Familia este cadrul în care copilul învață să iubească, pentru că e cadrul în care el însuși este maximal iubit. Copiii care nu se bucură de familii normal constituite ( cu ambii soți în viață, trăind împreună într-o atmosferă caldă, calmă și stimulativă) au probleme mai mici sau mai mari, atât în planul evoluției afective cât și în cel al integrării sociale.
Părinții au un rol dublu în pregătirea pentru grădiniță:
- pe de-o parte, trebuie să se pregătească ei înșiși pentru a face față cu succes acestei experiențe,
- pe de altă parte, trebuie să pregătească copilul pentru începerea grădiniței.
Mediul familial influențează în mare măsură, pozitiv sau negativ, dezvoltarea fizică și intelectuală a copilului, în funcție de caracteristicile sale: familie armonioasă, cu nivel cultural ridicat sau dimpotrivă – cu dizarmonie în cuplul parental, certuri, divorț, maltratarea copiilor etc. (Voiculescu, E., 2003, p.24 ).
Atmosfera din familie este esențială în educarea unui viitor adult, toți membrii care întră în contact cu cel mic, au un rol deosebit și îl ajută să se dezvolte frumos și armonios. Membrii care intră în contact direct cu cel mic sunt: mama, tatăl, bunicii, frații, bona. Rolul acestor membrii are anumită însemnătate pentru cel mic și îl ajută să se acomodeze mai ușor la grădiniță, dacă toate persoanele care intră în contact direct cu el, îi povestesc cu blândețe despre perioada ce va urma.
Grădinița este o trecere a copilului spre independență, cel mic nu poate să-și petreacă restul vieții doar acasă și alături de familie, acesta trebuie să ia contact și cu alte medii și alte persoane, iar grădinița este primul loc în care micuțul merge și este lăsat singur. Pentru această nouă etapă din viața celui mic, toți membrii familiei trebuie să se pregătească.
Mediul social declanșează și actualizează predispozițiile naturale ale individului. Dezvoltarea proceselor și însușirilor psihice este o rezultantă a conlucrării și interacțiunii dintre ereditate și mediu. Ponderea celor doi factori diferă în funcție de componența psihică avută în vedere, precum și la nivelul atins în dezvoltarea ei. Factorii de mediu sunt structurați oarecum binar, în sensul în care ei se prezintă individului atât ca realități fizice concretizate în persoanele și obiectele care-l înconjoară, cât și ca ansamblu, de relații și semnificații care, prin interiorizare, formează însăși substanța, materialul de construcție necesar dezvoltării psihice. ( L., Iacob, 1994, p.38)
Părinții sunt direct responsabili de modul în care copilul se va acomoda la grădiniță deoarece aceștia îi transmit celui mic toate stările și sentimentele pe care părinții le au față grădiniță și față de momentul desprinderii celui mic de mediul familial.
Părinții trebuie să înțeleagă, mai întâi, că cel mic a crescut și este momentul să părăsească mediul familial, aceștia trebuie să îi transmită celui mic, că locul unde îl vor duce este unul sigur și atractiv. Copilul trebuie să se simtă în siguranță. Dacă mama este panicată și plină de teamă, cel mic va prelua stările acesteia.
Părinții trebuie să privească această etapă a pre-școlarității ca o etapă de educație și de socializare și nu doar ca pe un loc unde îl pot lăsa pe cel mic atunci când ei sunt la serviciu.
Înainte de începerea grădiniței, părinții sunt într-o adevărată stare de alertă, sunt în căutarea celei mai bune grădinițe, celor mai bune cadre didactice, tatonând astfel terenul și căutând astfel informații prețioase spre alegerea celei mai bune grădinițe care să răspundă cerințelor părinților și copilului.
Stările prin care părinții trec atunci când cel mic începe grădinița sunt:
- Nesiguranța de a lăsa copilul într-un mediu nou, necunoscut de către adulți, moment în care părinții caută să se apropie de grădiniță, de educatoare,
- Acceptă ideea unei autorități noi, dar dacă cel mic acceptă educatoarea cu drag, atunci și părinții o vor accepta mai ușor,
- Înțeleg teama de înstrăinare a copilului, teama că cel mic poate fi influențat de comportamentul și experiențele celorlalți copii care vin în contact direct cu micuțul,
- Învață să nu aibă așteptarea ca grădinița să fie ca o familie, ci ca un mediu în care cel mic este educat,
- Discută cu ceilalți părinți și se integrează în comunitatea de părinți ai grupei copilului.
Părinții ajung să se simtă în nesiguranță și încep să caute sprijin unul în celălalt, în familia extinsă, în comunitatea din care fac parte, la specialiști. Sprijinul acestora este foarte important pentru părinți, aceștia reușind să se acomodeze mai ușor cu ideea părăsirii mediului familial și integrarea celui mic în grădiniță.
Bibliografie
1. Iacob, L., M., (1994), Aspecte ale dezvoltării psihogenetice și ale problematicii educabilității în Psihopedagogie, Editura Spiru – Haret, Iași.
2. Voiculescu, E., ( 2003), Pedagogie Preșcolară, – ediția a doua, revizuită, Editura Aramis, București.