Ocupând un loc important în cadrul evaluării naţionale de la finalul clasei a VIII-a, proba la limba şi literatură română presupune evaluarea competenţelor generale, competenţelor specifice şi conţinuturilor asociate acestora, conform programei şcolare pentru clasa a VIII-a, dar şi a conţinuturilor din programele şcolare pentru clasele a V-a – a VII-a.
Prin evaluarea naţională, se are în vedere viziunea comunicativ–pragmatică, abordarea funcțională şi aplicativă a elementelor de construcţie a comunicării, cu accent pe identificarea rolului acestora în construirea mesajelor şi pe utilizarea lor corectă şi adecvată în propria exprimare scrisă.
În ceea ce priveşte evaluarea lecturii, sarcinile de lucru implică cerinţe care privesc înţelegerea unui text dat, literar sau nonliterar, precum şi redactarea de către elev a unui rezumat, a unui text simplu sau complex, având în vedere etapele procesului de scriere şi structurile specifice pentru a comunica idei şi informaţii ori pentru a relata experienţe trăite sau imaginate. De asemenea, sarcinile de lucru au în vedere evaluarea competenţelor de redactare a unor texte argumentative, reflexive şi imaginative menite să demonstreze modul în care elevii şi-au însuşit cunoştinţele în ciclul gimnazial.
Programele şcolare propun, aşadar, competenţe generale si competenţe specifice pe care cadrul didactic trebuie sa le formeze elevilor pe baza conţinuturilor şi a exemplelor de activităţi de invăţare din aceste programe, prin folosirea manualelor şcolare şi a celorlalte suporturi didactice de predare-învăţare, aprobate de ministerul de resort şi elaborate, în spiritul formării competenţelor elevilor cerute de aceste programe. După cum toţi ştim, planurile de învăţamânt şi programele şcolare au caracter de lege, iar profesorul realizează pregătirea elevilor la nivelul standardelor propuse de acestea, prin folosirea manualelor şcolare şi a altor auxiliare ale căror conţinuturi, aplicaţii, exerciţii propuse spre rezolvare sunt atestate ca principal suport didactic.
În vederea atingerii competenţelor prevăzute în programele elaborate la nivel naţional, este evidentă necesitatea de a dezvolta sisteme coerente de evaluare a elevului care să stabilească un echilibru între testele la nivel naţional şi alte forme de evaluare.
Oferind nu doar contextul concret al măsurării şi aprecierii randamentului şcolar al elevilor, ci şi modalitatea care dezvăluie eficienţa internă a procesului didactic şi a variabilelor acestuia, rolul evaluării în creşterea performanţelor şcolare depinde semnificativ de concepţia profesorului în legătură cu obiectul, scopul şi funcţiile evaluării, concepţie care se reflectă în alegerea şi utilizarea metodelor şi procedeelor de evaluare, în integrarea strategiilor de evaluare în procesul didactic. Astfel, metodele şi procedeele folosite oferă posibilitatea unei evaluări complexe, veridice şi sensibile la diferenţele individuale dintre elevi; îmbinarea lor oportună poate conduce la informaţii relevante referitoare la rezultatele şi progresele pe care aceştia le înregistrează. Activarea dinamică a strategiilor de evaluare valorifică potenţialul de învăţare şi personalitatea elevilor. Evaluarea, ca un act didactic complex, integrat procesului de învăţământ, oferă repere pentru identificarea dificultăţilor elevilor, pentru remedierea lor, pentru mobilizarea resurselor psihice şi promovarea efortului pentru propria depăşire şi dobândirea autonomiei în învăţare.
Astfel, deplasarea accentului de la evaluarea care măsoară, notează, sancţionează, clasifică, la evaluarea care măsoară, apreciază, reglează, motivează, are efecte puternice asupra învăţării şi personalităţii şi, implicit, asupra randamentului elevilor, printr-o astfel de perspectivă a evaluării, profesorul manifestându-şi mai pregnant rolul de formator.
Pregătirea pentru examenul naţional se identifică, de fapt, cu predarea programelor şcolare, de aici decurgând o serie de obiective pe care demersul didactic, în ansamblul lui, se axează:
- orientarea activităţii spre dezvoltarea însuşirilor intelectuale, morale civice, estetice ale elevului în vederea transformării acestuia într-o personalitate activă şi creatoare în prezent şi în perspectivă;
- implementarea în continuare a sistemului naţional de evaluare complexă a cunoştinţelor elevilor prin prisma cerinţelor învăţămîntului formativ, formarea deprinderilor de aplicare în practică a cunoştinţelor;
- monitorizarea şi reglarea procesului de implementare a curriculumului şcolar;
- asigurarea unei aprecieri obiective în cadrul evaluării prin prisma obiectivelor curriculare.
În ceea ce priveşte resursa umană, în vederea unei pregătiri sistematice şi temeinice pentru evaluarea naţională, se impun câteva repere, care vizează atât valorificarea potenţialului elevului prin implementarea unor strategii didactice eficiente, cât şi utilizarea, în practica şcolară, a unor instrumente de evaluare prin care elevii să-şi exerseze abilităţile şi competenţele dobândite la clasă, fiind puşi în situaţii care să le solicite în permanenţă gândirea şi creativitatea. Acestei componente i se asociază diversificarea şi adaptarea demersului educativ, astfel încât elevul să fie pus în situaţii care să permită exersarea, în condiţii apropiate de cele ale examenului, a competenţelor cuprise în programele şcolare, simulările putând oferi informaţii foarte utile în privinţa calităţii actului didactic, dar şi a progresului elevilor. În plus, fixarea unei perioade cât mai mari pentru recapitularea finală nu poate să conducă decât la optimizarea rezultatelor acestora.
Argumentele teoretice şi experimentale demonstrează că evaluarea îşi manifestă rolul specific în creşterea performanţelor şcolare numai în relaţie cu predarea şi învăţarea. Astfel, pot fi înţelese rezultatele şcolare şi semnificaţiile lor, nevoile de dezvoltare, motivaţiile şi conduitele elevilor şi pot fi anticipate finalităţile evaluative, în cazul acesta, evaluarea naţională.