Problemele de mediu nu mai reprezintă doar un subiect de discuție sau un exemplu de paratext jurnalistic, deoarece ele s-au inserat în mod decisiv în existența noastră cotidiană, devenind o realitate căreia fiecare dintre noi trebuie să-i facem față. Așadar, pe lângă faptul că citim sau auzim din ce în ce mai des că stratul de ozon se subțiază în mod dramatic, că ghețarii se topesc într-un ritm exagerat de alert (așa cum s-a întâmplat de curând în Groenlanda, unde 40% dintre ghețari au dispărut într-o singură zi) sau că încălzirea globală nu e doar un mit, trăim, în același timp, pe propria piele consecințele negative ale unor fenomene meteorologice extreme, ne îmbolnăvim mai frecvent și mai grav sau ne micșorăm constant, în ciuda confortului sporit, media de viață.
Cu alte cuvinte, degradarea mediului este o problemă cât se poate de reală, vizibilă și omniprezentă, care nu va dispărea de la sine, care ne afectează pe fiecare în parte și, implicit, necesită soluții de rezolvare de la fiecare în parte.
Orice cadru didactic trebuie să privească această chestiune stringentă a zilelor noastre în primul rând din perspectiva dascălului, întrebându-se dacă s-ar putea găsi soluții funcționale din cadrul acestui segment de activitate.
Răspunsul este, în mod evident, afirmativ. Deși nelegat direct de domeniul ecologic, ci doar tangențial, prin specializările conexe, învățământul reprezintă un cadru instituțional privilegiat, pentru că îi dă posibilitatea educatorului să devină un adevărat formator de conștiințe, valori și atitudini existențiale. Așadar, nu există un context mai favorabil pentru realizarea actului de conștientizare a problemelor de mediu, etapă primordială a procesului complex pe care-l presupune soluționarea acestor probleme. Cu cât mai fragedă vârsta de la care copiii sunt direcționați către un comportament responsabil din punct de vedere ecologic, cu atât mai sigură permanentizarea lui. Cu cât mai temeinic și mai explicit sunt familiarizați elevii să-și respecte habitatul, cu atât cresc șansele ca viitoarele generații de adulți să se bucure de un mediu sănătos.
Rămâne însă, mai ales în cadrul învățământului românesc actual, problema hiperspecializării, care nu permite decât unui procent nesemnificativ de cadre didactice să abordeze chestiuni de ecologie, și asta la o vârstă prea mare, la care rezultatele durabile ale unei educații pro-mediu sunt minime.
Dar nu numai în ceea ce privește ecologia, ci pe toate palierele existențiale, dinamica socială actuală este complet diferită față de cea de acum nu multe zeci de ani, făcând ca sistemul educațional tradițional, centrat pe acumularea de informații segregate disciplinar și necorelate cu instantanee de viață reală, să devină inoperant și chiar nefuncțional. Prin urmare, el nu poate produce absolvenți adaptabili și dezvoltați personal, gânditori creativi, cu inițiativă și spirit critic, așa cum sunt cei pe care-i vânează angajatorii de azi. Iar una dintre cauze este tocmai această rigidă organizare pe discipline de studiu, care alături de absența legăturii cu realitatea concretă, favorizează limitarea la a ști, în detrimentul evoluției către a ști să faci.
Devine astfel din ce în ce mai clar că, asemenea majorității țărilor europene, și noi trebuie să pășim dincolo de disciplinaritate, integrând în practica educațională curentă elemente de multi-, pluri-, inter- sau chiar transdisciplinaritate, fapt care ne-ar putea permite să transformăm o problemă de viață reală, precum cea a protejării mediului, în conținut științific integrat. O astfel de abordare transdisciplinară ar avea ca scop înțelegerea lumii actuale, care ar putea fi privită holistic, prin fuzionarea disciplinelor de studiu și integrarea curriculumului. Implicit, elevul n-ar mai fi nevoit să înmagazineze informații lipsite de aplicabiliate, formându-și în schimb competențe de viață. În aceeași ordine de idei, profesorul nu ar mai acționa doar între marginile rigide ale unui domeniu științific adesea fundamentat teoretic și privat de prelungiri practice, ci și-ar putea compatibiliza cunoștințele curriculare cu specificul vieții cotidiene. Spre exemplu, un profesor de limba și literatura română ar putea folosi opere literare pe tema naturii ca pretext pentru analiza comparativă a mediului în universul ficțional și în cel real.
