Prevenirea şi combaterea violenţei şcolare

Expunerea copiilor la violenţa în și în jurul școlilor ar trebui să fie o preocupare crescândă. Provocările  recente precum agresiunea școală și producerea a tot mai multe evenimente de  hărțuire (bullying) pe internet au condus la inițiative prioritare care vizează violenţa  și prevenirea violenței.

Analiza experienţelor şcolilor în iniţierea, derularea şi evaluarea activităţilor de prevenire şi combatere a fenomenelor de violenţă a condus la următoarele concluzii:

  • Şcolile fac în puţine cazuri distincţia între activităţile de prevenire şi activităţile de asistenţă acordată elevilor cu manifestări de violenţă şi nu dezvoltă programe coerente anti-violenţă.
  • În majoritatea cazurilor, nu există parteneriate sau cooperare reală nici la nivelul unităţii şcolare (între elevi, cadre didactice, părinţi, conducerea şcolii) şi nici la nivel interinstituţional, care să definească situaţiile de violenţă, să elaboreze strategii de prevenire şi control, să monitorizeze şi să evalueze impactul acestora.
  • Măsurile şcolii vizând prevenţia şi controlul fenomenelor de violenţă sunt, în cea mai mare parte, formale şi stereotipe.
  • Sancţionarea elevilor violenţi este, nu de puţine ori, disproporţionată în raport cu gravitatea faptelor şi, prin efectul de bumerang, multiplică deseori cazurile de comportament agresiv al elevilor consideraţi elevi-problemă.
  • Măsurile de control şi pază care predomină sunt cele bazate pe intervenţia poliţiei sau a altor reprezentanţi ai autorităţilor de pază şi protecţie, în defavoarea celor care se bazează pe formarea cadrelor didactice, a elevilor sau a consilierilor.
  • În ceea ce priveşte actele de violenţă care au loc în vecinătatea şcolii, conducerea unităţilor şcolare şi cadrele didactice par să acorde atenţie acestora numai dacă se manifestă şi în şcoală, ajungând să cunoască actorii din vecinătatea şcolii care au potenţial violent numai după ce un fenomen de violenţă a avut loc.
  • Şcolile reclamă insuficienţa resurselor de care dispun pentru contracararea fenomenelor de violenţă şcolară.
  • Unii consilieri au încă o atitudine pasivă, ignorând atribuţiile şi rolul proactiv pe care trebuie să-l aibă în comunitatea şcolar.

Suntem acum într-o eră caracterizată de un ridicat acces la arme și muniții, acte de terorism, furie, găşti și violență, un mediu care favorizează expunerea a mult prea mulți copii de vârstă şcolară la un nivel ridicat de violență în mediul lor social. Deși „modalitatea socio-emoţională prin care trauma determină delincvență și violență pentru unii tineri dar nu şi pentru alţii, nu sunt încă pe deplin înțelese” (Maschi & Bradley, 2008, p. 126), cercetătorii au demonstrat că tinerii care raportează niveluri ridicate de expunere la traume sunt mult mai predispuşi la violență și delincvență. Un stil de viață stresant, experiențele traumatice, problemele emoţionale nerezolvate şi furia asociate copiilor de şcoală poate duce la furie continuă, comportamente agresive, și la alte forme de violență în interiorul sau în afara școlilor (Maschi & Bradley, 2008; Turner, Powell, Langhinrichsen-ROHLING, & Carson, 2009).

Produsă asupra copiilor, violenţa domestică este regăsită în abordări sub numele de maltratarea, abuzul asupra copiilor. Violenţa domestică are un impact negativ asupra tuturor persoanelor implicate, studii referitoare la copiii martori, de exemplu, relevă că din punct de vedere al traumei, efectele asupra acestora sunt similare cu cele produse de abuzurile fizice.

Cadrele didactice  trebuie să continue să fie conștiente că expunerea copiilor la violență au efecte asupra socializării, a educației, și a comportamentului în școli.   „Permanenţa violenței școlare subliniază necesitatea desfășurării unor evaluări în fiecare școală ca o componentă de bază în procesul de intervenție” ( Benbenishty, Astor si Estrada, 2008, p. 72). Planificarea și colaborarea sunt esențiale în pregătirea sistematică și temeinică pentru prevenire și reducerea actelor de violență.

Metode recente de evaluare, prevenire, intervenție în violența școlară la copii

Strategiile de prevenire si combaterea violenţei includ:

  • Cadrele didactice trebuie sa observe comportamentul elevilor
  • Rolul învatatorului este acela de a omogeniza colectivul, de a-i determina sasi respecte colegii si cadrele didactice.
  • La nivelul clasei este indicata elaborarea unui regulament intern.
  • În conditiile în care situatiile de violenta scolara nu pot fi rezolvate în mod direct prin actiunea efectiva si imediata a cadrului didactic se impune formarea unei echipe (în cadrul careia sa fie incluse atât cadrele didactice cât si psihologul scolii, medicul, reprezentanti ai politiei, pompierilor, primariei).
  • O alta metoda de prevenire si combatere a violentei este elaborarea R.O.I., aducerea acestuia la cunostinta atât elevilor cât si parintilor si respectarea sa stricta.
  • La nivelul scolii se pot înfiinta grupuri de dezbateri în care sa se puna în discutie dificultatile muncii de formare a comportamentului prosocial al elevilor.
  • Înfiintarea în cadrul scolii a unui centru de consultanta cu parintii si elevii unde sa se poata depista, mediatiza, si dezbate acte de violenta scolara.
  • Ca masura de constatare a gradului de violenta în scoala este indicata supravegherea elevilor cu ajutorul sistemelor video.
  • Pentru a evita evolutia si perpetuarea violentei în mediul scolar, este necesar ca M.E.C sa aiba o buna colaborare cu Mass-Media (C.N.A) si sa semnaleze parintilor impactul pe care vizualizarea emisiunilor necorespunzatoare vârstei îl are asupra copilului, caci sprijinul familiei este hotarâtor.

