Întotdeauna mi-am dorit să fac pentru copii mai mult, și poate un pic diferit, conform nivelului lor individual de dezvoltare însă, prin practici sănătoase, într-un mediu propice. Să începem periplul! O zi normală, de lucru: mai precis, o lecție de evaluare la Matematică și Explorarea Mediului. Să precizez că nicio zi, nicio oră, chiar de-ar fi de același tip, nu seamănă cu alta. Respectăm programa, respectăm planificarea calendaristică, pe unități de învățare, dar există un… „dar”. Nimic nu este și nu poate fi bătut în cuie. Nici măcar la o lecție demonstrativă! Nu? Creativitatea învinge. Ea nu poate fi planificată.
Mi-am propus să desfășor lecția de evaluare în clasă, bineînțeles, cu fișe pregătite, cu material de verificare frontal, cu activități în completare. Și, totuși, copiii mei dau semne de oboseală. Sunt fără chef. Din treizeci de suflete, două treimi dau semne că și-ar dori evaluarea. Ce fac, însă, cu ceilalți? Schimb planul. Ieșim în curte. Ne jucăm, alergăm, ne îmbrățișăm, ne spunem cuvinte frumoase… celor care au nevoie.
Învățăm! Cum? De la cine? Unul de la altul și toți de la natură. Unii recită versuri, alții fac scurte și haioase jocuri de rol, cântăm, alergăm, respirăm aer curat, imităm natura, copiem liniștea ei. Mintea funcționează mai bine. Ați ghicit.
Consider că sunt pregătiți. Este timpul să ne întoarcem în clasă. Liniștea și bucuria se citesc pe chipurile lor. Ajunși în clasă, facem o scurtă conversație de verificare. Pentru test nu mai este timp. Sună clopoțelul. Este pauză de masă.
După aceea, ați ghicit, începe ora. „- Sunteți pregătiți? – Da, se aude un strigăt colectiv, puternic, plin de viață.” Ora de evaluare începe. Se desfășoară conform planului, riguros de altfel. Rezultatele au fost pe măsură, chiar mai bune decât s-au așteptat ei înșiși. O altă zi, o oră de Comunicare. Se întâmplă, de multe ori, să nu vorbim aceeași limbă. Cum rezolvăm? Exerciții diverse: jocuri didactice, citire în cor, în lanț, selectivă, un jurnal dublu „adaptat”: un desen potrivit însoțit de un cuvânt sau o expresie (scrise de tipar, acum, se înțelege); cântecele, dramatizare, fișe de scriere, imagini sugestive; momente scurte și diversificate.
Nu le place monotonia. Dar, știți asta. Toate acestea ei le cer, ei le creează, sub discreta mea îndrumare. Le place, sunt destinși, învață cu mai mare plăcere.
Avem și momente tensionate. Sunt câțiva „muschetari”. Vorbesc mult, ba chiar: „- Nu vreau să scriu! – Dar ce ți-ai dori să faci? – Să pictez! – Nu pot să-ți îndeplinesc această dorință, dar ai putea să faci, pe tablă, un desen despre tema lecției de astăzi? – Îmi place ideea.” Există, aici, un moment în care și alții și-ar dori să facă „altceva”. Ne oprim pentru o clipă și le împart diverse fișe, pregătite dinainte, pentru astfel de momente „dezordonate”. Anunțăm finalizarea scurtului moment de destindere, printr-un alt moment, de relaxare fizică, însoțit de o melodie ritmată. Sunt mulțumiți. Ne întoarcem unde am rămas, cu mai mult ,,aplomb”.
Cum a fost ora? Imaginați-vă! Pe placul lor. Chiar dacă unul dintre obiective nu l-am îndeplinit, avem timp pentru el. Există timp pentru toate. Poate, chiar la orele dedicate celorlalte discipline, printr-o abordare interdisciplinară. „- Cum este la școală? îi întreb uneori. – Este minunat, Doamna! Te iubim!“
Sunt treizeci de elevi, știu toți să scrie și să citească. Trebuie să subliniez că, atunci când au intrat în clasa pregătitoare, patru-cinci copii știau să citească câteva cuvinte scurte, uzuale. Sunt la început de drum, un drum lung, obositor adesea pentru fiecare dintre noi, dar un drum început cu dreptul. Exemplele pot continua, dar cred că am reușit să vă transmit mesajul: structura în care se desfășoară lecția nu este rigidă, ba din contră, foarte flexibilă. Copiii învață să-și exprime punctele de vedere, armonios. Orele noastre înseamnă multă mișcare, cântec, joc. Dar, înseamnă, la fel de mult, cultivarea talentelor, gândire critică, libertate de exprimare, creativitate, diversitate, expresie de sine, responsabilitate. Nu întotdeauna putem face ce ne dorim. Aici, intervine negocierea.
Și, după cum spuneam, nu ne grăbim. Programa ar trebui să stea după noi, nu noi după programă. Așteptăm, încă… reglementări! Printre toate aceste comportamente, atitudini, necesare formării personalității, scot capul „ca niște ghiocei plăpânzi”, abilitățile. Este plăcut să le surprinzi în manifestările lor, la școală ca dascăl, acasă ca părinte. Am citit undeva că „educația de calitate este asigurată de profesorii care se implică în permanență, analizând practicile folosite și cooperând cu alții pentru a modela satisfacția legată de procesul de învățare”. Sunt de acord cu această afirmație. Asta fac, nu mi se pare foarte greu și folosesc pe deplin principiul conform căruia profesorul este responsabil pentru ceea ce decide și alege, astfel încât tot mai mulți copii să se bucure de succes. Consider mediul de învățare printre cele mai importante. Asigurându-mă că elevul se simte binevenit, încurajez copiii să-și asume riscuri în procesul de învățare. „Îi ascultăm pe copii cu mintea, cu ochii și inima, comunicăm cu ei și îi înțelegem.”