științelor umaniste devine astfel tot mai evident, ca și necesitatea de a lua în considerare impactul pe care îl au asupra modelării personalității umane și capacităților sale de a problematiza, de a gestiona conflicte și situațiile noi, insolite, provocările vieții cotidiene și a noilor schimbări paradigmatice.