A elabora strategii, proiecte de prevenire a violentei scolare implica a tine cont de toti factorii (temperamentali, sociali, familiali) care pot determina comportamentul violent al copilului. Scoala are un rol important în prevenirea violentei si asta nu numai în conditiile în care sursele agresivitatii sunt în mediul scolar ci si în situatia în care sursele se afla în exteriorul granitelor şcolii.

1. Atenție la semnele de avertizare: Una dintre cele mai eficiente metode de reducere a violenței în școală costă puțin, dar este insuficient folosită (Crews et al, 2013). Observarea şi urmărirea semnelor de avertizare sunt de o importanță esențială în prevenirea violenței în școală. De multe ori, atunci când actele de violență școlară sunt planificate, semne de avertizare sunt evidente. Nevoia de observare continuă și examinarea continuă a contextului în care elevii interacționează și răspund la dinamica comunității școlare sunt esențiale pentru monitorizarea violenței școlare.

Pregătirea şcolii pentru momente de criză, mecanisme de raportare anonime ale studenţilor, instruirea personalului, servicii de sprijin al studenților, promovarea unui climat școlar pozitiv, întărirea şi îmbunătăţirea regulamentelor precum și intervențiile pozitive sunt toate identificate ca măsuri de prevenire a violenței în școală (Cowan & Paine, 2013).

2. Site de evaluare specific: Benbenishty şi colaboratorii (2008) au prezentat o lucrare teoretică bazată  pe o abordare ecologică în evaluarea violenței comunității școlare. Important în negocierea măsurilor de evaluare este nevoia de a fi conștient de implicații politice (de exemplu, posibile motive ascunse, potențiale, pentru a indica personalul din școală ca vinovat în lanțul de evenimente, practici controversate, și intruziune în zilele de şcoală). Prin urmare, directorii și profesorii de școală vor trebui să comunice continuu, să compare măsurile abordate și feedback-ul primit în aplicarea măsurilor de evaluare a violenței școlare.

3. Programe de prevenire:  Programele bazate pe observaţii trebuie să se sprijine pe o evaluare aprofundată și individualizată pentru nevoile fiecărei școli. În mod similar, oamenii de știință au demonstrat că programele şcolare concepute pentru a ajuta tinerii să se implice mai activ în școală poate ajuta la reducerea violenței în rândul tinerilor (Turner et al., 2009).

4. Demersuri şcolare: Sistemul de intervenţii pozitive şi sprijin comportamental (PBIS) (Sugai Horner, & Algozzine, 2011) este o abordare bazată pe date dovedite a avea un rol în prevenirea violenței, în scopul de punere în aplicare a practicilor de încredere, a măsurilor de evaluare, precum și maximizarea rezultatelor academice și social comportamentale ale elevului.

5. Colaborare și practică: Colaborarea practică dintre cadrele didactice presupune dezvoltarea relațiilor de lucru, stabilirea noilor obiective comune și noilor căi de rezolvare a problemelor, construirea de parteneriate, stabilirea serviciilor și îmbunătăţirea resurselor. În prevenirea sau reducerea violenței școlare, practica de colaborare necesită conducere, încredere profesională, inițiativă în cooperare, precum și dezvoltarea celor mai bune practici.

6. Componenta culturală: Personalul serviciilor abilitate trebuie să ia în considerare existenţa grupurilor rasiale și etnice, grupurilor de gen, precum și persoanele cu handicap din cadrul sistemelor școlare care sunt afectate de violență și trebuie să înțeleagă modurile de punere în aplicare diferenţiate de lucru cu fiecare grup. Combaterea discriminării este expresia idealului egalităţii între oameni.

Concluzii

Deși este imposibil să se elimine complet violența școlară, luarea măsurilor adecvate pentru a reduce factorii de risc pentru violența școlară este importantă în asigurarea succesului. Pentru asigurarea unui sistem de siguranţă şcolară şi a unui climat optim procesului de învăţare în şcoli, este necesară implicarea proactivă, decisă şi între limite bine-stabilite a mai multor instituţii iar în centrul acestei cooperări se va afla, în permanenţă şcoala căreia îi revine un rol important în prevenirea violenţei şi asta nu numai în condiţiile în care sursele agresivităţii sunt în mediul şcolar, ci şi în situaţia în care sursele se află în mediul extern.

Referințe:
Benbenishty, R., Astor, R. A., & Estrada, J. N. (2008). School violence assessment: A conceptual framework, instruments, and methods. Children & Schools, 30, 71–81.
Cowan, K., & Paine, C. (2013, March) ”Siguranţa şcolară. Ceea ce chiar funcţionează. Principiul conducerii”, pp. 12–16.
Maschi, T., & Bradley, C. (2008). „Explorarea influenţei moderatoare a colegilor  delicvenţi  în legătura traumă, furie şi violenţă în rândul tinerilor de sex masculin. Implicaţii pentru practica asistenţei sociale. Adolescentul jurnal de asistenţă socială” 25, 125–138.
Turner, L. A., Powell, A. E., Langhinrichsen-Rohling, J., & Carson, J. (2009). „Familiile susţin iniţiativa: Intervenţii  ale comunităţii asupra elevilor cu risc ridicat” Children and Adolescent Social Work 26, 209–223.
www.unicef.org/romania/ro/Violenta_in_scoala.pdf

Accesări: 27

Articole asemănătoare