Învățarea prin descoperire experimentală este considerată una dintre cele mai eficiente metode de învățare, întrucât copilul este implicat activ și se orientează în funcție de propriile întrebări și de propria curiozitate. Curiozitatea manifestată de copii reprezintă un bun prilej pentru a le forma o atitudine activă față de mediul înconjurător, contribuind la observarea eficientă a tuturor fenomenelor, a realității înconjurătoare.
Prin folosirea experimentului, actul învățării devine mult mai eficient, atitudinea elevului este una activ-participativă, este pus în situația de a observa, de a formula întrebări, de a găsi el însuși unele răspunsuri. Totodată, se formează și se dezvoltă spiritul de investigație, capacitatea de a formula ipoteze și de a le verifica, elevul își exersează unele abilități practice, își dezvoltă gândirea logică, creativitatea.
Disciplina Științe ale naturii vizează învățarea prin explorare și aplicare, astfel că, demersul didactic se impune a fi deplasat de la ce se învață? la cum? și de ce se învață, ceea ce poate genera un dublu avantaj: stimularea interesului de cunoaștere al copilului, care vede utilitatea propriei munci prin achizițiile dobândite și creșterea caracterului formativ al învățării.
Învățarea promovată de această disciplină urmărește, în primul rând, raportarea copilului la mediul de viață cu mijloacele adecvate vârstei acestuia și nu acumularea mecanică de fapte și informații științifice. Importanța unei abordări integrate a științelor naturii constă în multitudinea conexiunilor pe care profesorul le poate face în dialog cu elevii, în implicarea elevilor în activități multiple de observare, aplicare și experimentare. Astfel, se valorifică experiența copiilor și li se dezvoltă capacitatea de a integra informațiile noi în modele explicative proprii, de a aplica cunoștințele dobândite în rezolvarea unor probleme simple din viața cotidiană, de a găsi soluții la probleme noi.
În învățământul primar, folosirea experimentului în predarea-învățarea științelor are un impact deosebit asupra copiilor. Pe acest lucru s-a bazat predarea lecției despre vulcani, din cadrul unității de învățare „Științele pământului”, clasa a III-a. Acest demers didactic a fost conceput ca un proiect interdisciplinar menit a-i ajuta pe copii să învețe mai multe despre pământ, prin descoperirea practică a ceea ce înseamnă un vulcan. De asemenea, am descoperit împreună că folosind obiecte comune, de uz casnic putem să redăm cât mai realist felul în care un vulcan activează.
Realizarea proiectului se bazează pe două etape: mai întâi, realizarea vulcanului, iar apoi descoperirea modalităților (distractive, dar cu puternice valențe educative) de a-l face să erupă. Astfel, prima etapă a presupus exersarea abilitaților practice, respectiv, modelarea pastei de hârtie pentru obținerea muntelui vulcanic și pictarea acestuia. Odată creată formațiunea vulcanului, se adaugă bicarbonat de sodiu în interiorul acestuia peste care se va turna oțet, ceea ce va declanșa erupția.
În acest fel copiii vor înțelege realitatea, dobândind cunoștințe considerabile. Acesta este un bun prilej pentru a le transmite câteva aspecte interesante despre vulcani:
- structura unui vulcan cuprinde: lavă, magmă, coș, crater, nor vulcanic;
- rocile sunt topite adânc în interiorul pământului, acolo unde temperaturile sunt foarte ridicate, formându-se o substanță extrem de fierbinte numită magmă;
- magma ajunsă pe suprafața pământului în urma erupției se numește lavă;
- vulcanii pot erupe atât la suprafața pământului, cât și sub apă, unde lava răcită poate forma chiar mici insule;
- există vulcani și pe alte planete;
- pe planeta Terra există peste 500 de vulcani activi.
Curiozitatea, încântarea, bucuria descoperirii, dar, mai mult decât atât, cunoștințele dobândite, competențele exersate sunt achiziții temeinice ale copiilor la finalul unei astfel de activități.
Bibliografie
*** Programa școlară pentru disciplina Științe ale Naturii, clasele a III-a – a IV-a