Realizarea educației ecologice prin utilizarea jocului didactic

Educația ecologică a devenit în multe țări o nouă dimensiune a curriculumului, având drept scop inițierea și promovarea unei atitudini responsabile față de mediu. Aceasta vizează diferite laturi ale dezvoltării personalității individului. Obiectivul principal constă în formarea premiselor de înțelegere a efectelor unui comportament necorespunzător asupra mediului și a atitudinii de protejare a mediului.

La preșcolar și școlarul mic este extrem de importantă formarea bazei unei gândiri și atitudini centrate pe promovarea unui mediu natural propice vieții, dezvoltarea spiritului de responsabilitate față de natură. Prin participarea tuturor factorilor educativi: școală, familie, comunitate, mass-media etc. la realizarea acestor intenții, copilul înțelege mai bine efectele pe care le are un comportament necorespunzător asupra mediului.

Pornind de la premisa că ecologia constituie una dintre condițiile supraviețuirii speciei umane, educația ecologică reprezintă calea de a ajunge, prin cunoaștere, la înțelegerea și respectarea naturii, a mediului din care facem parte. Acesta trebuie privit în ansamblul său, ca un întreg. Din păcate însă el este încă studiat monodisciplinar.

Educația ecologică necesită o abordare transdisciplinară. Ea poate fi realizată atât în cadrul școlii cât și în afara acesteia. În cadrul disciplinelor școlare educația ecologică poate fi abordată sub diverse forme, un bun exemplu fiind jocul didactic ecologic.

La nivelul învățământului primar, jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă, participativă, stimulând iniţiativa şi creativitatea elevilor. Jocurile didactice reprezintă o formă de învăţare accesibilă, plăcută şi atractivă, ce corespunde particularităților psihice ale micilor şcolari.

Folosirea jocului în predarea cunoaşterii mediului oferă numeroase avantaje pedagogice, constituie o admirabilă modalitate de a-i determina pe copii să participe activ la lecţie, antrenează copiii timizi (care devin mai volubili, mai activi, mai curajoşi, capătă mai multă încredere în capacităţile lor, mai multă siguranţă şi tenacitate în răspunsuri), dezvoltă spiritul de cooperare, iscusinţa, spiritul de observaţie, ingeniozitatea, inventivitatea și nu în ultimul rând, constituie o tehnică atractivă de exploatare a realităţii.

Activitățile care au stat la baza observațiilor s-au desfășurat la o clasă pregătitoare. Deoarece posibilitatea de realizare a unor activități în aer liber a fost extrem de limitată, am acordat o deosebită atenție acelor tipuri de jocuri a căror desfășurare a fost posibilă în interiorul clasei.
Dacă la început m-am bazat pe cunoștințele acumulate de copii în grădiniță, testările inițiale au dovedit că este necesară o altfel de abordare. De exemplu, copiii știau că peturile sunt din plastic, dar din cauza faptului că în vorbirea curentă se folosește termenul de „sticlă” chiar și pentru peturi, au considerat că este normal ca acestea să „meargă” la coșul destinat strângerii sticlei. Abia în momentul în care le-am arătat o sticlă din… „sticlă” și un pet au făcut o diferență clară între acestea.

În urma acestui fapt, fiecare activitate a avut în introducere o poveste cu imagini și mesaj ecologic, jocul didactic efectuându-se după aceasta.
Abia după acest tip de abordare am constatat progrese în ceea ce privește atitudinea copiilor referitoare la mediu.

Prin jocurile didactice aplicate la clasă, nu am urmărit în mod special cunoștințele acumulate, ci mai degrabă formarea sau stimularea dorinței de participare a copiilor, de implicare cu trup și suflet în orice activitate. Evaluarea finală a dovedit că experimentul aplicat a reușit, copiii nu numai că și-au consolidat cunoștințele despre mediul înconjurător, dar au învățat ce bine este să il protejeze în fiecare zi, prin fiecare acțiune, nu numai la școală sau când sunt văzuți de alții.

 

prof. Dorina Chiriță

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/dorina.chirita

Articole asemănătoare