În mod evident, aceasta este o imagine idealizată a reformării sistemului de învățământ, ce nu există a priori, ci la care, dacă se va ajunge, se va face doar cu pași mici și eforturi constante, prin eșecuri, încercări și ajustări permanente.
Din fericire, proiectele europene de tip Erasmus oferă oferă posibilitatea unui salt transdisciplinar prin care, cu multă iscusință didactică, conținuturi curriculare să fie a transferate din spațiul extracurricular, existențial. Transformând o problemă de viață reală, precum cea a deteriorării mediului înconjurător, în conținuturi ale învățării, prin proiectul Erasmus ”European Carbon Footprint Optimisation” s-a putut realiza un produs intelectual a cărui utilizare poate crește considerabil valoarea actului educațional sau durabilitatea și eficiența achizițiilor.
Adoptând o strategie de abordare transdisciplinară și pluriperspectivală a problemei acute a mediului înconjurător, profesorii și elevii participanți au venit cu soluții creative precum elaborarea unei benzi desenate pe tema defrișării nemotivate determinându-i pe toți ceilalți elevi să conștientizeze gravitatea acestora și să-și însușească atitudini și comportamente ecologice responsabile.
Demonstrând că literatura, ecologia și creativitatea nu sunt dimensiuni separate, ci domenii convergente ale cunoașterii, povestea benzii desenate, intitulată Frumusețea pădurii adormite și ilustrată cu imagini create de către elevi, este construită intertextual, ca o reinterpretare în cheie ecologică a celebrului basm Frumoasa din pădurea adormită, readus în atenția tinerilor și prin recenta ecranizare hollywoodiană.
Astfel conceput, produsul a putut fi folosit ca material didactic la orele de limba și literatura română, protecția mediului, limba engleză, biologie, geografie etc., permițând prin urmare mai multor cadre didactice să abordeze cu elevii probleme de mediu. Personajele sunt recontextualizate astfel încât să prezinte o metaforizare a unor realități actuale. Prin urmare, celebra Malefica nu mai este o vrăjitoare rea, ci o formă corporalizată a ignoranței cu care unii oameni încă tratează problema acută a protecției mediului în lumea contemporană. Marele pericol, realmente similar cu moartea, care ne pândește pe toți, așa cum o pândește și pe descendenta regală, este cufundarea într-un somn al ignoranței ce ne face să uităm că, în fuga oarbă pentru creșterea confortului și a nivelului de trai, ne subminăm cel mai mare dar pe care l-a făcut natura omenirii: însuși dreptul de a trăi. Aurora, fiica perechii regale, este deopotrivă simbol al vieții și al generațiilor viitoare care merită toate darurile ursitoarelor bune: Flora, Fauna și Vreme Bună. Cea mai semnificativă transformare a textului original ține de finalul, aflat de astă dată stă sub semnul liberului arbitru, deoarece viitorul este determinat de alegerile prezentului.
Părăsind tărâmul poveștii, care asigură prin natura speciei epice un sfârșit fericit, ne întoarcem în lumea reală, unde stă în puterea noastră să ne câștigăm dreptul de a nu duce specia umană la un sfârșit cât se poate de nefericit: extincția. Prin urmare, narațiunea de basm, dar cu referent real se încheie cu o invitație la decență și responsabilitate ecologică lansată tuturor generațiilor, dar mai ales celor tineri, adică celor mai expuși la efectele dezastruoase ale ignoranței în privința protejării mediului.
Se observă cum, fără a solicita eforturi sau costuri spectaculoase, produsul aduce, prin asocierea textului literar cu imaginea și cu mesajul motivațional versificat (ea fiind însoțită în prezentare și de câteva strofe create de elevi) diverse beneficii: pe de o parte stimulează conștientizarea și cetățenia activă prin ancorarea în problemele prezentului, pe de altă parte facilitează lectura și manifestările creative, apropiindu-i pe elevi de texte considerate pe nedrept anacronice, care, după cum se observă, pot fi recontextualizate și reactualizate eficient.
Deși nu reprezintă o acțiune ecologică propriu-zisă, crearea și utilizarea benzii desenate sunt importante la nivelul reflecției, care, după cum știm, determină acțiunea. Prin puterea narațiunii, a metaforei și a alegoriei, la care specia umană a fost întotdeauna sensibilă, povestea cu tâlc și ilustrații este un catalizator motivațional și atitudinal, o etapă premergătoare și o condiție sine qua non a acțiunii înseși.