Învățământul simultan se prezintă cu un specific propriu, ce rezultă din efectivele mai mici, sub prevederile legale , ale unor clase de elevi, ceea ce generează necesitatea încredințării sarcinilor didactice pentru două sau mai multe clase unui singur învățător care trebuie să desfășoare, în cadrul fiecărei ore de curs, activitatea de predare-învățare, simultan, la clasele respective.
Acest specific nu împietează asupra documentelor școlare, ceea ce înseamnă că, în școlile unde se organizează învățământ simultan, planurile de învățământ și programele școlare sunt valabile pentru celelalte unități școlare.
Spre deosebire de învățământul organizat în condițiile obișnuite, învățământul simultan se caracterizează prin faptul că învățătorul trebuie să alterneze activitatea sa directă cu elevii unei clase, cu activitatea individuală a elevilor celeilalte/ celorlalte clase (p.7). Dată fiind aceeași durată lecției, este evident că efortul cadrului didactic este mai amplu, el având de soluționat aspecte legate de dozarea activităților, combinarea lor optimă, evaluarea tuturor performanțelor, echilibrul între activitatea directă și cea independentă. Iată de ce proiectarea activității didactice în aceste condiții dobândite au o importanță maximă.
Nu se poate porni în proiectarea și desfășurarea unei lecții din învățământul simultan fără a-i cunoaște particularitățile, aspecte cu impact nemijlocit asupra pregătirii învățătorului pentru lecție:
- ritmul mai alert de muncă decât în lecția obișnuită, datorită faptului că învățătorul acordă numai o parte din timp pentru activitatea desfășurată în mod nemijlocit cu elevii în cadrul aceleași sarcini impuse de programa școlară;
- lucrul concomitent cu două sau mai multe colective școlare solicită din partea cadrului didactic capacitatea de a-și distribui atenția pentru a urmări și pe elevii care au activități independente în timp ce desfășoară o activitate directă cu una din clase;
- necesitatea alegerii judicioase a temelor lucrărilor independente efectuate în clasă sau acasă, dozării materialului pentru clasele cu care lucrează direct și pentru selectarea tuturor suporturilor și auxiliarelor curriculare, ceea ce antrenează o zilnică și temeinică pregătire științifică și metodică a cadrului didactic;
- activitatea simultană cu elevi din clase diferite, diferențiați sub aspectul vârstei, al nivelului de pregătire și dezvoltare intelectuală, necesită căutări în ceea ce privește respectarea particularităților de grup și individuale precum și în sensul exercitării influenței educative pentru integrarea colectivului clasei.
Cele mai importante probleme de natură organizatorică, așa cum rezultă din ele din practica didactică sunt: cuplarea claselor și gruparea lor pe învățători; alcătuirea orarului; proiectarea activității didactice și pregătirea sălii de curs.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Cojocariu, Venera Mihaela (2004). Teoria și metodologia instruirii. București: Editura Didactică și Pedagogică.