Povestea terapeutică, utilă în facilitarea procesului de predare-învăţare

Poveştile constituie o parte importantă din copilăria celor mai mulţi elevi. Indiferent de vârstă, copilul manifestă o predilecţie spre dorinţa de a fi înţeles în ansamblul său, în profunzimea trăirilor sale legate de evenimentele cu care se confruntă pe parcursul dezvoltării lui. Problemele pe care elevii le întâmpină în viaţa de zi cu zi sau în mediul şcolar interacţionează cu procesul de predare-învăţare. Trăirile pozitive, gândurile raţionale ale educabililor asigură un fond propice pentru realizarea învăţării.

Empatizarea cu elevii, cunoaşterea trăirilor cu care aceştia se confruntă, precum şi încercarea de a aloca un timp pentru rezolvarea conflictelor interioare ale acestora, pot crea un mediu favorabil activităţii de predare-învăţare sau pot îmbunătăţi relaţia professor-elev.

Atât psihologul şcolar sau alte cadre didactice, cu precădere în cadrul activităţilor din ciclul primar, pot utiliza povestea terapeutică în cadrul activităţilor de învăţare, respectiv în activităţile de consiliere individuală. Aceste poveşti presupun flexibilitate, dar şi contexte variate de utilizare în funcţie de necesitatea profesorului sau copiilor.

Abordarea elevilor cu ajutorul poveştilor terapeutice ajută la valorificarea trăirilor lor sufleteşti, stărilor, sentimentelor acestora, aducând în prim plan experienţe de viaţă, comportamente sau situaţii problematice. Pentru a avea efectul dorit, poveştile trebuiesc alese în funcţie de particularităţile de vârstă, de context, astfel încât să prezinte interes şi să capteze atenţia, implicându-i activ pe cei vizaţi.

Prin intermediul acestor poveşti, elevii pot fi înţeleşi mai bine, dar pot fi şi educaţi pentru a înţelege evenimentele de viaţă, gândurile lor legate de acestea, precum şi modul în care aceste gânduri în funcţie de calitatea lor de a fi funcţionale sau disfuncţionale, pot influenţa emoţiile şi comportamentul acestora.

Aceste poveşti vin în întâmpinarea problemelor legate de anxietate, depresii, fobii, stimă de sine, managementul furiei, toleranţa la frustrare, agresivitate fizică sau verbală, comunicare dezadaptativă sau alte probleme cu care copiii se confruntă şi care pot interfera cu procesul didactic, prin faptul că atrag sau concentrează energia şi focusarea atenţiei spre rezolvarea acestora şi nu spre acumularea de cunoştinţe sau spre formarea de compentenţe în diverse arii ale cunoaşterii. Utilizând aceste poveşti, copilul poate învăţa să comunice asertiv sau să îşi controleze gândurile, respectiv emoţiile.

O bună funcţionare cognitivă, educarea copiilor spre o gândire funcţională, asimilarea credinţelor raţionale, modelerarea comportamentală, îi pot ajuta pe aceştia să se dezvolte armonios, iar pentru profesori asigură un fond echilibrat şi predispoziţie spre captarea interesului şi motivaţiei pentru învăţare.

Bibliografie:
1. Bejan L., Drugaş I., Hărdălau L. (2009)- Aplicaţii practice în Logopedie şi Psihologie şcolară, Editura Primus, Oradea.
2. Waters V. (2003)- Poveşti rationale pentru copii, Editura RTS, Cluj-Napoca.

Accesări: 76

Articole asemănătoare