Rehuman Design

De la  Galaxia  Gutenberg  la  Al Treilea Val, de la „Maşina newtoniană” la „Noua fizică”, omenirea a făcut un salt spectaculos. Supratehnologizarea a ajuns la un prag fără precedent. Pe Săgeata Istoriei, prin intermediul Biotehnologiei  și a Inteligenței Artificiale,  Homo Sapiens se pregătește să facă saltul înspre  Homo Deus, cum spune Yuval Noah Harari.

„Transdisciplinaritatea este o tentativă de a regăsi un echilibru între cunoaştere şi fiinţă.” – Basarab  Nicolescu

Ianuarie 2020

Gândirea mecanicistă a secolului al XVIII-ea, prelungită în ideologia scientistă care a dominat vreme de două secole, a provocat  moartea Omului interior, moartea Naturii şi divorţul minţii de suflet. Excesul de raționalitate a ucis chiar esența ființei, dimensiunea metafizică, spirituală, emoțională, deschiderea spre zona subtilă a celor nevăzute. Omul a uitat că este o ființă multidimensională, că este, deopotrivă,  Și Rațiune Și  Emoție, Și Intelect  Și Suflet,  că odinioară era consubstanţial  cu marea fiinţă a Lumii.

În zorii sec. 21, Homo Sapiens depășește limitele biologicului, începe să anuleze legile selecției naturale, înlocuindu-le cu legile proiectării inteligente.  Se reinventează,  având şansa accederii la un nou hypostasis,  numit de specialiști Postuman.
Este  oare…moral?
Se mai păstrează, astfel, esența umană?  Care este, în acest context, sensul vieții?

11 Martie 2020

Dar, deodată, ceasornicul omenirii își încetinește bătăile, mai întâi în Wuhan, apoi în Europa și, mai apoi, pe toate continentele. Pe data de 11 martie 2020, prin anunțul făcut de Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, s-a decretat oficial pandemia de COVID-19. Peste Pământ s-a așternut o tăcere adâncă, gravă, potențată de anxietate, mefianță, incertitudine, teamă.

Homo Sapiens  constată, uimit,  contrariat,  că  nu deține controlul absolut, în ciuda tehnologiei performante de care dispune, că  supradimensionarea , egolatrismul și autosuficiența au  fost doar  amăgiri, false oglinzi, că ritmul haotic în care și-a dus viața l-a îndepărtat de esența Naturii și l-a făcut neputincios în fața unei particule submicroscopice, la intersecția dintre viu și neviu,  capabilă să oprească dinamica unei planete, să curme zeci de mii de vieți, să provoace o schimbare de pattern al omenirii, să schimbe regulile alterității. COVID-19 ne obligă să regândim concepte precum aculturația, enculturația, alteritatea, toleranța, relianța, conectivitatea, empatia, reziliența ș.a. Și, mai cu seamă, ne forțează să găsim un nou temei existențial, epistemologic, o nouă paradigmă.

Martie – Mai 2020, Carantină

În tăcerea asurzitoare care s-a așternut pe Pământ, în primele momente, omul, terifiat de inamicul invizibil, care poate lovi  aleatoriu, devastator,  și-a reactualizat o altă constantă, înscrisă și ea în filigranul ființei, Teroarea cerului, resimțită ca entropie.

De ce resimte Teroarea Cerului ? Pentru că, în raport cu Cerul,  ființa trăiește cel mai acut  starea de incertitudine și incompletitudine.  Cerul nu poate fi devoalat nici pe cale magică, mitică, mistică; nu se lasă formalizat în integralitatea lui nici prin instrumentele tehno-științei.

În aceste momente, se reiterează, cumva,  starea pe care a resimțit-o odinioară  omul-martor la dezmărginirea Universului, prin teoriile lui Nicolaus Copernic și Galileo Galilei care postulau  heliocentrismul. Și acum, ca și atunci, omul  are, dintr-o  dată,  revelația fragilităţii  şi a nimicniciei sale în raport cu spațiu-timp, cu Cerul. Pandemia reactualizează brutal tulburătoarea interogație a lui Blaise Pascal: „Pentru că, în sfârşit, ce este omul în natură?”  și îi validează răspunsul: „Un neant în faţa infinitului, un tot în faţa neantului, un centru între nimic şi totul”,  ființă medie între infinit și infinitezimal. Surprins de ceea ce i se întâmplă, în recluziunea impusă,  răvășitoare, omul cuantic experimentează, într-o atmosferă parcă suprarealistă, distopică, Strigătul  expresionistului  Edvard Munch,  dezvăluind, în ecorșeu, imaginea omului modern al secolului 21, temător şi alienat, inadaptat, strivit de angoasele unei existenţe convulsionate, captiv nu doar în limitele trupului, dar şi  într-o lume  în evoluţie dinamică şi agresivă, resimțind, acut, acel „mysterium tremendum” , despre care vorbeşte Rudolf Otto.

În perioada impusă de distanțare socială, de ”ieșire” din zona de confort (paradoxal, asociat cu bezmetica alergătură în labirintul pragmaticului),  cu toții am trăit sentimentul dilatării timpului, dar, mai cu seamă, ne-am văzut obligați  să ne întâlnim cu noi înșine, în introspecție, în autoanaliză, în explorarea propriei identități. Carantina ne-a  impus să exersăm ,,alteritatea 0 ”, conceptualizată de  Wilhelm von Humboldt. Limitând reflectarea în ”ceilalți” (societatea) și în ”alții” (,,alter-ego”-uri), căutăm înțelegere, acceptare și validare în noi înșine. Încercăm să  redescoperim  în lăuntrul nostru  potențialul infinit de uimire, de spontaneitate, de creativitate , despre care nu mai știm multe, astfel încât carantina a devenit (sau ar fi putut să devină)  un moment de grație, de autocalibrare.

