Odată cu pandemia determinată de Covid 19, epoca online a cuprins și educația digitală și, implicit, desfășurarea activităților educaționale online, indiferent de tipurile de platforme educaționale. Cyberbullyingul a fost o consecință a noii realități, a cărui definiție încă nu este definitiv concretizată, însă presupune bullyingul relizat prin dispozitive mobile sau internet și impune diferențierea față de bullyingul tradițional și formele sale (hărțuire, excludere, trolling, doxing). În ceea ce privește prevalența fenomenului, datele statistice la nivel global și regional indică tendințe crescute în rândul (pre)adolescenților și adulților. Astfel, se impune studierea cyberbullyingului ca problemă de sănătate publică și educațională. Fie că el ia forma hărțuirii verbale, a excluderii sociale online sau a distribuirii de informații false, rămâne un factor nociv în comunicarea online, mai ales în context educațional.
În urma studiilor recente, au fost identificate câteva mecanisme psihologice care determină acest fenomen, care a luat amploare odată cu dezvoltarea comunicării în mediul digital. În acest sens, anonimitatea și distanța digitală favorizează comportamente agresive. Impactul asupra sănătății mentale este extrem de mare, implicând anxietate, depresie, scăderea stimei de sine, risc de izolare socială etc. Totodată, consecințele sociale și educaționale sunt extrem de vizibile și au un impact asupra performanței școlare, a relațiilor interpersonale, dar și aupra integrării sociale. Rolul platformelor digitale s-a dovedit a fi extrem de important: responsabilitatea rețelelor sociale și a mediului online în prevenirea și combaterea fenomenului devine covârșitoare și implică nu doar libertate de exprimare, ci și responsabilitate în comunicarea propriilor observații legate de activitatea individuală sau de cea a persoanelor din jurul nostru (mai ales atunci când nu le cunoaștem!).
În contextul în care un cadru legislativ și etic nu este bine stabilit, iar reglementările existente permit lacune juridice și dileme morale privind libertatea de exprimare, se creează un mediu propice speculațiilor și protecția utilizatorilor devine vulnerabilă. Cea mai sigură cale pare să fie aceea de a stabili anumite strategii de prevenție: educație digitală, campanii de conștientizare, implicarea părinților și a profesorilor. Intervențiile adulților din jur și suportul specializat presupun programe de consiliere, linii de ajutor, psihologi și – nu în ultimul rând – sprijinul comunității. În lipsa acestui sprijin, efectele pot fi cu un impact psihologic și social, cu efecte asupra sănătății mentale (anxietate, depresie, chiar risc suicidar), iar consecințele devin vizibile asupra performanței școlare și asupra relațiilor sociale.
Probabil că cele mai cunoscute exemple de cyberbullying le constituie „Zoom bombing” și hărțuirea în timpul orelor online, care s-au manifestat odată cu începutul desfășurării lecțiilor online. În perioada cursurilor pe platforme precum Zoom sau Google Meet, elevii și studenții au fost uneori victime ale intruziunilor neautorizate („Zoom bombing”). Persoane externe sau chiar colegi au intrat în sesiuni și au postat mesaje ofensatoare, imagini obscene sau au întrerupt lecția cu insulte. Acest tip de comportament a creat anxietate și a afectat procesul educațional, punând presiune pe profesori și pe elevi. Odată creat acest precedent, hărțuirea pe grupurile de WhatsApp și pe rețele sociale a fost o urmare firească. Mutarea comunicării în grupuri online (WhatsApp, Messenger, Facebook) a permis apariția unor cazuri de excludere intenționată a unor elevi din grupuri de clasă. Alți elevi au fost ținta mesajelor jignitoare, meme-urilor sau a distribuirii de fotografii fără consimțământ. Fenomenul a dus adesea la izolare socială și la scăderea stimei de sine, mai ales în rândul (pre)adolescenților.
Cauzele acestui fenomen au fost – cu oarecare efort – identificate: anonimitatea și lipsa de responsabilitate, accesul facil la tehnologie, presiunea grupului și dorința de validare, dar – cu siguranță – și altele. „Like”-urile și distribuirea conținutului ofensator pot fi percepute ca forme de validare socială. Nu sunt deloc de neglijat nici factorii psihologici individuali (frustrarea, lipsa de empatie, dorința de putere etc.), ba chiar agresorii pot fi ei înșiși victime ale bullyingului tradițional și își descarcă furia în mediul digital.
Soluții pentru combaterea cyberbullyingului există, însă ele sunt – uneori – doar la nivel teoretic și își dovedesc funcționalitatea atunci când sunt adecvate situației căreia i se aplică: educația digitală (alfabetizare digitală în școli, astfel că elevii și profesorii învață cum să recunoască și să raporteze comportamentele abuzive), implicarea părinților și a profesorilor prin monitorizarea activității online a copiilor și crearea unui climat de încredere pentru ca victimele să poată vorbi deschis, reglementări și politici clare și – de ce nu? – tehnologie și moderare prin algoritmi de detectare automată a mesajelor abuzive. Campaniile de conștientizare pot fi, de asemenea, o soluție, prin mesaje publice despre efectele cyberbullyingului sau chiar prin implicarea influencerilor și a mass-mediei pentru a transmite exemple pozitive.
Bibliografie
Ciprian Ceobanu, Constantin Cucoș, Olimpius Istrate, Ion-Ovidiu Pânișoară (coord.), Educația digitală, Ed. A II-a reviz. și adăug., Iași, Polirom, 2022.
www.salvaticopiii.ro/sites/ro/files/2023-11/sondaj-doi-din-cinci-copii-sunt-victime-ale-cyberbullying.pdf
politiaromana.ro/files/pages_files/raport_cercetare_Proiect_Cyberex.pdf
romania.ureport.in/story/1576/