Așadar, perioada aceasta de recluziune  poate fi înțeleasă ca un ,,exil interior”,  o experienţă  in vivo, mântuire şi convertire, re-naştere la suflul vieţii, drum al eliberării şi al libertăţii, Purgatoriu, drum de accedere la unitatea cunoaşterii.  Singurătatea şi tăcerea în care se oficiază exilul interior devin circumstanţe  imperative  ale  întemeierii fiinţei, sub semnul eticului autentic și onest. Când  omul  locuieşte (folosim sensul dat de  Heidegger) în armonie şi echilibru cu singurătatea lui, se poate spune că începe să păşească înspre iluminare, înţelegând prin aceasta faptul că omul îşi recunoaşte fractalii, alterităţile şi le transcende, pregătindu-se pentru re-Venirea în Lume, pentru re-Întâlnirea cu Celălalt. În singurătate, omul îşi vede cu adevărat sufletul, îl recunoaşte şi  îl modelează după vrerea lui. Acestea sunt premisele şi finalităţile oricărui exil interior: revelarea sufletului şi salvarea interioară, trăirea în consubstanţialitatea Terţului tainic ascuns. Acolo unde totul este Tot.

Mai / Iunie…  2020 Post-carantină

Ceasornicul omenirii își va relua măsurarea, dar nu în datele vieții de dinainte. Normalitatea de odinioară va deveni doar o amintire a istoriei recente a umanității. Liderii politici ai lumii și  experții atenționează asupra faptului că pandemia va modifica ordinea mondială, cu efecte asupra macroeconomiei, asupra valorilor democratice și a drepturilor omului, dar, mai cu seamă, va genera mutații ontologice. Impactul pandemiei va fi resimțit zeci de ani de acum înainte.

Abordând problema spiritului european într-o Europă globalizată, Paul Valery  atrăgea atenţia că acesta „se clatină între două prăpăstii, căci două sunt pericolele care nu încetează să ameniţe lumea: ordinea şi dezordinea” .  Suntem într-un moment de răscruce: disoluţia lumii vechi, fenomenul globalizării şi tranziţia de la o realitate continuă, liniară, la realitatea discontinuă, neliniară; de la principiile deterministe ale fizicii clasice la cele ale mecanicii cuantice, spre noi pattern-uri epistemologice, cognitive, axiologice.

Am putea transforma această criză sanitară globală într-un moment de ,,singularitate” care să genereze schimbarea,  pentru că, este, înainte de toate, o provocare etică  și  credem că a venit momentul pentru realul salt în cunoaștere și conștiență.

Sau, coborând  din utopie în realitate, am putea continua cursul vieții, fără să fi învățat nimic din lecția pe care Natura și Universul ne-a oferit-o. Brutal. Agresiv.

Trei revoluții importante au modelat cursul istoriei omenirii: Revoluța cognitivă, Revoluția Agrară, Revoluția Industrială / Științifică, iar acum, în secolul 21,  suntem parte din cea de-a patra, Revoluția Tehnologică (4R), fiecare dintre ele constituind  un mare salt în cunoaștere, în evoluție.  Tehnologia  este deja o permanență a secolului 21 și va deveni din ce în ce mai sofisticată. Revoluția digitală ne-a schimbat definitiv viața, iar impactul Inteligenței Artificiale este perturbator. Înțelegerea adaptării reciproce și a interdependenței dintre tehnologie și om ar contribui la depășirea unora dintre miturile despre automatizare. Tehnologia și oamenii nu pot lucra independent, impunându-se colaborarea pentru același scop. Prin urmare, este necesară o abordare coerentă, în care omul și automatizarea sunt concepute holistic, ca un sistem integrat,  implicat în activități comune. Natura este cel mai bun model pe care îl avem pentru un mod de viață durabil și regenerativ. Biomimicry  oferă o cale către soluțiile de care avem nevoie pentru a realiza acest lucru. De aceea, omul trebuie să colaboreze cu Inteligenţa Artificială  pentru a atinge un obiectiv comun, acela de a susține strategiile  dezvoltării durabile, cu scopul expres de a proteja mediul și biodiversitatea, de a salva Planeta Vie, Gaia,  de a oferi o viziune transgresivă asupra lumii.

Nu supralicităm și nici nu îi acordăm exclusivitate, dar credem că o posibilă soluție viabilă a parcurgerii și depășirii crizei generate de COVID-19 ar putea veni dinspre Transdisciplinaritate,  asociată cu Studiul Complexităţii și grefată pe paradigma constructivistă, care să propună o viziune integratoare, deschisă, unitară și holistică asupra lumii.

Revoluţia cuantică şi cea informatică nu servesc la nimic omului, dacă acesta nu săvârşeşte saltul în conştienţă.

2021

Nimic nu e scris încă, putem alege.
La masa joculului  vieţii şi al evoluţiei stau trei jucători: Omul, Natura şi Maşinile – Inteligența Artificială.
Utopie. Antiutopie. Distopie.

 

prof. Georgeta Cozma

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/geta.cozma

Articole asemănătoare